Curierul Zilei - Primul Război Mondial, văzut din tranşee
PRIMA PAGINA

*** Vor bani să îşi crească copiii      *** Proiect de cercetare nucleară la ICN      *** 800 de locuri de muncă în Spania      *** PASTILA de UMOR      *** Pregătiri pentru Festivalul Zavaidoc     *** „Moromeţii 2”, la Cinema „Bucureşti”     *** Filmele săptămînii 16-22 noiembrie     *** Braconierii au lăsat maşina şi-au fugit     *** Beat turtă, a căzut în canal      *** S-a oprit cu maşina într-un pod     *** Scandalagiii din Valea Măcelarului, condamnaţi     *** Înlocuiţi carnea cu fasole      *** Copiii cu păduchi la Grădiniţa „Sfînta Maria”     *** Amenzi drastice pentru şoferi      *** 30 lei biletul la meciul cu americanii     *** Liga Naţiunilor     *** După puncte la Timişoara!     *** Naţionala de tineret a SUA vine la Piteşti!     *** Voleibalistele junioare joacă la Braşov      *** Argint pentru Alexandra Olteanu la Braşov     *** Karatiştii din Mioveni, în concurs la Buzău     *** Curiozităţi pescăreşti     *** Pescuitul şalăului cu peştişori vii    

 
Primul Război Mondial, văzut din tranşee Imprimare E-mail
(0 voturi)
sâmbătă, 13 august 2016

CURIERUL ARTELOR

Primul Război Mondial, văzut din tranşee

 

  (...) Noaptea, pe la ora 12 şi un sfert, socrul meu Const. Gărăiacu, veteran de la 1877, intră în cameră, mă deşteaptă şi îmi spune:
„Trag clopotele, s-aude goarna, bat tobele, s-a declarat mobilizarea!“
Primul moment sublim e momentul despărţirii de familie. Las pe tata-socru trist, pe Ana cu ochii scăldaţi în lacrimi, pe Iulia şi Costică culcaţi în leagăn şi plec.

Aşa a început primul război mondial pentru învăţătorul Ion Dumitru Isac dintr-un sat gorjean. La miezul nopţii dintre duminică şi luni 1916, adică de Sîntă Mărie. Şi pentru mulţi învăţători, din satele ţării, apostoli ai neamului, care erau şi ofiţeri în rezervă. Şi pentru mulţi soldaţi lăsaţi la vatră, care şi-au părăsit în ceasurile acelea gospodăriile şi familiile ca să îmbrace uniformele şi să pornească în tranşee cu mîna pe armă. După multe ezitări, sosise timpul potrivit pentru Marele Război de întregire a ţării. „Cînd Patria ne cheamă sub drapel,/Datori sînt toţi copiii ei,/S-alerge, să-l apere, să moară pentru el!“
Pentru Ion D. Isac, declanşarea războiului nu a fost o surpriză. Evenimentul era aşteptat cu ne­răbdare. Tînărul învăţător se afla deja concentrat.

În zorile zilei, am ajuns acasă. Venisem de la schela Rugi, unde era cantonat Batalionul 3/18 din care făceam parte. Toţi ai mei sînt sănătoşi şi cu voie bună. Iulia împlineşte aproape doi ani şi vorbeşte mai bine. Costică, al doilea moştenitor, merge pe şapte luni şi e voinic. Cumnatul meu, Nicolae Cocheci, îmi aduce jurnalul „Dimineaţa“. La Bucureşti, Consiliul de Coroană: „Intrăm în război, poate pînă mîine se mobilizează!“ Pentru învăţătorul ofiţer, nu a fost o surpriză. Ana, nevasta mea, la primirea acestei veşti, începe să plîngă. Iulia plînge şi ea. Prezice ceva plînsul ei nevinovat? O iau în braţe, o sărut, vorbesc, o las jos, ea nu mă lasă să mă despart. Presimte că o să ne despărţim pentru multă vreme. Vin rude şi prieteni. Vorbim de război şi de alte lucruri mai mici în comparaţie cu cele ce aveau să înceapă a doua zi. Seara, mă hotărăsc să rămîn acasă. Iar a doua zi, în zori, să fiu la Companie.  
Avem o bogată literatură documentară despre această conflagraţie: jurnale, memorii, arhive, chiar romane şi povestiri. Dar toate văzute de la nivel superior. De la Curtea Regală, de la Cartierul General, de la comandamentele militare, de la generali, de la ofiţeri superiori, de la diplomaţi, de la oameni politici, de la înalţi funcţionari, din arhivele militare. Dar prea puţin s-a publicat despre războiul văzut de pe uliţele satului şi din şerpuirea tranşeelor.
O face învăţătorul subofiţer, comandant de pluton Ion Dumitru Isac, notîndu-şi între două bătălii, într-un carneţel ţinut în buzunarul de la tunică, în dreptul inimii, impresiile, stările, trăirile din ajunul morţii. Auzim în literele lui şuieratul gloanţelor, explozia obuzelor, gemetele muribunzilor, chemările de ajutor ale răniţilor, uralele atacatorilor porniţi la luptă, strigătele de triumf.                   
Durere şi entuziasm. Sacrificiul acceptat pentru întregirea ţării. Bucuria cuceririlor pămîntului patriei, care fusese furat.
Sîntem pe munţii Ardealului, leagănul poporului român în formare; sîntem prin locurile care, prin frumuseţea lor, au semănat în inima vlăstarului în creştere viersul doinii din caval cu care acesta s-a mîngîiat în vremurile de restrişte. Locurile acestea, udate odată, în timpul năvălirilor barbare de lacrimile poporului român - copil în faşe - udate a doua oară de lacrimile românilor robiţi de un duşman aspru şi fanatic, veacuri în rînd, vor fi udate acum, pentru a treia oară, de sîngele şi lacrimile celor ursiţi să împlinească prescripţiunea lăsată de strămoşi prin testamentul sfînt ca o condiţie a stăpînirii plaiurilor frumoase, graiului dulce şi credinţei curate pentru care au pierit ei:  împlinirea idealului naţional prin dezrobirea românilor subjugaţi...
Soldaţii sînt stăpîniţi de un simţămînt sfînt. Nu sînt trişti că au plecat de acasă ori pentru cei ce au rămas acolo: „Domnul să-i aibă în pază!“. Nici veseli nu sînt. (…) Ei simt acum că nu mai sînt ai lor, nici ai familiilor lor, ci că sînt simple instrumente în mîinile neamului, singur îndreptăţit să facă cu ei ce vrea, pentru binele lui. De greutăţi nu ştiu, de moarte nu le pasă, de ea e nevoie... Căci numai prin ea şi prin multe suferinţi se vor cîştiga întregirea şi fericirea Neamului Românesc.
Viaţa lor nu mai are o altă importanţă decît aceea că e folositoare Patriei.
Marşuri. În formaţii. În deplasare. În refacere. În tranşee. Amintite. Şoptite. Murmurate între două vaiete. „Sărută-ţi, copile, părinţii şi fraţii,/Şi-apoi să mergem la război!“

Luăm formaţie de luptă, soldaţii se închină, înaintăm. (…) Inamicul trage foc repede. Gloanţele spintecă aerul pe lîngă noi, producînd un fluierat scurt şi înţepat... La doi paşi în dreapta mea, soldatul Vlad C. Ion, din Ioneşti, nu mai poate ţine arma. Se rostogoleşte şi se vaită. Mă apropii de el. E rănit în abdomen. Îl mîngîi şi îl rog să nu se mai vaite, că îi întristează pe camarazi. Îl încurajez, spunîndu-i că are să se facă bine... Trimit după brancardieri. Ansamblul acestor şuierături formează un cîntec nou, cîntecul sublim al morţii, care, împreună cu glasul asurzitor de tun, răscoleşte sufletul soldaţilor în lupte, în momentul cînd calcă pe pragul dintre viaţă şi moarte. E cîntecul ce va înlocui bocetul mamei scumpe, al soţiei iubite, al copiilor drăgălaşi, la trecerea din viaţa aceasta în viaţa viitoare a eroilor a căror jertfă se va cere pentru făurirea României Mari. (…)
Un război la care participă toată suflarea din această ţară. „Tiganul Petre la datorie,/Nu plîngeţi, fraţi, şi nu vă întristaţi!“
(...) În această luptă dimineaţa, la primul atac, moare sublocotenent Panţu Paul, din Regimentul 58. În acest sector, şi poate din toată Armata Română, e primul ofiţer mort.
După luptă, i se face o înmormîntare cu pompă.
(...) Cu mîinile încleştate pe armă, cu privirea continuu cercetătoare, cîţiva paşi la dreapta, cîţiva la stînga, dar cu faţa neclintită dinspre locul de unde se aşteaptă primejdia, stau santinele hotărîte să-şi îndeplinească - cu preţul vieţii de va fi nevoie - unica datorie ce o au în aceste momente sublime, datoria de ostaşi în război.(…) Ei sînt doi. Mă atacă. Îi înfrunt. Pe unul îl dezarmez. Celălalt vrea să mă lovească. Îi parez lovitura şi, printr-o mişcare reuşită, îl lovesc cu baioneta în piept, la ţîţa stîngă. Un „Au!“ slab scoase din pieptu-i acum sîngerînd, mă fixă cu privirea, vru să lovească din nou cu arma, dar puterile nu-l mai ajutau. Mîinile i se lasă în jos, picioarele abia îl ţin. Soseşte ordonanţa mea, Cocheci Gheorghe, nearmat; dă brînci rănitului, care cade jos, tînguindu-se.
 (...) În dimineaţa zilei de 30, forţe superioare inamice îl obligă să-şi retragă posturile mici pe Valea Pietrosului. Aici mor: caporalul Ştefănoiu Nicolae, soldatul Ţuţu Nicolae şi cade rănit - în fruntea plutonului, care nu vrea să cedeze nici o palmă, sublocotenentul Baloşin Gheorghe. Împreună cu şase soldaţi.
„Din nou răsună sunet de război,/Şi-un ochi păgîn se-n­dreap­tă că­tre noi!“
Duşmanul atacă. Ne loveşte cu înverşunare. Fiecare pas de pămînt pe care-l adăugăm Patriei trebuie plătit cu snge. Sîngele nostru. Sîngele lor. Se amestecă sub rădăcina florilor. Jertfele sînt nenumărate. Fiecare victorie se plăteşte. Cu vieţi de om…
(...) Un chipiu românesc lîngă o cască germană şi cadavrele sînt alături, străpunse reciproc de baionete.
Pe feţe e imprimată spaima morţii. Pe zona frontului, dincolo de tranşeele părăsite de inamic, foarte puţine cadavre.
 O adevărată movilă de cadavre făcuseră nemţii, într-o vale, cu gîndul de a le aşeza într-o groapă comună. Numai în cămaşă, cu faţa tînără, liniştită, notînd dispreţul morţii, neridicat de patru zile, aproape acoperit de camarazii căzuţi peste el, stă corpul eroului locotenent Popovici Emil.
Războiul nu a fost purtat numai de soldaţii şi ofiţerii de pe front. Femeile şi fetele rămase acasă au simţit şi ele greul acestei năpaste, fie sub ocupaţie, fie în zona rămasă liberă. Unele chiar s-au înrolat. Ecaterina Teodoroiu, într-un regiment de infanterie.
Într-o poieniţă, în pădure, în rîndurile soldaţilor companiei a 6-a, ţinînd bine arma pe umăr, stă Ecaterina Teodoroiu.
Sufletul predestinat să noteze vremurile de grea cumpănă, prin care trece poporul român, apare!
El va arăta generaţiilor viitoare cărarea sacrificiului pe care trebuie să meargă, pentru mărirea neamului, şi va grăi tuturor popoarelor despre capacitatea de viaţă şi hotărîrea de luptă a unui neam care vrea să trăiască.
Femeile române n-au fost lipsă de la împlinirea datoriei în ceasurile grele, trăite de neam.
Dimpotrivă, şi-au împlinit-o cu prisosinţă.
Avînd exemplul primei femei a neamului - exemplul Reginei Maria - se întreceau în îngrijirea răniţilor, în alinarea suferinţelor.
Un cuvînt de îmbărbătare înalţă sufletul, un pansament aplicat cu îngrijire vindeca o rană, reda frontului o armă.
Cele cari au transmis, prin sînul său, de la strămoşi, puterile de viaţă luptătorilor de pe front, activează cu toată căldura sufletului pentru sporirea şi întrebuinţarea acelor puteri pentru folosul neamului. Din rîndurile lor, o fecioară, Ecaterina Teodoroiu, depăşeşte hotarele chemării lor. Nu-i de ajuns soră de caritate.
Au murit mulţi soldaţi. Răniţii nu mai au loc prin spitale. Linia de luptă a frontului s-a subţiat. Patria e în pericol!
Ecaterina îmbracă haina militară, aşază undele părului buclat sub cuşma lui Peneş Curcanul, încinge cartuşiera, ia sacul cu cartuşe subsuoară şi, la noiembrie, soseşte în rîndurile luptătorilor.
Un fluid de înviorare sfîntă trece prin sufletul soldaţilor privind-o.
La Dăneşti, în linia întîi, cu lopata Linemann, îşi face mască individuală, se aşază în ea.
Aşază arma. Face în continuu exerciţii de încărcare. La linia de ochire... Un pom, o piatră, o casă depărtată.
             O noapte întreagă stă de veghe, neaţipind o clipă măcar, ba, dimpotrivă, îndeamnă pe soldaţi să se odihnească, fiindcă are ea grijă.
 Dintr-o patrulă de călăraşi trimisă peste pîrîul Bolboşi, se întoarce numai un soldat rănit. Ceilalţi au căzut sub podul stricat de inamic, în spatele lor, cînd intrau.          Cade, rănită de tun, Ecaterina Teodoroiu şi e transportată, pe targă, la Filiaşi.
Epopeea neamului românesc atinge adîncurile suferinţelor !...
Învăţătorul, sublocotenent, a avut norocul să scape nevătămat din război. S-a întors în satul său, Pojogeni. Învăţător de şcoală primară, dar a şi iniţiat şi a construit o clădire pentru o şcoală de meserii la care puteau să se califice fiii de gospodari din toate satele din împrejurimi. Editau o re­vistă, „Gazeta Plugarilor“, foarte căutată şi peste hotarele judeţului. Deputat din partea grupării ţărăniste Doctor Lupu, tată a opt copii, care au ajuns mari la casele lor.
În mod ciudat, a fost închis în timpul alegerilor din 1933, pentru vederile sale democratice şi atitudinea agresivă şi de demascare a grupurilor de afaceri din toate partidele, „pe spinarea poporului“. Dar a fost ales fără voia mai marilor din politica la vîrf. Nu ierta puterea şi o incrimina cu orice prilej: „Căutaţi ţapi ispăşitori în lumea muncitorilor şi a lucrătorilor hămesiţi de foame? Căutaţi ţapi ispăşitori în lumea celor nedreptăţiţi, deznădăjduiţi şi disperaţi de nelegiuirile pe care le văd şi nedreptăţile pe care le îndură?“
Deci nu era doar o figură pitorească printre ceilalţi deputaţi. Marele istoric Constantin C. Giurăscu îşi aminteşte: „Ocupau locurile din stînga, dar nu jos, în incintă, ci pe trepte, lîngă locurile presei şi lîngă partizanii lui Nicolae Lupu. Între aceştia, se distingea, prin înfăţişare şi îmbrăcăminte, deputatul Isac. Înalt, voinic, spătos, şi purtînd costumul popular românesc al Gorjului - alb cu fireturi negre. Vorbea cu glas tare şi spunea lucruri cu miez…
Costumul, Ion D. Isac şi-l croise luînd pildă de la haina de pandur a domnului Tudor. Nu era o cochetărie de politician, ci un mesaj şi legămînt de fidelitate la cauza ţăranilor.
Aşa a mers deputatul Isac pînă a fi ales vicepreşedinte al Marii Adunări Naţionale. Chiar după alegerile cu rezultate impuse de reprezentantul sovietic Al. Vîşinski, cu guvernul Doctor Petru Groza la cîrma administrativă a ţării, învăţătorul Isac a rămas în Marea Adunare Naţională pînă la abdicarea Regelui Mihai, cînd a lipsit din sală la prezentarea abdicării.
În 1933, fostul ofiţer rezervist, acum căpitanul Ion D. Isac, tot din oastea de rezervă, şi-a adunat însemnările din timpul războiului într-o carte cu titlul „Zile de zbucium şi glorie“, volumul I, pe Valea Jiului, 1916. Volum foarte apreciat de o anumită parte a intelectualităţii şi devenit carte de căpătîi pentru foştii participanţi la război. Marele savant Nicolae Ior­ga o are în rafturile bibliotecii sale selective. Şi scrie: „E aici adevăr, duioşie şi talent“.              
Dar toate acestea nu au putut opri avalanşa distrugerii oamenilor de valoare de către politica Partidului Comunist.
Vremurile cumplite l-au dus pe fostul învăţător redactor, editor, deputat, în cătuşe, la Canal. Unde a suportat frigul, foamea, bătăile, munca istovitoare. A scăpat şi de-aici, ca şi din război. Dar a avut de suferit întreaga familie.

  Crezul lui ION D. ISAC

 Dragă prietene,

Este trist că merg lucrurile rău. Numărul fraudelor din averea ţării ori din instituţiile publice te înspăimîntă. Sărăcia întinde stăpînire tot mai mult în gospodăria noastră; duhul ei întunecos coboară şi în suflete.
Vezi în juru-ţi dezlănţuiri de patimi: ură, invidii şi vicleşug.
Model de hoţi ajunşi bine, de oameni lipsiţi de caracter, puşi în situaţii de linguşitori şi laşi, materialiceşte pricopsiţi, găseşti la fiecare pas. Şi, cu toate acestea, rezistă. Nimic să nu te atragă. Cea mai bună dovadă de moralitate o vor da aceia care, în aceste vremuri de decădere, vor reuşi să ră­mînă demni, cu sufletul neprihănit.
Cu cît se vor găsi mai mulţi înzestraţi cu această tărie morală, uniţi şi întovărăşiţi pe cărarea luminată de soarele binelui pentru aproape şi pentru neam, cu atît lucrurile se vor îndrepta mai repede.
Prietene, numai rezistînd tuturor ademenirilor şi învingînd toate greutăţile, vei contribui la primenirea morală a societăţii noastre.
Nu sta locului, porneşte la treabă şi binele va triumfa!

  Al tău, cu prietenie, Ion Isac, învăţător.
   Pojogeni, 10 februarie 1928 (Scrisoarea a II-a) Românismul (Tg. Jiu), an II, nr. 4-5 din 15 februarie 1928

 

Marin Ioniţă


Vizualizari: 7480

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics




































Zi record

Marţi, 06.11.2018

--- 3.709 vizitatori unici ---

Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info