Pentru pregătirea listei din toamnă,Valeca va nota parlamentarii! Preşedintele PSD Argeş, Şerban Valeca, a început analiza politică a parlamentarilor social-democraţi. La alegerile parlamentare din toamnă, lista de candidaţi - pentru că se aplică noua lege electorală, care prevede revenirea la votul pe listă - va fi făcută de organizaţiile judeţene. Astfel, au făcut o analiză cu cei din conducerea naţională, cel puţin în cazul parlamentarilor în funcţie. Lista nominală o vom avea astfel undeva prin luna septembrie, existînd posibilitatea ca o parte dintre actualii parlamentari social-democraţi să nu se mai regăsească.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că, la aceste alegeri parlamentare, social-democraţii nu vor mai avea candidaţi impuşi de la centru, aşa cum au existat şi cazuri la noi în judeţ. Astfel, lista de candidaţi va fi făcută de organizaţiile judeţene, dar după o analiză cu cei din conducerea naţională. Se va avea în vedere atît activitatea politică la nivelul judeţului, cît şi cea parlamentară. Inclusiv prezenţa la voturile politice. Referitor la viitoarea listă, Valeca a explicat că ar vrea să aibă oameni din diverse zone de competenţă, iar expunerea în presă nu se punctează! Activitatea politică, notată!Ieri, în cadrul conferinţei de presă a PSD Argeş, preşedintele, senatorul Şerban Valeca, a afirmat că obiectul său este ca în toamnă social-democraţii să cîştige nouă mandate de deputat şi patru de senator, adică tot! Pînă atunci însă, el a început analiza activităţii politică în judeţ a actualilor parlamentarilor, în timp ce liderii de grup la Senat şi Cameră vor analiza şi activitatea parlamentară. „La Comitetul Executiv s-a solicitat de la liderii de grup parlamentar, de Senat şi Cameră, pentru actualii parlamentarii, situaţia activităţii în Parlament, inclusiv prezenţa la voturi politice (de exemplu: moţuni de cenzură sau Codul Fiscal). Personal lucrez la o afişare a activităţii din punct de vedere politic la nivelul judeţului Argeş. N-am făcut nici o listă şi n-am discutat cu nici un coleg despre lista pentru Parlament. Probabil că, undeva la sfîrşitul lui septembrie, se vor discuta la noi“, a precizat Şerban Valeca. Ba, mai mult, preşedintele PSD Argeş a subliniat: „Nu analizez expunerea în presă!“ „Oameni bine pregătiţi în comisii“Conducerea centrală va analiza astfel activitatea parlamentarilor, însă pentru lista finală concluziile la nivel local cu cele la nivel central vor fi puse faţă în faţă şi aşa se va decide. „Noi facem propunerea de listă, iar avizul se dă de Comitetul Executiv şi Consiliul Naţional. Activitatea de la Parlament se analizează şi se votează de conducerea centrală, iar activitatea politică, internă, la nivelul judeţului, se analizează de mine. În primul rînd voi ţine cont de activitatea politică şi în al doilea rînd de zonele de competenţă. Nu vreau să fim toţi cei care ne pricepem la comerţ şi nici unul care să se priceapă la învăţămînt şi administraţie. Îmi doresc să avem şi zone de competenţă diferite, îmi doresc să avem oameni bine pregătiţi în comisii. Doresc să putem ajuta Argeşul. Îmi e de o mie de ori mai greu în Parlament să promovez un proiect decît în Guvern. Cînd s-a discutat la revenirea la votul pe listă, s-a considerat că, atunci cînd era pe listă, partidele erau mult mai atente cu pregătirea candidaţilor“, a afirmat Valeca. El însuşi senator, liderul PSD a susţinut că va fi evaluat de Comitetul Executiv şi Consiliul Naţional. Întrebat ce va face în cazul celor care au dosare penale pentru corupţie, Valeca a afirmat că nu poate să nu ţină cont de codul de etică, dar că va lua o decizie după ce va vedea şi cu ce documente oficiale vor veni cei vizaţi. A.Dumitru Foto: I.Tudor Vizualizari: 11662
Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v. AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com All right reserved |