Curierul Zilei - Comuna Cetăţeni, tot fără viceprimar
PRIMA PAGINA arrow RUBRICI arrow Comuna Cetăţeni, tot fără viceprimar

*** Angajatorii primesc bani pentru ucenici     *** 57 de persoane munceau la negru      *** PASTILA de UMOR      *** Neconcordanţele de TVA, vizualizate online     *** „Cel mai frumos copil din Argeş“!     *** Percheziţii la contrabandişti în Ştrand     *** I-a dat cu toporul în cap prietenului de pahar     *** Bătrînă lovită de maşină pe trecerea de pietoni     *** Achiziţii importante pentru jandarmii argeşeni     *** O mamă încearcă să-şi salveze copilul bolnav     *** Ciprian Manolescu premiat de Societatea Americană de Matematică     *** „Fantomele lui Ismael” la Cinema „Bucureşti”     *** Ziua voluntariatului sărbătorită în Argeş      *** Sfinţii zilei      *** Schimbări şi planuri de viitor     *** PIZZA CU ARDEI GRAS ŞI MĂSLINE (DE POST)     *** Evenimente 14 decembrie de-a lungul vremii     *** Meci pierdut la mare luptă     *** Cu 2 jucători sub 20 de ani în teren!     *** Academiile de fotbal vor fi clasificate!     *** Piteştenii, pe podium!      *** Liga Campionilor, Etapa 6     *** Au început Campionatele Naţionalele de Poliatlon     *** FCSB a renunţat la Piteşti!     *** Liga 1    

 
Comuna Cetăţeni, tot fără viceprimar Imprimare E-mail
(1 vot)
sâmbătă, 01 octombrie 2016

Pentru că aleşii locali nu s-au pus de acord,

Comuna Cetăţeni, tot fără viceprimar

 

 Consilierii locali din comuna Cetăţeni nu au reuşit să aleagă un viceprimar nici acum, la aproape patru luni de la alegerile locale. De fiecare dată, subiectul a fost intens dezbătut, creînd numeroase polemici şi împăr-ţind aleşii locali în două tabe-re. S-a ajuns chiar şi la o acţiune în instanţă. În şedinţa ordinară a Consiliul Local din 27 septembrie, spiritele s-au încins din nou, fiecare tabără menţinîndu-şi poziţia.

Pe 22 iunie 2016 a avut loc prima întîlnire a consilierilor locali din Cetăţeni în vederea alegerii viceprimarului. Au fost propuşi a­tunci Mihai Ciurezu (PNL), Mugurel Minciună (PSD) şi Antonela Enache (PAM), iar în urma voturilor a ieşit învingătoare reprezentanta partidului condus de Mircea Andrei, care a avut 5 voturi, în timp ce contracandidaţii săi au adunat fiecare cîte 4 voturi.

Problema viceprimarului a ajuns în instanţă

Potrivit legii, în cazul în care un candidat nu obţine majoritatea voturilor, se organizează un al doilea tur de scrutin între primii doi clasaţi. Problema era că, la Cetăţeni, erau trei candidaţi! Drept urmare, se decide amînarea alegerii viceprimarului, apărînd în acest sens Hotărîrea nr. 5 a Consiliului Local Cetăţeni. La o săptămînă şi o zi distanţă, aleşii locali au fost convocaţi pentru o nouă şedinţă, avînd de dezbătut aceeaşi problemă: alegerea viceprimarului. De această dată, învingător a ieşit Mihai Ciurezu, cu 5 voturi, ceilalţi doi aspiranţi la funcţia de viceprimar, Mugurel Minciună şi, de această dată, Valentin Rizoiu (UNPR), în locul Antonelei Enache, trecîndu-şi în cont, la fel ca-n primul tur de scrutin, 4 voturi. Du­pă acest moment, debandadă totală! Potrivit procesului-verbal al şedinţei din 30 iunie, „s-a propus reluarea votului pentru funcţia de viceprimar“. Numai că, mai apoi, se vorbeşte despre „rezultatul celui de-al doilea tur“ pentru ca, în final, la propunerea Antonelei Enache, şedinţa să fie amînată cu 9 voturi pentru şi 4 abţineri, iar distracţia continuă. După şedinţa din 30 iunie apare o altă Hotărîre nr. 5, avînd ca obiect de această dată nu amînarea votului, ci alegerea viceprimarului, în persoana lui Mihai Ciurezu. Ulterior, apare şi Hotărîrea nr. 6, care prevede, printre altele, că „se amînă alegerea viceprimarului comunei Cetăţeni pînă la o dată care va fi stabilită“!!! Două hotărîri total diferite, purtînd aceeaşi dată: 30 iunie 2016! De aici a pornit scandalul, care nu s-a terminat nici în prezent. Liberalii consideră de bună a doua Hotărîre nr. 5, cea de alegere în funcţia de viceprimar a lui Mihai Ciurezu, pe care au şi îna­intat-o Prefecturii, în timp ce repre­zentanţii PSD au reclamat neconcordanţa între cele specificate în procesul-verbal al şedinţei din 30 iunie, adică propunerea acceptată de amînare şi conţinutul celei de-a doua hotărîri nr. 5, adică alegerea lui Ciurezu în funcţia de vice. Cum Prefectura nu a rezolvat problema, Mihai Ciurezu a ajuns în instanţă pentru a cere instalarea în funcţie. „Nu cunosc prea multe detalii, dar aştept ca instanţa de judecată să rezolve această problemă“, a precizat, joi, prefectul Cristian Soare în cadrul şedinţei de la Cîmpulung a Colegiului Prefectural. 

N.Manole
 


Vizualizari: 5642

Comentarii (1)
Scris de fles in 01-10-2016 04:35 - Vizitator
 
 
tipic romanesc 
RUSINE!!!!!!
 

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics








































Zi record

Vineri, 23.11.2018

--- 4.141 vizitatori unici ---

Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Flag Counter


PRchecker.info