Curierul Zilei - La un punct de podium!
PRIMA PAGINA

*** Cozile de topor din pădurea românească     *** 8 miniştri noi şi un nou vicepremier     *** Avem stocuri de antiderapant     *** PASTILA de UMOR      *** „Un secol de muzică tradiţională românească”     *** Workshop pentru formarea profesională      *** Autorităţile din Mioveni pregătite pentru iarnă      *** Incendiu la Vlădeşti     *** Crimă, la un pahar de ţuică!     *** Spărgătorii de la Primăria Leordeni, prinşi!     *** Prima zăpadă a venit cu accidente şi evenimente     *** Bărbat paralizat, scos din incendiu     *** Spaniolii preferă familii de români, căpşunari!     *** Următorul meci al Mioveniului, vineri la 17:00     *** „Nu putem rata obiectivul!“     *** Pelici: „Am întîlnit o echipă bună“     *** 4 medalii de bronz la Focşani     *** Pe frig, doar 20 de goluri     *** Raicu s-a oprit în turul 2      *** Meci crucial pentru tricolori     *** Show baschetbalistic la Piteşti!     *** „3 puncte foarte importante”     *** Popa: „Am pierdut pe greşeli individuale”    

 
La un punct de podium! Imprimare E-mail
(1 vot)
miercuri, 05 octombrie 2016

Liga a II-a, etapa a 10-a: CS Mioveni - CSM Rm. Vîlcea 1-0

La un punct de podium!

 

 CS Mioveni continuă încet, dar sigur urcuşul în clasamentul Ligii a II-a. Astfel, după ce în prima etapă erau în partea de jos a topului, începînd cu etapa a doua, galben-verzii au urcat, iar după victoria de luni seară, cu Vîlcea, au ajuns pe locul 4.

Echipa lui Alexandru Pelici este neînvinsă de 9 etape, iar luni, a ajuns la al 5-a lea succes cosecutiv pe propriul teren. La Mioveni, au pierdut Satu Mare, Tărlungeni, ASU Poli Timişoara, Berceni, iar acum, a fost rîndul CSM-ului din Vîlcea. Partida cu echipa din judeţul vecin a fost una foarte frumoasă, cu mult peste nivelul Ligii a II-a. Oaspeţii au opus o rezistenţă dîrză, au condus şi au dominat jocul în unele momente, deşi ocaziile mari le-au aparţinut gazdelor. Mioveniul a început bine partida şi a atacat poarta adversă, însă, în prima repriză, ocaziile mari de poartă au cam lipsit. Tirică, Biceanu şi Alin Popa au ieşit în evidenţă în prima parte, în timp ce Croitoru a fost şi el la post, la o lovitură liberă reţinînd un balon în vinclu porţii. Apărarea argeşeană s-a descurcat şi ea bine, iar cuplul Dina - Costea nu şi-a creat nici o ocazie, deşi combinaţiile celor doi au depăşit în cîteva rînduri adversarii direcţi. După pauză, Mioveniul a început în forţă, iar Vişa şi Năstăsie au ratat două ocazii mari. Apoi a venit şi golul, marcat de Alin Popa, din lovitură liberă. 10 minute mai tîrziu, oaspeţii au avut o primă tresărire de orgoliu, dar Costea a reluat puţin pe lîngă, cu capul, din careu. Pe contraatact, gazdele puteau îchide jocul, dar Alin Popa, Năstăsie şi din nou Alin Popa au ratat ocazii foarte mari de a majora diferenţa pe tabelă şi de a închide jocul. Vîlcea putea şi ea da lovitura pe final, la o ocazie rarisimă, Costea fiind însă imprecis din centrul careului, deşi avea toată poarta în faţă. CS Mioveni a acumulat 21 de puncte în clasament cu această victorie şi a ajuns pînă pe locul 4, iar etapa următoare, cu un nou rezultat bun în derbiul de la Suceava, mai poate urca încă o poziţie în top.

CS Mioveni - CSM Rm. Vîlcea 1-0 (0-0)

A marcat: Alin Popa (52)
 Mioveni: Croitoru (46 Popescu) - Tirică, Ionuţ Stoica (40 Vişa), Gugu, Edi Stoica (83 Rădescu) - Boboc, Biceanu - Alin Popa, Florescu, Ayza - Năstăsie. Antrenor: Alexandru Pelici
 Vîlcea: Cabuz - Samson, Pîrvulescu, Munteanu, Dumitraşcu - Vasile, Stana (86 Cârstea), Piscanu, Cristea - Dina - Florin Costea. Antrenor: Jerry Gane
Arbitru: Sergiu Popa (Aiud)
Cartonaşe galbene: Ionuţ Stoica (30), Biceanu (58), Rădeycu (87) / Samson (42)
Stadion Orăşenesc. Spectatori: 2.000

Cum s-a marcat golul:

1-0, min. 52: Alin Popa execută excelent o lovitură liberă din lateral stînga, trimite un şut puternic pe colţul scurt, iar Dina deviază nefericit cu capul, pe colţul lung, imparabil pentru portar.

Filmul meciului:

 min. 9: Tirică şutează din prima de pe dreapta, pe jos de la 20 m, însă mingea trece pe lîngă.
 min. 16: Biceanu trage şi el de pe stînga, de la 25 m, tot pe lîngă poartă.
 min. 20: gazdele centrează de pe stînga, Alin Popa reia bine cu capul din 6 m, însă un fundaş respinge in extremis, evitînd golul.
 min. 31: lovitură liberă pentru oaspeţi, de la 30 m central, Stana şutează puternic, iar Croitoru reţine în viclu.
 min. 48: Vişa reia cu capul din careu, după un corner, milimetric pe lîngă poartă.
 min. 49: combinaţie frumoasă pe dreapta, Florescu - Alin Popa, centrarea este deviată şi încetinită, mingea ajungînd pe colţul scurt la Năstăsie, care preia şi şutează din întoarcere, dar fără probleme pentru portar.
  min. 52: 1-0!
 min. 63: Cristea centrează bine de pe dreapta, Costea reia cu capul din centrul careului, puţin pe lîngă poartă.
 min. 72: Alin Popa trage din careu pe lîngă poartă.
 min. 76: Năstăsie preia la 16 m pe dreap­ta, şutează pe jos la colţul lung, dar mingea trece milimetric pe lîngă bară.
 min. 81: Florescu îi pasează excelent lui Alin Popa, acesta scapă singur, iar de la 16 m, talonat, trage pe jos, la colţul lung, puţin pe lîngă poartă.
 min. 89: contraatac al Mioveniului, Alin Popa scapă pe dreapta, centrează în centrul careului unde apare singur Ayza, însă reluarea este slabă, deşi poarta era goală.
 min. 89: fază de atac a oaspeţilor, gazdele nu pot respinge balonul din preajma careului, mingea ajunge apoi deviată la 11 m, de unde Costea şutează pe lîngă, deşi avea toată poarta în faţă.

Culisele meciului

Nocturna, aprinsă devreme

 Vremea a fost excelentă, luni seară, la Mioveni, pentru fotbal, termometrele arătînd în jur de 17-18 grade la ora disputării partidei cu CSM Rm. Vîlcea.
 Meciul a fost televizat pe Digi şi Dolce, iar reprezentanţii TV au solicitat organizatorilor să aprindă nocturna încă de la ora 17.30, cînd soarele era încă pe cer.

Galerie pentru oaspeţi

 CSM Rm. Vîlcea a fost susţinută în această deplasare şi de o micuţă galerie, care a scandat pe toată durata partidei pentru favoriţi.
 De partea cealaltă, gazdele nu au avut un grup organizat de susţinători, galleria obişnuită care venea la celelalte partide nemailuînd loc în peluză.

Arbitru din Aiud

 Meciul a fost arbitrat de o brigadă formată din Sergiu Popa (Aiud) - Florian Vişan (Galaţi), Daniel Vlase (Galaţi), în timp ce rezervă de arbitru a fost Ovidiu Oprea din Ploieşti
 Observatori au fost delegaţi la acest joc Lucian Măiereanu din Braşov pentru arbitri şi Mihai Basarb din Slobozia, de joc.

Trei galbene gazdelor

 Deşi au fost la un moment dat şi mai mulţi nervi în ambele tabere, arbitrul de centru nu a acordat decît patru cartonaşe galbene, trei gazdelor şi unul oaspeţilor.
 Astfel, Ionuţ Stoica a fost avertizat pentru un fault la Costea, Samson a văzut şi el galben pentru o lovitură cu piciorul, iar Biceanu pentru că l-a ţinut de tricou pe Costea. În final, Rădescu a faultat mai tare în atac şi a fost şi el avertizat.

Fundaşii, accidentaţi

 La CS Mioveni au jucat şi doi foşti jucători ai CSM Rm. Vîlcea, Ionuţ Stoica şi Edi Stoica, ambii fundaşi. De asemenea, şi antrenorul Pelici a pregătit sezonul trecut echipa din judeţul vecin.
 Niciunul dintre jucătorii argeşeni care au venit de la Vîlcea nu au terminat jocul, ambii ieşind accidentaţi în timpul jocului, Ionuţ  Stoica, înainte de pauză, iar Edi Stoica, pe final.

Ionuţ Stoica, aclamat de galerie

 La pauza meciului, în timp ce se îndrepta şchiopătînd spre vestiare, fundaşul Ionuţ Stoica a fost interpelat de galeria din Vîlcea, iar el s-a dus să-I salute pe suporteri.
 Toate cele trei schimbări făcute de argeşeni au fost forţate de accidentări. Cei doi Stoica au fost accidentaţi în timpul partidei, iar lui Croitoru i s-a făcut rău la pauză.

Doar două schimbări la oaspeţi

 Pe banca de rezerve a Mioveniului au rămas pînă la finalul partidei jucătorii de cîmp Bogdan Stancu, Marius Galan, Daniel Iancu şi Mihai Vintilă.
 De partea cealaltă, la CSM Rm. Vîlcea, au făcut degeaba deplasarea la Mioveni portarul Vlad Muţiu şi jucătorii de cîmp Bogdan Popescu, Ovidiu Mihai, Nicuşor Mocanu şi Dumitru Pîrvu.

Pelici:

„Trei puncte mari!“

La finalul partidei cu CSM Rm. Vîlcea, antrenorul Mioveniului, Alexandru Pelici, şi-a felicitat jucătorii pentru jocul făcut şi pentru rezultatul obţinut. Tehnicianul a explicat şi cauzele schimbărilor, acestea survenind în urma unor accidentări.

„Vreau să felicit jucătorii pentru că au dat dovadă de mare caracter şi au arătat mare sacrificiu. Sînt trei puncte mari pentru noi, în condiţiile de joc date, şi mă refer la faptul că am fost nevoit să fac trei schimbări forţate, toate trei venind în urma unor accidentări. Au fost doi accidentaţi în timpul jocului, iar lui Croitoru i-a venit rău la pauză. De aceea, victoria asta este mai frumoasă şi este obţinută împotriva unei echipe care are în componenţă jucători pe care eu îi respect, la fel şi conducători. Dedicăm acum victoria celor care şi-au serbat zilele de naştere, Daniel Iancu şi Nea Telu, iar în plan personal, chiar dacă acum am fost adversar, aş vrea să dedic victoria în memoria lui Bogdan Medrea. Felicit Vîlcea pentru modul cum au venit aici. Costea, s-a văzut, este un jucător care poate face diferenţa în orice moment. Am reuşit un gol dintr-o fază fixă, iar pe final, am acceptat dominarea lor. Ne-am retras şi din cauza schimbărilor făcute, dar la fel de bine puteam înscrie prin Alin Popa sau Ayza, la fel de bine cum puteam pierde două puncte la ultimele faze. Urmează o săptămînă grea, dar sperăm ca la cei accidentaţi să nu fie ceva grav. Aşa cum spuneam, acum cîteva zile, încet - încet vine rîndul să intre toţi jucătorii. Au intrat Popescu, Vişa şi au jucat bine, le doresc să ţină cît mai mult de tricoul de titular. Este bine că avem solţii în lot! Am urcat în clasament, felicit  ehipa, sîntem acolo sus şi sperăm să nu ameţim. O luăm pas cu pas, am ajuns pe locul 4 şi sperăm să rămînem în obiectiv. Am spus-o, o condiţie esenţială în acest campionat este să existe constanţă în a acumula puncte. Noi am reuşit acest lucru!“, a declarat antrenorul Alexadru Pelici.

Jerry Gane:

„Pot emite pretenţii“

CSM Rm. Vîlcea a dat o replică bună la Mioveni, iar antrenorul oaspeţilor de luni nu a avut ce să le reproşeze jucătorilor săi, la finalul celor 90 de minute.

„A fost un meci echilibrat, cu un ritm bun. Am întîlnit o echipă în formă bună, dar şi noi veneam după două victorii. A contat  acea fază, o neatenţie a noastră, apoi Mioveniul a făcut ce ştie cel mai bine, să se apere. Am avut şi noi ocazii, cea cu capul a lui Costea, cea din ultimul minut, dar pînă la urmă punctele sînt la ei. Eu incerc să duc mingea în faţă, să fac un joc ofensiv, dar pentru asta şi adversarul trebuie să joace. Mioveniul s-a închis bine… În general Pelici se apră bine şi merge pe contraatac. Golul a fost şi de moral şi au rămas cu cele trei puncte. Noi am încercat, nu am ce să le reproşez jucătorilor mei ca atitudine. Mai sînt multe etape de jucat, iar noi încercăm să pregătim meciul următor. Este un sezon bun de Liga a II-a. Juventus şi Braşov par să fie echipele care au un plus după 10 etape, dar mai sînt etape, nu sînt favorite certe, au luat doar o opţiune. Lucrurile se mai pot schimba. Ştiu că Mioveniul în fiecare an îşi doreşte să ajungă în Liga I. Au un lot de promovare, iar anul acesta au acest obiectiv. Sînt în creştere şi pot emite pretenţii“, a spus şi Gane. 

S.Mihai


Vizualizari: 1305

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics




































Zi record

Marţi, 06.11.2018

--- 3.709 vizitatori unici ---

Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info