Curierul Zilei - Francofonia, ieri, azi şi mîine
PRIMA PAGINA

*** Avea dreptate şi Farfuridi     *** Elevii din alte judeţe primesc fructe, argeşenii nu!     *** A murit judecătorul Marius Dumitrescu     *** PASTILA de UMOR      *** Percheziţii la evazionişti     *** Lovit în cap de creanga unui nuc     *** Doare penale pentru lemne      *** Marcaj rutier eronat pe strada Gruiului     *** Sportivă din Cîmpulung, cu Lamborghini în flăcări     *** Raliul de la Bucureşti încheie sezonul!     *** Favorite cu bănăţencele     *** Show cu elevii de la Brătianu!     *** Luptătorul Mihai Mihuţ, bronz la Campionatul Mondial!      *** Zekovic a semnat cu CSM Oradea     *** Liga Naţiunilor     *** FCSB va juca la Piteşti!     *** Trofee pentru fetele din Mioveni     *** Liga 1, Etapa 15    

 
Francofonia, ieri, azi şi mîine Imprimare E-mail
(0 voturi)
sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Francofonia, ieri, azi şi mîine

 

 Nu credem să găsim un număr semnificativ de mari personalităţi cultural-artistice, cu precădere din Evul Mediu, Renaştere şi apoi din Modernitate, care să nu aibă cel puţin un tip de afinitate cu limba, cultura sau civilizaţia franceză. Înflorirea acestora constituie poate cel mai bogat şi divers ca formă şi perspective eşantion cultural din cîte putem găsi că numără cultura europeană sau cea universală. Aspectul genurilor şi al speciilor literare, bogat şi divers reprezentat în această cultură, rămîne minor faţă cu expansiunea formelor de expresie dobîndite de cea mai spectaculară dintre culturile europene. Cuprinzînd toată panoplia de personaje, clasice, romantice, tragice, comice, melodramatice, cultura literară franceză, devenită in spe un umanism integral, face văzută şi înţeleasă, în toate meandrele şi nuanţele sale, dramatica şi totodată inefabila condiţie umană, căreia îi conferă măreţia sublimă, inexorabila şi irepresibila nevoie de eternitate, care întemeiază orice veritabil product artistic, din Antichitate şi pînă în epoca contemporană.

 

O „hartă a tandreţei“ izvorîte din spaţiul francofon ar putea apărea ca o opera magna a celui mai viu umanism. Nu lipseşte nimic acestei culturi care să nu contribuie eliberator la trama eternelor frămîntări ale sufletului omenesc. Şi a­ceastă tramă, practic nesfîrşită, după definiţia proustiană a iubirii, întâlneşte toate temperamentele, seduce toate conştiinţele, disecă toate viciile şi pasiunile omeneşti, îndulceşte toate amăgirile ambiguei condiţii umane, revigorează toate sur­­sele perpetuei renaşteri din propria cenuşă a păsării Pheonix. Ai zice chiar, precum afirmă marii romantici, că imposibilul nu este un cuvînt francez. Aşadar, literatul de limbă franceză este Cavalerul Tristei Figuri, eternul inamic al oricăror platitudini, este visătorul singuratic, este magul versului şi al iubirii, este cavalerul fără teamă nici reproş al amorului curtenesc, este stihuitorul celor mai înalte idealuri morale sau estetice în tiparul unei limbi cu virtuţi de broderie mnezică, unei limbi a farmecului şi a seducţiei, a geniului şi a mizerabilismului totodată, a căderii şi a înălţării fără de umbra vreunei îndoieli.
Limbă deopotrivă a celor mai rafinate minţi filosofice, ea îşi vădeşte vocaţia de a aşeza pe un soclu, nedetronat încă de nicio altă cultură analogă, arcanele majore ale creaţiei artistice. Conştiinţa franceză este o stella maris, un avatar a tot ceea ce poate comporta fantastic esenţa umană. Caracterele, inimile, conştiinţele, sufletele, capătă în registrul de limbă franceză o măreţie şi un mister indiscutabile. Ca pe mare, toate elementele se subordonează unei vieţi complete, luxuriante, zidite fie de cea mai înaltă artă, fie de cea mai iscusită tehnică literară sau extraliterară. Nu găsim acord de sublim care să nu fie ilustrat, exultat, individualizat, în cea mai rafinată tehnică aflate la îndemîna artiştilor scrisului. Cunoaşterea şi iubirea se întrepătrund cu o intuiţie de geniu în crearea celor mai inedite personaje, menite a-şi perpetua odiseea dincolo de locul şi timpul în care au existat ele cu adevărat. Oglinzile mişcătoare ale acestor destine contribuie la auto­­­ge­­nerarea unui spaţiu simbolic în care Evanghelia îşi găseşte mărturisitorii cei mai patetici şi verosimili, invincibili în nefericire, la fel ca şi în amor. Istoria devine o dată cu ei o matrice a tuturor posibilităţilor, o arcă a tuturor destinelor, o Republică a Literelor şi Artelor Frumoase, o alegorie a speranţei în veşnica renaştere. Spaţiu deopotrivă problematic, evolutiv, multiform, deschis sau închis, precum în tragedia modernă sau în cea clasică, unde toate formele şi elementele umane îşi depăşesc la nesfîrşit propria condiţie. Spaţiu succesiv sacralizat şi desacralizat, punînd ca un oracol toate întrebările şi oferind toate răspunsurile. Şi iar şi iar, spaţiu al tragicului şi al sublimului deopotrivă, al absurdului şi al revelaţiei, al terorii istoriei şi al veşnicei izbăviri. Toate vocile, toate figurile devin efigii ale caracterelor, pasiunilor, viselor, himerelor, utopiilor. Cea mai generoasă cultură, profesîndu-şi arta cu o tehnică desăvîrşită, forţîndu-şi limitele cu un patetism rafinat, depăşindu-şi condiţia cu o graţie ne­­îndoielnică. Eroismul în literele franceze a ajuns a genera o metaliteratură şi o conştiinţă critică ce atinge piscurile filosofiei şi ale magiei deopotrivă. Pe scurt, cea mai relevantă cultură paneuropeană rămîne prin excelenţă cultura franceză.
Ceea ce Antichitatea a statuat prin culturile greacă şi latină, cultura franceză a reluat în modernitate, într-o vajnică şi invariabilă căutare de sine în sînul miracolului culturii fondate de Antichitate. Ceea ce spune ştiinţa istoriei că omul nu s-a schimbat structural din antichitate pînă în zilele noastre este un evident adevăr probat de literatură în toate vremurile. Dar fără de spectacolul catartic al literaturii, ce ar oferi ştiinţa sau chiar filosofia?
Nu ar fi o astfel de cultură campioana rafinamentelor şi a expresivităţii elegante dacă pînă şi snobii şi cabotinii nu ar iubi-o şi nu ar cultiva-o. Este evident că şi cota ei de popularitate ca limbă vorbită o face aptă celor mai inedite experimente artistice. Titanii literaturii franceze sînt cu toţii conştiinţe dedalice, cultivatori rafinaţi ai umanioarelor, de la Montaigne la Montesquieu, de la Corneille la Racine, de la Moliere la Jean Anouilh, de la Ronsard la Joachim de Bellay. Toate clişeele limbii franceze sînt creaţii în miniatură ale ubicuităţii spiritului francofon. Punţi sau colonii dintr-o unică substanţă, cea a limbii lui Voltaire sau Rousseau, care, odată invocată, îşi face jocul şi pleacă să renască la alte capete şi căpătîiuri ale acestei lumi bîntuite de nevoia din triada carteziană: adevăr, frumos şi bine. Dar care nu se mărgineşte la clasicism, romantism, parnasianism, simbolism, realism, misticism, ci sapă adânc spre a popula tot vadul runelor sale cu noi izvoare existenţiale, plăsmuite la lumina memoriei în luptă perpetuă cu uitarea, ca idoli prin miracol salvaţi şi absolviţi de deşertăciune.               

 
      PROF. DORINA MIHAI MOISE


Vizualizari: 1785

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics




































Zi record

Marţi, 16.10.2018

--- 3.988 vizitatori unici ---

Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info