Curierul Zilei - Concert simfonic extraordinar cu Alexandru Tomescu
PRIMA PAGINA

*** Cea mai frumoasă fată din cartier: domnul Mihai Alexandrescu, purtător de cuvânt al PNL Argeş     *** Evitaţi îngheţarea contorului de apă!      *** PASTILA de UMOR      *** Adrian şi Anca Tase susţin o prelegere depre boli grave     *** Sufletiştii au dăruit seminţe la Piteşti     *** Copil din Mioveni are nevoie de ajutor     *** Spectacol aviatic de Ziua Naţională, la Mioveni      *** Incendiu la stîlpul electric     *** Riscă să fie evacuată pentru 1.000 de lei     *** S-a proptit cu maşina într-un stîlp     *** Asistentă cu arsuri, refuzată de spitale      *** Accident grav, la Valea Ursului     *** Maşină de marfă prinsă între o dubiţă şi TIR     *** Unirea Bascov, remiză, de la 2-0     *** Culisele meciului     *** Doar egal, după ce au condus la pauză     *** Ripensia Timişoara - CS Mioveni 1-1 (0-1)     *** România, victorie cu Lituania, în Liga Naţiunilor     *** Susţinuţi de fani     *** La 4 puncte de lider!      *** Campioana ne-a predat o lecţie de baschet!     *** Nini: „O înfrîngere care doare“     *** Cristian Achim: „Mă bucură reacţia echipei”    

 
Concert simfonic extraordinar cu Alexandru Tomescu Imprimare E-mail
(2 voturi)
marţi, 17 ianuarie 2017

Filarmonica Piteşti începe anul în forţă

Concert simfonic extraordinar cu Alexandru Tomescu

 

 Filarmonica Piteşti deschide joi, 19 ianuarie, de la ora 19, la Centrul Multifuncţional, seria concertelor anului 2017 printr-un concert simfonic extraordinar, cu pagini muzicale semnate de Bach, Mozart, Ceaikovski şi Rimsky-Korsakov. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti, dirijată de Alexandru Ganea, solist va fi violonistul Alexandru Tomescu.

 În program: Johann Christian Bach - Sinfonia în Si b major, Wolfgang Amadeus Mozart -Concertul nr. 5 pentru vioară şi orchestră în La major, Piotr Ilici Ceaikovski - Suita simfonică din baletul Lacul lebedelor şi Nikolai Rimsky-Korsakov - Capriciul spaniol, op. 34.

Dirijor, doctor în muzică

Alexandru Ganea a absolvit Liceul de Artă George Enescu din Bucureşti (specializarea vioară), Academia de Muzică, Facultatea de Interpretare Muzicală, specializări vioară şi muzică de cameră, şi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Dirijat, specialitatea dirijat orchestră,  clasa Dumitru Goia. Tot la Academia de Muzică a finalizat studiile de master la vioară şi muzică de cameră şi de perfecţionare dirijat orchestră cu Sabin Pautza. Este doctor în muzică al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. În prezent este conferenţiar universitar şi dirijor al Orchestrei Simfonice Universitaria a U.N.M.B. A colaborat cu filarmonicile din Iaşi, Sibiu, Braşov, Tîrgu Mureş, Botoşani, Craiova, Chişinău, Giurgiu, Târgovişte, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Bacău. Între 2008 şi 2012 a fost dirijor angajat al Filarmonicii Piteşti, unde este invitat ca dirijor permanent. A colaborat cu pianiştii: Valentin Gheorghiu, Viniciu Moroianu, Vlad Dimulescu, Horia Maxim, Horia Mihail, Csiky Boldizsar, violoniştii Florin Croitoru, Gabriel Croitoru, Cristina Anghelescu, Paul Florin, Alexandru Tomescu, violonceliştii Marin Cazacu, Alexandru Moroşanu, Răzvan Suma, contrabasistul Petru Iuga, harpistul Ivan Roncea, flautistul Cătălin Opriţoiu, oboistul Dorin Gliga, cornistul Petrea Gîscă şi sopranele Felicia Filip şi Valentina Naforniţă. În 2014 îi apare, la Editura „Glissando“, volumul „Repere dirijoral-stilistice ale programatismului“ şi, în 2015, la Casa de discuri „Eurostar“, CD-ul Enescu, Lipatti, Silvestri, protagonişti fiind Orchestra Universitaria a U.N.M.B. şi dirijorul Alexandru Ganea.

Din 2007, cîntă la Stradivarius

Violonist de renume internaţional, Alexandru Tomescu este cîştigător al multor premii naţionale şi internaţionale la festivalurile de muzică clasică. Din 1985, de la debut, a susţinut peste 200 de concerte şi recitaluri în 26 de ţări. După o carieră fructuoasă în întreaga lume, violonistul de 40 de ani s-a dedicat în organizarea unor turnee naţionale de muzică clasică. A colaborat cu toate filarmonicile din ţară, sub bagheta dirijorilor de marcă români, dar a şi colaborat cu dirijori internaţionali precum Valery Gergiev, Kurt Masur sau Christoph Eschenbach, concertând la Théâtre des Champs Elysées - Paris, Carnegie Hall - New York sau Metropolitan Arts Centre -Tokio. Din  septembrie 2007, şi-a cîştigat dreptul de a cînta la vioara Stradivarius Elder-Voicu 1702.  A mai concertat deseori la Filarmonica Piteşti, fiind în anii trecuţi chiar angajat ca solist concertist. Fiind un concert simfonic extraordinar, preţul unui bilet este de 40 de lei la categoria A (parter şi balconul de la etajul 1), respectiv, 30 de lei la categoria B (lojele de la etajul 1 şi tot etajul 2). Elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de reducere. Abonamentele rămîn valabile.

I.Ivănoiu
 


Vizualizari: 2303

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics




































Zi record

Marţi, 06.11.2018

--- 3.709 vizitatori unici ---

Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info