Curierul Zilei - Ce mai citim? Ce mai scriem?
PRIMA PAGINA
 

*** 642 de locuri de muncă în Argeş     *** Investiţie importantă în amenajarea unui pîrîu     *** Tîrg de adopţii de cîini la Mioveni      *** „Jake şi femeile lui”      *** „Coşmarul Vraciului“      *** Muzică şi sport în faţa Primăriei Piteşti     *** Filmele săptămînii 21 - 27 septembrie      *** Dispărutul era spînzurat!      *** Omorît de un BMW     *** Doi şoferi răniţi grav, la Moşoaia!     *** Spărgătorii şi tăinuitorul, colegi de celulă     *** Pod reabilitat,după turnarea asfaltului!     *** Şapte oi omorîte şi şase stupi distruşi de urs     *** Ministrul Fifor, „no comment” despre tragedia de la Valea Urdii     *** Vor victoria în Moldova      *** Europa League, Etapa 1     *** Curiozităţi pescăreşti     *** Pescuitul carasului pe Dunăre     *** După puncte, la Timişoara     *** Atletic Bradu şi Unirea Bascov joacă astăzi în campionat     *** 80 de piloţi la Trofeul Câmpulung!     *** Fotbal la TV în week-end    

 
Ce mai citim? Ce mai scriem? Imprimare E-mail
(0 voturi)
sâmbătă, 11 februarie 2017

Ce mai citim? Ce mai scriem?

Din volumul „Amintiri despre Patrie“, de Ioan Mardari, Editura Nouă, Bucureşti, 2014

 

 „Amintiri despre patrie“ este o carte autobiografică despre amintirile unui refugiat basarabean. Plecat din Basarabia cu ultimul refugiu (martie 1944), Ioan Mardari (1924 - 2014) povesteşte întîmplările prin care a trecut în România sărăcită de război şi ocupată de trupele sovietice, departe de familie.

După multe peripeţii, ferindu-se de repatrierea forţată (care pe vremea aceea însemna deportare în Siberia) se angajează în armată în 1947 şi avansează treptat pînă la gradul de locotenent colonel, me­dic militar. Experienţa lui este asemănătoare cu a multor refugiaţi basarabeni şi bucovineni, care s-au străduit să înceapă o viaţă nouă în România, în condiţiile grele ale ocupaţiei sovietice. Dorul de patrie, de Basarabia natală, l-a urmărit toată viaţa; a  reuşit să-şi revadă familia pentru prima dată în 1957, după 13 ani, iar apoi la interval de patru ani (până în 1989). După 1990, s-a implicat cît a putut de mult în reluarea relaţiilor oficiale cu Basarabia; a fost membru activ în Asociaţia „Pro Basarabia şi Bucovina“, a scris scrisori  către preşedintele României, a scris şi lansat (în şcoli şi primării din Basarabia) o carte numită  „Micleşti din ţinutul Orheilor - monografie istorisită“, despre satul natal. Ioan Mardari a fost un model de patriotism şi de conştiinţă naţională.

 Situaţia „dezrădăcinaţilor“

Dacă în iunie 1940 nu a existat un plan anticipat de evacuare din Basarabia, ori chiar dacă o fi fost, el nu era publicat din raţiuni de stat, cu totul era alta situaţia în primăvara anului 1944. Dacă în 1940 a plecat în România prin fugă cine a putut şi au fost deposedaţi de trupele sovietice care se grăbiseră să ajungă la Prut, ori de către trupele paraşutate în unele localităţi, în 1944 a fost totul excelent organizat şi publicat din vreme. Trebuie făcută precizarea că nimeni nu a fost OBLIGAT să plece în refugiu. A fost liberul  consimţămînt al fiecăruia, fie că era funcţionar de stat, salariat particular, muncitor sau ţăran. S-a procedat ca într-un stat civilizat şi democrat.
A fost un aflux de refugiaţi incomparabil mai mare ca cel din 1940; acest fapt s-a datorat mai multor cauze. Pe primul loc - ce au văzut şi simţit basarabenii şi nordbucovinenii în anul de ocupaţie 1940 - 1941, cînd au foste nenumărate arestări, împuşcaţi fără judecată, gropile comune de cadavre descoperite după 1941 la Chişinău, Ismail etc. şi cîte şi mai cîte orori de neimaginat pentru secolul XX. Apoi a fost buna organizare, liberul consimţământ, perioada mare de timp avută la dispoziţie pentru a te gândi asupra refugiului şi nu în ultimul rînd gratuităţile avute pe mijloacele de transport.
La capitolul organizare, totul a decurs excelent nu numai în Basarabia, ci şi pe timpul transportului, cînd găseai mîncare caldă gratuită, în toate gările principale, sub auspiciile Consiliului de Patronaj de sub conducerea Mariei Antonescu, soţia mareşalului Ion Antonescu. Apoi şi în zona interioară a României, unde existau centre speciale pentru re­­­fugiaţi, care se ocupau în primul rînd de cazarea şi mîncarea refugiaţilor, fiindu-i stabilit locul fiecăruia, de repartizare la domiciliul ce urma.
Şi nu în ultimul rînd, a fost grija, respectul şi atenţia funcţionarilor publici, cu care veneai în contact şi în general ospitalitatea cetăţenilor (au fost şi excepţii), cînd fiecare căuta să-ţi fie cît mai de folos. Toate acestea au contribuit la ameliorarea suferinţei sufleteşti, de care era încărcat oricare dintre refugiaţi, produsă de părăsirea gospodăriei, a casei ori locului natal sau al familiei şi al prietenilor. Asta a fost situaţia  pînă în luna septembrie 1944, când „eliberatorii“ au ajuns şi în România. A început prigonirea şi prinderea refugiaţilor pentru a fi repatriaţi la locul de unde plecaseră. Era lesne de înţeles că toţi refugiaţii refuzau. S-a trecut la folosirea forţei, razii, arestări, îndeosebi după 6.III.1945, când au instalat la guvernarea României un guvern obedient, Petru Groza, care era cu totul servil ruşilor şi „dansa după melodia Moscovei“. Pentru a scăpa de „repatriere“ refugiaţii fugeau, au fost cazuri (cum am fost şi eu ) care au fugit de sub escorta militară sovietică, îşi schimbau domiciliul, îşi ascundeau identitatea. Au fost unii care au reuşit să-şi schimbe actele de identitate, un alt loc de naştere, prin bunăvoinţa funcţionarilor locali, dar cu mari riscuri. Unii au fugit prin munţi (şi eu), ascunzîndu-ne pe la stîne sau pe la cabanele tăietorilor de pădure. Fiecare căuta să procedeze cum credea că este mai eficient ca să scape de teroarea sovietică. Au fost unii tineri care s-au înscris să revină în Basarabia, fiind tentaţi de suma mare de bani pe care le-o acorda guvernul român, din dispoziţia organelor sovietice de ocupaţie; dar alţii „s-au dat la fund“ după ce încasau banii. Dacă pînă la venirea ruşilor în România, autorităţile erau binevoitoare, după aceea şi-au schimbat atitudinea, din frică de urmări. Dar să nu pierdem din vedere că au existat printre români şi „uscături“, care în fapt există în orice „pădure“. Se ştie că au fost trenuri cu refugiaţi din România care nu s-au oprit în Basarabia, mergînd direct în Siberia.
Începînd cu anul 1945 propaganda sovietică a introdus în Basarabia şi România defăimarea, blamarea şi urmărirea refugiaţilor. Epitete ca „transfug“, „trădător“ au făcut parte din vocabularul comuniştilor. Toate ţările îi tratează pe refugiaţi cu omenie şi compasiune, conform preceptelor u­­manitare. Dar Rusia Sovietică este singura ţară de pe Pămînt care îi defăimează, denigrează şi repugnă pe refugiaţi, urmărind exterminarea lor. Este regretabil că unii dintre copămînteni au fost influenţaţi de propaganda comunistă şi-i con­­-
sideră „transfugi“ pe refugiaţi.
Numai exilaţii şi refugiaţii pot înţelege ce înseam­nă dorul de ţară şi de locul în care te-ai născut şi ai trăit anii copilăriei. Aceste sentimente au existat de când e lumea şi vor exista cît va fi lumea; există opere literare nemuritoare pe această problemă, amintind în acest sens numai operele lui Ovidiu exilat de împăratul ro­­man la Tomis (Constanţa de azi), de cazul lui Ulise din Odiseea sau ale lui Dante Aligheri etc.
Este cea mai grea hotărîre a unui om să fugă (u­neori numai cu ce are pe el), aşa cum fugeau strămoşii noştri din calea barbarilor, care veneau tot de la Răsărit, pentru a nu fi victimele celor care au comis cele mai mari şi odioase crime în secolele trecute din istoria omenirii. Numai după moartea lui Stalin din 1953, au putut basarabenii să-şi revadă locurile natale. Refugiaţii basarabeni şi bucovineni nu i-au uitat pe fraţii lor refugiaţi şi i-au ajutat cum au putut prin Asociaţia Pro Basarabia şi Bucovina, înfiinţată de Nicolae Lupau la Bruxelles şi care are filiale în multe judeţe din România. Se estimează cam un milion de refugiaţi, dar cifra exactă nu se cunoaşte. Această estimare este în documentele oficiale, dar realitatea este alta.

 


Vizualizari: 4694

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics

Zi record

Sâmbătă, 08.09.2018

--- 4.387 vizitatori unici ---





































Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info