Curierul Zilei - Haiducul, la numărarea anilor
PRIMA PAGINA
 

*** România, codaşă la construcţii!     *** Săptămîna Europeană a Sportului, în Argeş     *** Dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare, la Mioveni      *** PASTILA de UMOR      *** „Argeşul, locul cel mai românesc din România“     *** Adrian Tase, la Congresul de la Sinaia!     *** La 16 ani, s-a întors de la majorat, în sicriu     *** Şoferul a făcut infarct      *** Copilul s-a spînzurat      *** Nu s-a asigurat şi a lovit trei maşini     *** Fost campion naţional la box, contrabandă cu ţigări     *** Filmaţi în timp ce furau bere dintr-un magazin     *** Raicu eliminat de la Mondiale     *** Cursuri gratuite, la Şcoala de Arbitraj a AJF Argeş     *** Un gol, din două faze de poartă     *** CS Mioveni - ASU Poli Timişoara 1-0 (1-0)     *** Au avut victoria la îndemînă     *** Memorialul Dorel Ştefănescu, la ediţia a treia     *** Învinşi de propriul portar!     *** „Rezultatul final este mincinos“     *** Popovici: „O victorie foarte importantă“     *** CSU Piteşti va juca în Divizia A!    

 
Haiducul, la numărarea anilor Imprimare E-mail
(0 voturi)
sâmbătă, 11 martie 2017

  CASETA CU PORTRETE

Haiducul, la numărarea anilor

 

 E vremea cînd haiducii numărau zilele iernii, ieşeau în pragul hogeacului, trăgeau în piept abureala pămîntului şi căutau din ochi potecile codrului. E vremea cînd poterele îşi curăţau pistoalele şi îşi îngrăunţeau caii . Cînd moşierii şi arendaşii îşi ferecau sipetele grele de bani şi giuvaieruri.

Şi cînd venea barza la cuibul de pe acoperişul hanului de la răscruce de drumuri, haiducii se adunau la prima petrecere de primăvară. „Pînă la anul nu se ştie cine mai apucă, măi, vere!...“.
Haiducul de la Cicăneşti petrece. Scoate bani din chimir şi plăteşte. Unde altundeva, decît în restaurantul „Capra“ din Cetatea Voievodală?
Şi numără anii. Care au trecut. Care au mai rămas. Nu e închipuirea unui scriitor fecund care s-a dus cu imaginaţia în trecut, să fie un roman cu haiduci. Nu e nici o poveste desprinsă dintr-o carte veche sau dintr-un spectacol. Nu e Amza Pellea într-un rol de-al lui Nea Mărin.
Haiducul din Cicăneşti. Este adevărat că s-a răsculat împotriva domniei. Că a fost urmărit de poteră, de mai multe ori arestat şi ţinut sub lacăt. Dar asta nu s-a petrecut pe vremea fanariotă. Se întâmpla în plină „epocă de aur“.
Haiducul din Cicăneşti petrece în Restaurantul „Capra“. Fără pistoale. Ciocnesc paharele. Şi zaiafetul are loc chiar în zilele când Baba Dochia îşi leapădă cojoacele. În al şaptesprezecelea an al secolului.
Înconjurat de neamuri. Toţi, îmbrăcaţi în costume naţionale. Şi îşi începe discursul în aplauze: „Noi venim din vechii daci“. Şi, dacă priveşti mai atent, pare chiar desprins de pe Columna din Forul Romei.
Îl veţi fi întîlnit, poate, dacă nu în sat la Cicăneşti, pe străzile oraşului Curtea de Argeş, de la Piteşti, pe drumul spre Bucureşti, în Capitală, prin ţară, deseori chiar peste hotare. Se vede de la o poştă, în cămaşa lui cu flori „purtată pe dinafară“, cu pantaloni albi, cu vestă neagră, cu bundiţă sau cojocel de miel bălan când dă zăpada... E profesorul Gheorghe Ungureanu din Cicăneşti. Aşa se îmbracă el, de e zi de lucru, de e zi de sărbătoare, în toate anotimpurile.
Dac. Român din moşi stră­moşi. Poate proba susţine, cu argumente, că este urmaş în linie dreaptă al bătrînului care a întemeiat satul. Că acolo unde a bătut acela primul ţăruş se află casa în care a copilărit.
Gospodar de mijloc. Nici chia­bur, nici sărac. La prima vedere, nu avea niciun motiv de răzmeriţă. Dar, cu mulţi ani mai înainte de a striga revoluţionarii „Jos Ceauşescu“, el a făcut-o chiar la un miting din Piteşti. Ceea ce, bineînţeles, l-a costat. Dar îşi asumase urmările.
Şi a venit răsturnarea. Dictatorul împuşcat. Partidul comunist spulberat. Toţi comuniştii au fugit ca potîrnichiile. S-au ascuns şi în găuri de şarpe. De unde au reapărut, daţi cu alte vopsele. Nu am auzit că s-a ridicat măcar unul în apărare şi să declare: „Lupt şi mor pentru comunism!“ Ei, bine, haiducul a făcut-o. El, opozantul, proscrisul, persecutatul, urmăritul, arestatul, ameninţatul în dictatura comunistă, întemeiază un nou partid comunist. Pe care l-a botezat nepecerist. Înregistrat. Legalizat. Şi a devenit automat liderul lui. Un partid minuscul. Dar care încă mai există. Rezistă.
Profesorul Gheorghe Ungureanu din Cicăneşti, judeţul Argeş. Singurul lider de partid comunist care trăieşte în România. La numărătoarea anilor, nu mai speră să ajungă la putere. Dar are speranţa că partidul înfiinţat de el va ajunge, odată şi odată, să conducă ţara.
Azi, la 75 de ani, petrece. Cu neamurile, cu prietenii, cu adepţii. De faţă şi intelectuali din elita oraşului, jurişti, profesori şi de alte profesii. Nu se scot pistoalele. Se ciocnesc paharele. „Chefuiţi şi beţi, viaţa e scurtă, băieţi!“.
Şi aşa, în răgazuri, haiducul mai şi scrie. Şi chiar publică. Povestiri, poezii cu amprentă folclorică, memorii, cugetări. Dar romanul vieţii lui a rămas nescris. Ar fi unul absolut senzaţional…        

                                                                                 
    Marin Ioniţă


Vizualizari: 4150

Comentarii (1)
Scris de Gheorghe UNGUREANU in 11-03-2017 21:35 - Vizitator
 
 
Mulțumesc marelui scriitor Marin Ioniță pentru portretul plin de simpatie și, parcă, solidaritate. 
Am dori să fac doar o precizare, privind opinia din fraza ”La numărătoarea anilor, nu mai speră să ajungă la putere”: Eu cred -și sper- dimpotrivă: nu doar Partidul Comuniștilor, ci și eu însumi, împreună cu mai mulți tovarăși, vom ajunge în Putere, necontînd că la început vom fi în minoritate. Peceriștii, care s-au dovedit de-a lungul celor 27 de ani că sînt, au fost și vor fi anti-comuniști, nu ne vor mai putea împiedica multă vreme, iar clasele sociale fundamentale, Muncitorimea și Țărănimea, vor ști că doar noi le reprezentăm și le apărăm interesele, astfel încît ni se va deschide calea spre Parlament. Peste trei ani sperăm să intrăm în Putere (parlament și consilii județene și locale) în procent de cel puțin 20.  
11 martie 100 e.d. Prof. Gheorghe Ungureanu
 

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics

Zi record

Sâmbătă, 08.09.2018

--- 4.387 vizitatori unici ---





































Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info