Curierul Zilei - O stafie umblă prin primărie
PRIMA PAGINA

*** Vor bani să îşi crească copiii      *** Proiect de cercetare nucleară la ICN      *** 800 de locuri de muncă în Spania      *** PASTILA de UMOR      *** Pregătiri pentru Festivalul Zavaidoc     *** „Moromeţii 2”, la Cinema „Bucureşti”     *** Filmele săptămînii 16-22 noiembrie     *** Braconierii au lăsat maşina şi-au fugit     *** Beat turtă, a căzut în canal      *** S-a oprit cu maşina într-un pod     *** Scandalagiii din Valea Măcelarului, condamnaţi     *** Înlocuiţi carnea cu fasole      *** Copiii cu păduchi la Grădiniţa „Sfînta Maria”     *** Amenzi drastice pentru şoferi      *** 30 lei biletul la meciul cu americanii     *** Liga Naţiunilor     *** După puncte la Timişoara!     *** Naţionala de tineret a SUA vine la Piteşti!     *** Voleibalistele junioare joacă la Braşov      *** Argint pentru Alexandra Olteanu la Braşov     *** Karatiştii din Mioveni, în concurs la Buzău     *** Curiozităţi pescăreşti     *** Pescuitul şalăului cu peştişori vii    

 
O stafie umblă prin primărie Imprimare E-mail
(3 voturi)
sâmbătă, 22 aprilie 2017

 

O stafie umblă prin primărie

 

N-are chip, dar miroase urît. Nu ştii unde este vîrâtă, de unde ţîşneşte, de unde te priveşte peste umăr, din plafon, din pereţi, din parchet, din atmosferă. Dar o simţi mereu prezentă. Este frica. Teama de vinovăţie. După întîmplarea cu primarul ridicat în cătuşe, fiecare funcţionar se întreabă dacă nu i se poate găsi şi lui vreo vină. Şi unii dintre ei nu trebuie să ca­ute prea mult. Şeful lor a avut grijă să-i implice. Sub presiune au mai şi ieşit din corectitudine. De atunci le tremură tocul în mî­nă la orice semnătură. Mai rău este că nu îndrăznesc să aibă iniţiative. Decît să gre­şească, mai bine se abţin. Chiar cînd ar avea ceva de spus pentru bunul mers al lucrurilor. Frica le-a a­morţit şi mintea, şi mîna. Iar noul primar alunecă pe deasupra a­cestui blocaj. Pe care deocamdată nu are cum să-l spargă. S-a trezit la comandă, într-un moment de agitaţie şi incertitudine. De parcă ar fi fost pus cîrmaci pe o navă în furtună. Cu un echipaj pe care nu el şi l-a ales…

Înoată în anonimat şi este vulnerabil. Are ghinionul să vină după Tudor Pendiuc, prima­rul care în multele lui mandate ştiuse să profite de orice si­tuaţie. Devenise foarte autoritar, chiar dictatorial. Tot personalul trebuia să-l asculte fără murmur şi şovăială. Iar pe cei fideli şi zeloşi nu întîrzia să-i promoveze şi să se folosească de ei. A reuşit să se impună şi peste graniţele oraşului. În conducerea partidului la nivel judeţean, apoi chiar  în conducerea superioară. Se afla în jocuri să fie înscăunat ministru la următoarea remanie­re a guvernului, care nu a mai avut loc. Intrase chiar în atenţia şi preţuirea internaţională.
Constantin Cornel Ionică nu era la data aceea de­cît omul din umbră, cel cu mun­ca, cel care ducea povara. E­xecutantul poruncilor. Ţinut sub obroc. Una din grijile lui Pendiuc era să nu cumva să se remarce altcineva, care ar fi putut să ia locul.
Dar a trecut lună după lu­nă. Care e situaţia azi ?
Se schimbă faţa primăriei. Dar se renovează şi pe dinăuntru? Nu e vorba de tencuieli, de zugrăveli şi de vopsele. Întrebarea e dacă se fac renovări şi achiziţii în mentalităţi. Dacă au loc prefaceri în sistem. În zadar schimbările de suprafaţă, dacă primarul rămîne captiv vechilor şi nefastelor obiceiuri. Dar se produc schimbări fundamentale? Sau rămînem prizonieri zicalei „Merge căruţa? Mer­ge!“ Dar cît o să mai ţină tot aşa? Nu cumva are nevoie de reparaţii capitale? De schimbat a­cei telegari nărăviţi în rele? Pînă nu se face ordine în primărie, primarul nu păşeşte pe un teren sigur.
Ca să fie bine în această instituţie, ar trebui făcută neapărat o reevaluare.
Să fie menţinuţi, recompensaţi, promovaţi angajaţii corecţi şi eficienţi. Şi trimişi la plimbare cei necorespunzători. Iar noile angajări să se facă fără nicio influenţă. Şi nici pe ochi frumoşi.
Dar consilierii? Ei sînt a­leşi. N-ai ce să le faci celor care pun beţe în roate...
Îi este greu lui Ionică să depăşească faima lui Pendiuc. Şi nici nu-l interesează. El nu vrea decît să-şi facă datoria. A­cesta este drumul de la care nu vrea să se abată. Nu are veleităţi de mare intelectual. De profesor universitar, cum a pretins înaintaşul său, care a făcut rost de o catedră în schimbul unei cedări de teren. Omul nostru a muncit toată viaţa pe şantiere. În ţară şi în străinătăţi. Corect nu de tea­mă. Aşa îi este firea.
Nicio grijă, n-o să-şi pună lift într-o casă barosană! N-o să accepte pungi doldora de bani la noaptea jumătate. N-o să privească în sînul secretarei. Şi nici nu va trage stradă asfaltată la poarta amantei. Dar i se întind fel de fel de capcane. Doamne fereşte, să nu cadă vreodată! Nimeni nu-l iartă! În primul rînd, el pe sine!
Toată lumea e cu ochii pe el. Autorităţile, presa, opinia publică. Zi şi noapte. Pe un­de trece, pe unde se duce, ce face, cu cine se întîlneşte, cu cine are legături. Supravegheat. Suspectat. Pas cu pas.
Partidul la putere l-a propus la urne pentru că nu a avut altul mai potrivit. Asta nu înseamnă că nu sînt colegi care să-i rîvnească locul. Şi să stea la pîndă. „De ce el, şi nu eu?“
Nu mai spun de cei din alte formaţiuni politice. Sau din nicio organizaţie. Dintre care nu lipsesc nostalgicii lui Pendiuc. Mai ales cei care au profitat în timpul administraţiei lui. Şi s-au ales şi ei cu cîte ceva. Şi unii şi alţii, cînd nu atacă făţiş, asmut cîinii dresaţi.
Nu lipsesc răspîndacii de zvonuri şi de minciuni.
Fostul primar, se ştie, l-a contestat pe Ionică la ultimele alegeri locale. Dar fără suc­ces. Tudor Pendiuc nu mai este decît umbra celui care a fost. O locomotivă veche, care de-abia mai fîşie pe o linie secundară şi înfundată. A mai pufăit o dată la alegerile locale şi încă o dată la cele parlamentare. Dar roţile nu s-au învîrtit. Însă scîntei de zgură, de neputinţă şi de ură tot mai aruncă.
La urma urmei, nu persoa­na, ci otrava lui e proble­ma. Primarul actual trebuie să aibă însă înţelepciunea să nu îngroape ce a făcut bine vechiul edil. Că, în timpul mandatelor sale, s-au făcut şi lucruri bune. Mai ales în domeniul cultural. Continuarea Simfoniei Lalelelor, festivalul Zavaidoc, Filar­­mo­­nica, revistele, Centrul Cultural  Multifuncţional.
Constantin Cornel Ionică se află în perioada cea mai tulbure şi cea mai agitată prin care a trecut primăria de la înfiinţare: ordonanţe de guvern în avalanşă, legi noi, regulamen­te, contradicţii în texte, presiuni din toate părţile.
Fiţi atent, domnule primar! Puterea ameţeşte şi îmbată! Corupţia corupe! Ispitele iau minţile! Capcanele sînt nenumărate şi mascate! Ţineţi-vă bine! Rămîneţi cel care aţi fost! Omul corect, cunoscut pe şantier, modest, muncitor şi cinstit!...   
Marin  Ioniţă   

Vizualizari: 2365

Comentarii (1)
Scris de Gheorghita in 27-04-2017 10:55 - Vizitator
 
 
Primarul Ionica , ar trebui sa ia la puricat toate cererile nesoluționate ale piteștenilor sau soluționate greșit . 
Art rebusist sa-si controleze subordonații daca au fost eficienti si daca au respectat legea. 
Sint multi argeșeni nemulțumiți de activitatea funcționarilor Primariei. 
Cercetați activitatea avocaților angajați ai Primariei .
 

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics




































Zi record

Marţi, 06.11.2018

--- 3.709 vizitatori unici ---

Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info