Caseta cu portrete
Creativitate fără mediocritate Omul este singura fiinţă din universul cunoscut care posedă puterea de creaţie. Toate celelalte vieţuitoare de pe Pămînt nu fac altceva decît să repete experienţa generaţiilor trecute şi să o lase moştenire generaţiilor viitoare. La fel face pasărea cuibul ca părinţii ei, şi asta de veacuri întregi. La fel îşi duc viaţa în haiticuri maimuţele sau alte animale. Ele nu-şi schimbă felul de existenţă decît în cazul schimbărilor vitale din mediul ambiant. Atunci caută să se adapteze. Uneori, reuşesc...
Ce ascensiune teribilă a parcurs omul din starea de hominid! Dumnezeu a îngăduit acestei fiinţe să creeze în marea sa creaţie. Şi, tot făcînd, omul s-a făurit pe sine!
Creaţia tehnico-ştiinţifică şi creaţia artistică. Mînă în mînă. De la desenul naiv pe trup şi pe peretele grotei, la marile opere ale artei plastice. De la miturile primitive la operele literare fundamentale.
Dar nu toată populaţia umană creează în aceeaşi măsură. Vîrf de lance, înaintemergătorii. Poate aleşi, poate trimişi, poate misionari. Cine ştie. Ei sînt cei care văd ce nu este de văzut. Croiesc drumuri în viitor. După care vin ceilalţi. Făcătorii. Lucrătorii. Cei fără de care nu se poate. Aceasta este creaţia tehnico-ştiinţifică, ce ne asigură dezvoltarea materială. Fără artă, omul ar putea să trăiască. Dar ca o maşinărie. Ca un robot. Arta ţine de fiinţa noastră spirituală.
Regina artelor, se spune, literatura. Pînă şi muzica simfonică are nevoie de gîndire. Şi gîndirea trăieşte prin cuvinte.
Ioana Dicu a fost atinsă din copilărie de această boală pentru care nu prea există scăpare. După primul său roman, publicat de pe cînd era încă elevă, s-a hotărât să se dedice studiului ştiinţific. Eleva premiată în toate clasele şi olimpică, intrată la Facultatea de Medicină fără examen de admitere, dă acum la iveală un roman de sute de pagini, la vîrsta studentei din anul III. Dar dacă primul roman a fost considerat un adevărat fenomen, de data aceasta, îşi face loc în literatura contemporană cu drepturi suverane. Roman social, psihologic, istoric, ba chiar politic. Şi de dragoste. O carte prea matură pentru vîrsta autoarei. De parcă ar trăi cu cîteva vieţi mai înainte. Fără îndoială, unul dintre contemporani, care străbate timpul, pînă în adîncurile lui. Sînt fapte care nu au fost trăite. Ioana, unul dintre copiii protejaţi, feriţi de orice întîmplare care ar fi putut s-o agreseze. Răsfăţată acasă şi la şcoală. Nu-i rămîne decît imaginaţia. Cu ea a colindat pe tărîmuri necunoscute. Pînă cînd facultatea i-a deschis porţile unei lumi şocante. Anatomie, oase, cranii, cadavre în formol, disecţii. Nu a făcut mofturi. S-a adaptat repede. Fosta elevă olimpică a devenit o studentă performantă. Şi se visează, se proiectează ca un adevărat om de ştiinţă. Care să se impună mai departe în cercetare. Pentru asta se şi pregăteşte. Idealul ei este să aline suferinţele. Să prelungească viaţa cît mai sănătoasă. Este şi o tradiţie de familie. Tatăl său, medic pediatru, director de spital. Lucrurile păreau definitiv aşezate. Şi chiar aşa s-a întîmplat. Fata ştia că se face doctor încă de pe cînd rostea primele cuvinte. Doctoriţă pînă şi în jocurile cu păpuşi. În şcoală a fost as la biologie. A dominat toate olimpiadele, nu a mai fost nevoie de examen de admitere. A fost în acel an cea mai bună din ţară.
Dar mai era ceva despre care nimeni nu ştia. Poate că nici ea nu şi-a dat seama cum a intrat în această poveste. Nu-i boală care să se ia. Este o metaforă ce susţine Topîrceanu că, dacă intră în tine microbul literaturii, nu te lasă pînă nu te face statuie sau te bagă în mormînt.
Nici moştenire ereditară. Nici mama, nici tatăl, nici bunicii, nimeni din neam şi din familie nu a mai încercat să scrie cărţi. Ceea ce numim talent, nici nu se moşteneşte, nici nu se cumpără, nici nu se fură. Îl ai sau nu îl ai. Ioana îl are atît de mult, încît se revarsă peste limite. Crede că e un dar de la Dumnezeu, faţă de care are o datorie.
Viaţă cotidiană. Normală. Cursuri, laboratoare, săli de disecţie, biblioteci. Conduce maşina prin Bucureşti. În vacanţe, muntele, marea, monumente istorice, călătorii la Ierusalim şi în alte locuri sfinte. Sport, ba şi echitaţie. Cîntă la pian. Numai în capcana erotică nu a căzut încă.
Şi scrie. Nimeni nu ştie cînd o face. Nu discută. De-abia arată manuscrisele cînd sînt gata de tipar.
Înaltă, mlădie, zveltă, delicată, părea făcută să fie balerină. Şi-a ales medicina şi literatura...
Nu ştiu cît le va putea duce pe amîndouă. Nu mă hazardez să fac pronosticuri. Nu sînt profet. Nici cititor în stele. Dar am o bucurie în inimă şi în minte, cu gîndul şi simţămîntul că Ioana va fi unul dintre cei mai valoroşi scriitori ai generaţiei sale.
Romanul „În căutarea iertării“ va fi lansat pe 10 mai în sala de consiliu a Facultăţii de Medicină din Bucureşti.
Azi, Ioana Dicu serbează cea de-a douăzeci şi treia aniversare. LA MULŢI ANI! Marin Ioniţă
Vizualizari: 3518
Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved |
