Curierul Zilei - „Locul 6 este o clasare corectă“
PRIMA PAGINA

*** Vor bani să îşi crească copiii      *** Proiect de cercetare nucleară la ICN      *** 800 de locuri de muncă în Spania      *** PASTILA de UMOR      *** Pregătiri pentru Festivalul Zavaidoc     *** „Moromeţii 2”, la Cinema „Bucureşti”     *** Filmele săptămînii 16-22 noiembrie     *** Braconierii au lăsat maşina şi-au fugit     *** Beat turtă, a căzut în canal      *** S-a oprit cu maşina într-un pod     *** Scandalagiii din Valea Măcelarului, condamnaţi     *** Înlocuiţi carnea cu fasole      *** Copiii cu păduchi la Grădiniţa „Sfînta Maria”     *** Amenzi drastice pentru şoferi      *** 30 lei biletul la meciul cu americanii     *** Liga Naţiunilor     *** După puncte la Timişoara!     *** Naţionala de tineret a SUA vine la Piteşti!     *** Voleibalistele junioare joacă la Braşov      *** Argint pentru Alexandra Olteanu la Braşov     *** Karatiştii din Mioveni, în concurs la Buzău     *** Curiozităţi pescăreşti     *** Pescuitul şalăului cu peştişori vii    

 
„Locul 6 este o clasare corectă“ Imprimare E-mail
(0 voturi)
sâmbătă, 06 mai 2017

Şapera a analizat prestaţia echipei de baschet din acest sezon:

„Locul 6 este o clasare corectă“

 

Baschetbaliştii de la BCM U Piteşti au încheiat acest sezon competiţional pe locul 6. Antrenorul grupării din Trivale consideră mulţumitoare această clasare, însă în următoarea ediţie de campionat îşi doreşte un parcurs mai bun. Hristu Şapera a vorbit, pentru scmpitesti.ro, site-ul oficial al clubului, despre sezonul tocmai încheiat pentru alb-violeţi.    

Principalul argeşean consideră că locul 6 ocupat de echipa sa reflectă exact poteţialul echipei sale: „Am încheiat un sezon început cu multe necunoscute şi cu multe schimbări în clubul nostru, dar unul care a readus normalitatea şi stabilitatea în a­ceastă echipă. După sezonul anterior, în care echipa s-a salvat pe ultima sută de metri de la retrogradare, am reuşit, în primul rînd, să ne reaşezăm ca o echipă serioasă şi muncitoare şi, în acelaşi timp, ca o echipă care îşi doreşte să facă performanţă. Ne-am calificat pentru prima dată în TOP 6 şi, cu toate că aici nu am avut parcursul pe care ni-l doream, din cauza accidentărilor şi a rotaţiei, este pasul pe care eram obligaţi să-l facem în acest an. Eu nu sînt adeptul gîndirii că mai bine cîştigam cîteva meciuri în grupa a doua valorică şi oricum ne calificam în play-off de pe locul 7. Locul Piteştiului trebuie să fie între primele echipe bune ale campionatului şi, pentru asta, prima dată trebuie să ajungem acolo şi să vedem cum putem să fim competitivi în condiţiile posibilităţilor noastre. Campionatul s-a schimbat mult în bine în ultimii ani în ceea ce priveşte competivitatea şi valoarea, iar cea mai bună clasare a Piteştiului în ultimii 10 ani a fost locul 5. Sezonul acesta, pentru noi, a fost unul corect, care ne încadrează într-o direcţie bu­nă, dar ne şi arată lucrurile pe care le putem face mai bine“.

Rotaţia scurtă, problema majoră

Şapera spune că rotaţia scurtă s-a resimţit în ultimele partide importante: „A trebuit să ne adaptăm regulilor federaţiei în ceea ce priveşte numărul jucătorilor străini şi, evident, acest lucru ne-a pus probleme în vederea construirii lotului. Totuşi, am reuşit o clasare pe locul 5 după prima parte a sezonului şi, de asemenea, nu a fost o echipă din campionat pe care să nu o învingem. Mai ales acasă, alături de fanii noştri, am reuşit meciuri foarte bune în care am prestat, de multe ori, un baschet foarte bun. Evident că am avut şi sincope, de cele mai multe ori în condiţiile în care ne lipsea un jucător din rotaţie. Am fost tributari în tot sezonul acestui aspect, nefiind capabili să compensăm orice fel de absenţă. Aici a fost problema noastră majoră. Totuşi, am luptat ca o echipă, nu am cedat niciodată, indiferent că aveam sau nu posibilităţi fizice sau tactice. Rezultatele pot fi discutate, dar efortul şi dorinţa noastră pentru victorie au fost acolo întotdea­una. Oricine contestă asta ori nu înţelege baschetul, ori este rău intenţionat. Meciurile cu Steaua din play-off sînt un exemplu în acest sens şi poate o oglindă a acestui sezon. Am fost acolo şi am dat tot ceea ce am avut mai bun, dar aveam nevoie de ceva în plus sau poate de un pic de noroc în unele momente-cheie, spre a face un rezultat mare pentru noi şi a ne depăşi condiţia“.  

„Schimbările de regulament ne afectează“

Antrenorul argeşenilor vrea ca, în sezonul viitor, echipa să fie mai competitivă: „Acum este momentul în care trebuie să tragem învăţămintele acestui sezon şi să ne pregătim pentru schimbarea de la anul. Vom avea parte de alte reguli în ce priveşte numărul de jucători străini, dar şi de una legată de jucătorii tineri care trebuie să joace. Sînt lucruri care afectează enorm cluburi de nivel mediu ca al nostru şi care te impiedică să ai o strategie coerentă. E al treilea an cu reguli noi şi eu am dubiile mele majore legate de beneficiile pe termen lung pentru baschetul românesc, în schimb, sînt aspecte pe care nu le putem controla şi la care trebuie să reacţionăm cu multă inspiraţie. Vom avea o nouă provocare la anul, dar eu sînt încrezător şi nerăbdător să continuăm această muncă pe care am început-o în acest an. Am pus nişte baze în acest sezon şi la anul trebuie să fim mai buni. Le mulţumesc tuturor celor care au muncit şi au pus suflet pentru această echipă, staff-ului administrativ, corpului tehnic, tuturor jucătorilor şi mai ales fanilor care, indiferent de importanţa meciului, au fost alături de noi. La bine şi la greu, ei au reprezentat forţa noastră şi sper că nu i-am dezamăgit. Şi în acest an, împreună am fost familia BCM U, iar la anul trebuie să ne întoarcem mai încrezători, mai uniţi şi mai puternici, pentru a le aduce fanilor noştri bucuria pe care o merită“.
M.Duinea

Vizualizari: 1866

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics




































Zi record

Marţi, 06.11.2018

--- 3.709 vizitatori unici ---

Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info