Curierul Zilei - Zilele Oraşului Mioveni
PRIMA PAGINA
 

*** Reducere de 10% la plata datoriilor!     *** Depuneţi adeverinţa la Casa de Pensii!     *** Două decenii de proiecte de dezvoltare     *** Incendiere anunţată pe Facebook     *** Au atacat un şofer şi l-au jefuit     *** Spărgătorii au interdicţie să se apropie de păgubaş     *** 16 echipaje ISU la Mioveni, în concurs     *** Ministrul Fifor vine la Cîmpulung     *** Şi-au ciocnit maşinile, pe DN 73      *** Beţivan, lovit de maşină cînd traversa      *** Racordaţi ilegal la energie electrică     *** Jandarmii au donat sînge     *** Pe podium la Cupa Romgaz     *** Liga Campionilor, Etapa 1     *** Raicu la Campionatul Mondial     *** La Bradu s-au stabilit campionii!     *** Peste 80 de piloţi la Trofeul Cîmpulung Muscel      *** Liga 1     *** CS Mioveni joacă ani la Piteşti, cu CSO Ploepni     *** Sporting Lieşti - Mioveni, în Cupă     *** Programul şaisprezecimilor de finală este următorul:    

 
Zilele Oraşului Mioveni Imprimare E-mail
(1 vot)
luni, 03 iulie 2017

Sărbătoare de 5 stele în Argeş:  

Zilele Oraşului Mioveni

 

Zilele Oraşului Mioveni s-au încheiat aseară, după patru zile de distracţie şi voie bună pentru locuitorii urbei şi ceilalţi participanţi. Primarul Ion Georgescu şi echipa lui au avut absolut totul pus la punct, iar locuitorii oraşului s-au regăsit în fiecare moment şi activitate oferită de autorităţile locale. Joi a fost ziua inaugurală cu momentele sobre ale festivităţilor, vineri s-a continuat în aceeaşi notă, şi în prim plan au fost tinerii, elevii şi sportivii, iar sîmbătă şi duminică au fost zilele dedicate concertelor.

 
Joi, 29 iunie 2017, s-a dat startul Zilelor Oraşului Mioveni. Primul eveniment de pe ordinea de zi a fost primirea oficială a delegaţiilor din localităţile înfrăţite. Primirea a avut loc la sediul Primăriei unde gazde au fost primarul Ion Georgescu, viceprimarul Aurel Costache şi secretarul Ionuţ Badea.
Este vorba de delegaţii din Istra (Rusia), Salamina (Grecia), Petrich (Bulgaria), Scoreni şi Măgdăceşti (Republica Moldova). A urmat apoi deplasarea la Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, unde oficialii au participat la hramul sfîntului locaş. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului. De la ora 17.00, a avut loc deschiderea oficială a Zilelor Oraşului Mioveni şi lansarea monografiei, intitulată „Mioveni - Argeş: Din trecutul şi prezentul unui oraş de viitor“. Lucrarea a  fost scrisă de un grup de cercetători argeşeni (dr Leontin Stoica, dr Cornel Popescu, dr Iulian Boţoghină, dr George Ungureanu, dr Marius Cârjan şi Radu Aurel).
Vineri, 30 iunie, la Centrul Cultural Mioveni a avut lansarea volumul „Paşi pe cale“, de Adina Oprescu, premierea elevilor cu rezultate deosebite la concursurile şi olimpiadele judeţene şi naţionale, precum şi a sportivilor care au obţinut rezultate deosebite la campionatele şi competiţiile interne şi internaţionale. Premierea a fost făcută de primarul Ion Georgescu, viceprimarul Aurel Costache şi de către directorul Uzinei Vehicule Dacia, Christophe Dridi. Tot vineri, în prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene, a parlamentarilor de Argeş şi a reprezentanţilor delegaţiilor străine a avut loc sfinţirea  construcţiei spitalului nou Mioveni. Programul Zilelor Oraşului Mioveni a continuat în Centrul Civic, de la ora 18.00, cu spectacolul susţinut de Fanfara Centrului Cultural Judeţean Argeş, iar de la ora 20.00, pe stadionul Orăşenesc Mioveni, s-a desfăşurat Finala Cupei României - faza judeţeană: AS COLIBAŞI - AS BRADU.

Spectacol la Rallycross

Pe o vreme caniculară, iubitorii sportului pe patru roţi au fost invitaţi să asiste la un spectacol automobilistic palpitant. Pe 1 şi 2 iulie 2017, Mioveniul a găzduit astfel etapa a III-a a Campionatului Naţional de Rallycross.
Concursul a debutat sîmbătă, de la ora 12.00, pe pista Bemo, la următoarele clase: juniori, H1, H2, H3, H4, echipe, Buggy 2 şi Super Buggy. S-au înscris 25 de echipaje din Bucureşti, Cluj-Napoca, Cîmpulung Muscel, Arad, Oradea şi Târgu-Mureş. Ieri, concursul a început de la ora 10.00, iar premierea a avut loc la ora 15.00. Au fost premiaţi primii trei sportivi de la fiecare clasă, premiile constînd în diplome, cupe, medalii şi şampanie. Competiţia a fost organizată de Federaţia Română de Automobilism Sportiv şi AS Sprint Club Piteşti, în parteneriat cu Consiliul Local, Primăria şi SC Servicii Edilitare.

Tinerii, premiaţi pe scenă

50 de tineri au primit sîmbătă, din partea S.Ed.C. Mioveni, cîte un voucher cadou ce le asigură intrarea, pentru două persoane, la Baza de Agrement BEMO, în zilele de luni pînă vineri, toată luna iulie.
Premiile oferite de societate, prin directorul general Nicolae Tudose, au fost acordate în cadrul ceremoniei de premiere a tinerilor care împlinesc anul acesta 18 ani, eveniment organizat la Mioveni, în fiecare an, cu prilejul Zilelor Oraşului. Consiliul Local şi Primăria oraşului Mioveni, organizatorii evenimentului, împreună cu sponsorii SC Automobile Dacia SA, cofetaria Alpina, cofetăria „Un băiat şi o fată“ şi OMV Mioveni, le-au mai oferit tinerilor şi alte cadouri, constînd în materiale promoţionale, cîte un tort, o diplomă şi flori.

Andreea Bănică a încins atmosfera

Mii de oameni s-au distrat, sîmbătă seara, la manifestările dedicate Zilelor Oraşului Mioveni. Cea de-a treia zi de evenimente le-a adus spectatorilor distracţie şi multe surprize.  În Centrul Civic au avut loc demonstraţii de karate, premierea tinerilor majori ai oraşului, promovarea artiştilor locali, dar şi trei super concerte marca Andreea Bănică, Andreea Antonescu şi Nick, fostul component al trupei N&D. Mai bine de două ore şi jumătate, cei trei artişti au oferit un show de senzaţie, iar hiturile lor au smuls ropote de aplauze.

Folclor de calitate

Ieri a fost ziua dedicată iubitorilor de muzică populară. Începînd cu ora 17.00, şi-au dat concursul ansamblurile folclorice de la Centrul Cultural Mioveni  („Plai de dor“, „Nova“, „Muguraşii Mioveniului“). Atmosfera de voie bună a fost adusă şi de Ansamblul „Carpaţi“, Ansamblul şi orchestra „Doina Argeşului“, Grupul vocal bărbătesc „Doruri muscelene“. Surprizele serii au fost două interprete de muzică populară îndrăgite: Marcela Fota şi Emilia Ghinescu.
  S.Mihai

Vizualizari: 2597

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics

Zi record

Sâmbătă, 08.09.2018

--- 4.387 vizitatori unici ---





































Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info