Curierul Zilei - Ce mai citim, ce mai scriem?
PRIMA PAGINA

*** Trei noi săli de sport în Piteşti      *** Seminar împotriva abuzurilor copiilor     *** PASTILA de UMOR      *** Sistarea furnizării apei potabile în Municipiul Piteşti, cartier Găvana III     *** Primăria cumpără utilaje      *** Intrarea Maicii Domnului în Biserică     *** Concert-lecţie marca Florin Totan     *** Încă două cursuri gratuite la Centrul Cultural Mioveni      *** „Jurnal de război”, lansată la Tîrgul Gaudeamus      *** A ameninţat cu maceta ca să primească băutură     *** A plonjat cu maşina în rîul Tîrgului     *** Angajat de la Dacia dispărut de o săptămînă     *** Fraţii, sub control judiciar     *** Fumatul, factor principal în apariţia cancerului     *** Veteranul Ionuţ Butoi, portdrapel la paradă      *** FCSB va juca trei meciuri la Piteşti!     *** „Vom face spectacol!“     *** Sala Sporturilor ar putea primi finanţare      *** Olympic Gym Piteşti, pe podium la Campionatul Naţional de Gimnastică     *** 8 medalii la Campionatele Mondiale de lupte     *** Doar un punct, pentru echipele argeşene     *** Karate: Medalii pentru CS Dacia     *** Liga II, Etapa 17     *** Liga Naţiunilor    

 
Ce mai citim, ce mai scriem? Imprimare E-mail
(0 voturi)
sâmbătă, 08 iulie 2017


Ce mai citim, ce mai scriem?

 

Extrase din cartea autobiografică „Viaţa ca o Amintire“, de inginer horticol, doctor Nicolae E. Branişte, Piteşti, 2012.

 
Capitolul X, ARMATA
     Am fost încorporat la UM 01295, unde am ajuns împreună cu prietenul Valerică Stanciu şi un alt piteştean, absolvent de Medicină Veterinară, doctorul Sandu, la trupa de infanterie, alături de recruţi la termen. Noi eram singurii TR-işti din regiment, „evadaţi“ datorită stării de sănătate mai puţin corespunzătoare la recrutare (eu am fost recuzat din cauza unei otite), fapt care ne-a avantajat la un moment dat. În aceeaşi perioadă, colegii noştri de facultate erau încorporaţi la şcoala de subofiţeri de la Bacău.
La unitatea amintită am fost repartizaţi fiecare la cîte o companie, eu la a doua, unde după primirea efectelor militare şi a băii de rigoare obligatorii, m-am instalat într-un dormitor mare cu alţi 40 de tineri veniţi şi ei să-şi satisfacă stagiul militar (ei pentru un an şi jumătate). Am intrat în programul dur al pregătirii timp de o lună, pînă la depunerea jurămîntului militar (la 1 decembrie 1968), cu deşteptarea la ora 6 dimineaţa, gimnastica de înviorare afară, îmbrăcaţi doar în maiou, micul-dejun şi plecarea la instrucţie până la prînz. După- amiaza ne întorceam la altă repriză de instrucţie, pe cîmp, în afara unităţii, spre aeroportul Kogălniceanu, pînă la masa de seară, după care făceam curăţenie sau stăteam de vorbă. Legătura cu exteriorul, cu lumea civilă a fost întreruptă aproape definitiv, ce aveam nevoie ca hrană suplimentară ne procuram din unitate.
La depunerea jurămîntului a fost sărbătoare, am chefuit la masa festivă, iar după-amiază am avut prima permisie în comună. Ne-am bucurat foarte mult de libertate şi primul lucru pe care l-am făcut a fost să merg cu cei doi colegi la o cofetărie să mîncăm cîte o prăjitură.
De aici, viaţa în armată s-a schimbat în bine, în sensul că am fost oprit de căpitan la birou să-l ajut la întocmirea planurilor de instrucţie, la alte treburi de scris.
Mi-a prins bine această schimbare de decor, deoarece în Dobrogea iernile sînt aspre, cu vînturi puternice, de durată sau permanente şi zăpadă troienită, cum s-a întîmplat şi în perioada cît am stat acolo în armată.
Valerică s-a implicat şi el în treburi gospodăreşti la compania lui, la un moment dat dînd sfaturi la plantările de pomi şi arbuşti decorativi în unitate, fiind învoit în permisie, de cîteva ori, pentru rezolvarea unor probleme tehnice legate de materialul săditor necesar.
În perioada de iarnă mai ajungeam pe la aprovizionare şi popotă, cu care ocazie mă deplasam cu camionul unităţii la Constanţa. Din acel moment am început să iau în greutate, ajungînd ca la terminarea armatei să ating 72 de kg, de la 67 de kg cât aveam la sosirea acolo.
La începutul primăverii am participat la alarmele de noapte şi la tragerile din poligonul de la Tortomanu, aflat la 10 km de sediu. Mergeam pe jos pînă la poligon, trecînd prin sate de unde ne procuram de la localnici vin de buturugă, pentru încălzire.
Cele mai grele momente au fost cele de trageri cu masca pe figură, mai ales că afară erau condiţii meteo nefavorabile (frig şi zloată). Am fost printre cei care au tras bine şi grupa noastră a scăpat apoi de revenire pentru refacerea tragerii.
Prin luna martie am beneficiat şi eu de o permisie acasă. M-am oprit la Bucureşti şi am trecut pe la Academie pentru a-mi lua rămas bun de la prof. Bordeianu, care decedase între timp (19 martie), moment trist pentru mine, avînd în vedere legătura afectivă de la repartiţie şi ca primul director al I.C.P.
La circa o lună după aceasta, am fost lăsaţi la vatră ca soldaţi instruiţi. M-am întors acasă şi o scurtă perioadă m-am odihnit înainte de a continua munca de cercetare de unde am lăsat-o, la plecarea în armată.      
Vizualizari: 2131

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics



















Zi record

Marţi, 06.11.2018

--- 3.709 vizitatori unici ---

Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info