Curierul Zilei - Balta Matara, ideală pentru pescarii nepretenţioşi!
PRIMA PAGINA

*** Avea dreptate şi Farfuridi     *** Elevii din alte judeţe primesc fructe, argeşenii nu!     *** A murit judecătorul Marius Dumitrescu     *** PASTILA de UMOR      *** Percheziţii la evazionişti     *** Lovit în cap de creanga unui nuc     *** Doare penale pentru lemne      *** Marcaj rutier eronat pe strada Gruiului     *** Sportivă din Cîmpulung, cu Lamborghini în flăcări     *** Raliul de la Bucureşti încheie sezonul!     *** Favorite cu bănăţencele     *** Show cu elevii de la Brătianu!     *** Luptătorul Mihai Mihuţ, bronz la Campionatul Mondial!      *** Zekovic a semnat cu CSM Oradea     *** Liga Naţiunilor     *** FCSB va juca la Piteşti!     *** Trofee pentru fetele din Mioveni     *** Liga 1, Etapa 15    

 
Balta Matara, ideală pentru pescarii nepretenţioşi! Imprimare E-mail
(0 voturi)
sâmbătă, 19 august 2017

Curierul zilei vă prezintă lacurile de pescuit

Balta Matara, ideală pentru pescarii nepretenţioşi!

 

Curierul zilei şi-a propus să vină în sprijinul pescarilor sportivi din judeţul nostru, iar în fiecare săptămînă vă vom prezenta cîte o baltă de pescuit din Argeş, şi nu numai, pentru a fi cît mai bine informaţi cînd vă programaţi o partidă de pescuit, vom publica descrierile făcute de proprietarii bălţilor pe paginile de Facebook sau pe site, dar şi comentariile pescarilor. În această săptămînă, vă vom prezenta balta Ma­tara, din judeţul Călăraşi, un lac frumos, cu mult peşte. Taxele pe această baltă sînt destul de accesibile pentru majoritatea pescarilor. Cei care au pescuit pe această baltă în ultimii ani s-au declarat mulţumiţi de numărul kilogramelor, chiar dacă nu au prins peşti de dimensiuni foarte mari.       

Cum se ajunge la baltă:

Balta este situată la 31,58 km de Bucureşti. Se iese din Bucureşti pe Drumul Naţional sau pe autostrada Soarelui pînă la Fundulea. În centrul oraşului Fundulea este un indicator spre Măriuţa 7 km. La 500 metri de la ieşirea din satul Măriuţa se face dreapta spre baraj. Balta Matara 1 este pe partea stîngă. Pentru Matara 2 se merge pînă în capătul barajului şi se face stînga pe a doua stradă. După aproximativ 300 metri se face dreapta (găsiţi indicator).

Regulament:

Este interzis pescuitul doi pe un bon, prin însoţitor se înţelege doar soţia şi copilul pescarului. Ceilalţi însoţitori vor plăti 40 lei de persoană taxa de agrement.
Pescarul  poate să pescuiască cu maximum 5 lansete şi o undiţă.
Este interzis scăldatul, intrarea în culturile agricole din apropiere.
Pe acest lac sînt interzise manelele, injuriile, chefurile şi oricare alte activităţi care pot deranja ceilalţi pescari aflaţi pe baltă (este permis ca pescarul să facă un grătar, să bea o bere, dar fără să deranjeze ceilalţi pescari).
Pescarii sînt rugaţi ca, după încheierea partidei de pescuit, să lase locul curat prin colectarea tuturor deşeurilor şi resturilor menajere în saci sau pungi care se ridică de către pescar la terminarea partidei de pescuit şi vor fi depozitate în locurile special amenajate deşeurilor (butoaie sau coşuri de gunoi).

Reguli:

Păstraţi liniştea, poate unii pescari chiar au venit să prindă peşte.
Nu ascultaţi manele, pentru că peştilor nu le plac.
Păstraţi distanţe de cel putin 20 m între pescari, aşa nu veţi fi nevoit să-l ajutaţi pe vecin să scoată captura cea mare.
Nu aruncaţi gunoaiele în apă, chiar dacă aceasta pare murdară. Există coşuri puse special pentru gunoaie.
Facilităţi:
Pescuit noaptea
Access auto
Foisor, WC
Umbrar, Ponton
Taxe:
Tarife: 60 lei /12 ore + 40 lei plantatul
Se pot reţine 5 - 6 kg peşte
Tarife: 120 Lei /24 ore + 80 lei plantatul
Se pot reţine 10 - 12 kg peşte
Undiţari 40 lei - 1 undită
Pescuitul de noapte este permis doar cu achitarea taxei de 24 ore (120 lei).
Crapul şi tenul (amurul) mai mare de 7 kg se eliberează necondiţionat.
Este interzis pescuitul la novac, fitofag, sînger.

Specii de peşti balta Matara 2:

Şalău, ştiucă, somn, cteno, caras, biban, crap.
Momeli recomandate:
Pufulete
Boabe de porumb conservă
Boabe de porumb uscate
Rîme
Viermuşi
Mămăligă (pătrăţică).

Rezervări balta Matara:

0784.595.488 - domnul Marian, administrator balta Matara 1 & 2.
Ne puteţi trimite un e-mail oricînd, iar noi vom lua legătura cu dvs. în cursul următoarei zi lucrătoare.

Comentariile pescarilor:

Comentariu postat de: Constantin Bunea
Data postarii: 03-06-2016.
- Data partidei de pescuit: 03-06-2016
- Taxa pescuit: 120ei/24 ore
- Nade si momeli folosite:
Boabe de porumb uscate dipuite pe fir de par.
- Capturi (total kg/specie):
Crap: 17 kg;
Alte informatii utile:
- Am plantat;
- Am pescuit cu 5 scule (lansete si undite)
- Se poate pescui noaptea
- Se poate pescui in regim: cu Retinerea pestelui, in limita cantitatii admise
- Pot fi retinute: 15 kg
Drumul de acces, impresii, recomandari:
Drum bunicel, un picut mai rau daca ploua, dar se zvanta foarte repede.
Descrierea partidei:
Am pescuit la 24 de ore, de ieri, ora 18, pana astazi, ora 15, am pescuit la plantat, am platit 180 lei, pentru ca cine doreste sa planteze mai plateste inca 60 de lei la 24 ore. Vremea a fost superba, ma speriasem de ploaia care a fost anuntata, dar pana la ora 15, cand am plecat, vremea a fost superba, am pescuit pe malul opus de salcami, balta nu a fost foarte aglomerata, vreo 6-7 pescari. Administratorul, un tip dur, dar foarte corect, daca respecti conditiile, una peste alta, a meritat. Am luat un crap la 7 kg, unul la 6,2 kg si unul la 3,5 kg. Am fost foarte multumit, plus ca am mai scapat o bucata frumoasa. Am pescuit doar la boabe de porumb dipuite (dip usturoi), ceilalti am vazut ca prindeau mai mult caras si cate un ciortan. Balta merita, chiar recomand, dar sa mergeti pregatiti.
Comentariu postat de: Popa Daniel
Data postarii: 05-12-2015.
- Data partidei de pescuit: 05-12-2015
- Taxa pescuit: 50lei/12 h
- Nade si momeli folosite:
Peste, plastice +pop-upuri.
Alte informatii utile:
- Se poate pescui noaptea
- Se poate pescui in regim: C&R sau cu Retinere (in limita cantitatii admise)
- Pot fi retinute: 10 kg
Drumul de acces, impresii, recomandari:
Locul ales de mine, la intoarcere, fiindca se dezghetate si aparusera balti/mocirle/sleauri, a fost mai greoi.
Descrierea partidei:
Am ajuns la 07.30, am terminat de strans pe la 14.30. Vremea frumoasa, un picut de vant mai pe toata durata partidei, mai exact o adiere usoara, dimineata ceata, apoi soare, cu pana la 11,5 grade, la ora 13.30, apa foarte rece. Am pescuit pe la intrarea pe balta, in fosta zona de nisip (parca a fost inghitit, fiindca nu prea se mai observa). Singurul pescar pe balta. Capturi ZERO, Trasaturi ZERO. Pe malul unde am fost este apa mica, vreo 10-15 metri spre larg, cu foarte multe scoici, si resturi de la acestea, plus ca-s bolovoni in apa si risti sa ramai fara monturi (am pierdut 2 buc.). Sunt cosuri de gunoi, doar ca mizeria domneste in jurul acestora (asa era unde am fost eu, 3 tomberoane, jumatate pline, fusese dat foc in ele, pe langa ele multaaaa mizerie / gunoi). Dimineata pe la 08.15, a sosit un domn, intr-un Mercedes model mai vechi, spunea ca dumnealui este patronul, mi-a recomndat sa merg acasa sau pe Matara 2, caci asta a fost navodita, s-a scos chinezescul tot, crapul s-a cantonat la gropane, iar de salau, nu mai e ce a fost. Nu mi-a luat bani ca taxa pentru pescuit, spunand ca va reveni, un gest rar intalnit pe baltile de la noi! Bravoooo!
Comentariu postat de: Vas Vic
Data postarii: 01-11-2015.
- Data partidei de pescuit: 31-10-2015
- Taxa pescuit: 50lei/12 ore
- Nade si momeli folosite:
rime, viermusi, Barilla 47, pestisori vii din balta.
- Capturi (total kg/specie):
Alte specii: 1 kg;
Alte informatii utile:
- Nu se pescuieste noaptea
- Se poate pescui in regim: C&R sau cu Retinere (in limita cantitatii admise)
Drumul de acces, impresii, recomandari:
Ok, mai nou drumul de dale s-a asfaltat recent.
Descrierea partidei:
Am ajuns pe la 6.30 si am gasit balta golita de la mal 2-3 metri. Desi am vorbit cu Marian, patronul, la telefon cu vreo doua zile inainte, a omis sa-mi spuna ca a dat drumul la apa in vederea navodirii pentru a scoate chinezescul, care a crescut prea mare. Cred ca, daca era dupa mine as fi plecat, dar cu cine eram astepta doi colegi care au venit dupa ora 8. Asadar, am ramas si am prins 6 babusti, o rosioara, un biban si 2 strapazani. Total 1,5 kg.
Comentariu postat de: Radu Daniel -
Data postarii: 22-07-2015.
- Data partidei de pescuit: 22-07-2015
- Taxa pescuit: 50 lei/12 ore
- Nade si momeli folosite:
Am pescuit la bomba cu pufuleti, bonduel si viermusi cu pufulete.
- Capturi (total kg/specie):
Caras: 4 kg;
Crap: 8 kg;
Alte informatii utile:
- Am pescuit cu 5 scule (lansete si undite)
- Se poate pescui noaptea
- Se poate pescui in regim: cu Retinerea pestelui, in limita cantitatii admise
- Pot fi retinute: 6 kg
Drumul de acces, impresii, recomandari:
Drum bunicel, un pic mai rau in caz de ploaie. Administratorul baltii, domnul Marian - 0784. 595.488
Descrierea partidei:
Am ajuns pe balta in jurul orei 5.30 dimineata si am pescuit pana la ora 12 .00 din cauza caldurii, balta nu foarte aglomerata, vreo 5 masini. Am pescuit aproape de salcii cu gandul sa mai stau putin sub umbra lor. Cel mai bine a mers la bomba cu pufuleti, caras foarte frumos 500-700 g, am luat vreo 6-7 bucati de caras si la bonduel am luat 5 ciortani pana in 2 kg bucata si am scapat cred ca in jur de 7-8 bucati din cauza acelor mici, am bagat ace mai mari si nu mai tragea. Administratorul, domnul Marian, un om deosebit, mi-a spus cand am platit taxa (vreau sa mentionez ca am primit bon fiscal cu stampila) ca duminica au populat si am voie doar 4 bucati de crap, eu aveam deja 5, dar mi-a spus ca nu este nici o problema sa i pastrez. M-am simtit extraordinar, cu exceptia caldurii, astept sa se racoreasca putin si revin cu mare placere. Recomand.
M.Duinea

Vizualizari: 3291

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics




































Zi record

Marţi, 16.10.2018

--- 3.988 vizitatori unici ---

Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info