Curierul Zilei - Violonista Cristina Goicea, în concert la Filarmonică
PRIMA PAGINA

*** Cea mai frumoasă fată din cartier: domnul Mihai Alexandrescu, purtător de cuvânt al PNL Argeş     *** Evitaţi îngheţarea contorului de apă!      *** PASTILA de UMOR      *** Adrian şi Anca Tase susţin o prelegere depre boli grave     *** Sufletiştii au dăruit seminţe la Piteşti     *** Copil din Mioveni are nevoie de ajutor     *** Spectacol aviatic de Ziua Naţională, la Mioveni      *** Incendiu la stîlpul electric     *** Riscă să fie evacuată pentru 1.000 de lei     *** S-a proptit cu maşina într-un stîlp     *** Asistentă cu arsuri, refuzată de spitale      *** Accident grav, la Valea Ursului     *** Maşină de marfă prinsă între o dubiţă şi TIR     *** Unirea Bascov, remiză, de la 2-0     *** Culisele meciului     *** Doar egal, după ce au condus la pauză     *** Ripensia Timişoara - CS Mioveni 1-1 (0-1)     *** România, victorie cu Lituania, în Liga Naţiunilor     *** Susţinuţi de fani     *** La 4 puncte de lider!      *** Campioana ne-a predat o lecţie de baschet!     *** Nini: „O înfrîngere care doare“     *** Cristian Achim: „Mă bucură reacţia echipei”    

 
Violonista Cristina Goicea, în concert la Filarmonică Imprimare E-mail
(1 vot)
marţi, 26 septembrie 2017

Joi, Concertul pentru vioară şi orchestră al lui Paganini

Violonista Cristina Goicea, în concert la Filarmonică

 

Filarmonica Piteşti organizează joi, 28 septembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, un nou concert simfonic. Alături de orchestra simfonică a instituţiei, dirijată de Alexandru Ganea, revine, ca solistă, violonista Ioana Cristina Goicea, care va interpreta Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră în Re major, op. 6 deNiccolo Paganini.   


În program mai sînt incluse şi Uvertura la Coţofana hoaţă de Gioachino Rossini şi Simfonia nr. 1 în do minor, op. 11, de Felix Mendelssohn-Bartholdy.  

Studiază vioara de la 4 ani

Născută într-o familie de muzicieni, mama fiind violonista Cristina Anghelescu, Ioana Cristina Goicea a dus mai departe tradiţia familiei, studiind, de la patru ani, vioara. Studentă la „Hochschule für Musik und Theater Rostock“ din Germania şi bursieră a Fundaţiei „Matzen Stiftung“ din Hamburg, a repurtat numeroase succese. Pe lîngă îndrumarea Cristinei Anghelescu, a beneficiat şi de sfaturile maestrului Ştefan Gheorghiu. Are un palmares impresionant, peste 25 de premii naţionale şi internaţionale, în Germania, Cehia, Italia, România. A fost invitată, ca solistă, în concertele Orchestrei de Cameră Radio, ale Orchestrei Naţionale de Tineret, ale orchestrelor filarmonicilor „George Enescu“ Bucureşti, „Moldova“ Iaşi, „Mihail Jora“ Bacău, „Oltenia“ Craiova, „Transilvania“ Cluj-Napoca, „Paul Constantinescu“ Ploieşti, ale orchestrelor simfonice din Braşov, Galaţi, Botoşani, Oradea, iar în străinătate în Italia, Germania, China, Republica Moldova. Violonista Ioana Cristina Goicea cîntă la o vioară „Vincenzo Rugieri“ (1720), oferită de Fundaţia „Sinfonima Stiftung“ din Mannheim. A mai concertat în stagiunile trecute alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti, susţinînd şi Concertul pentru două viori şi orchestră de Bach împreună cu violonista Cristina Anghelescu.

Dirijor, doctor în muzică

Alexandru Ganea a absolvit Liceul de Artă George Enescu din Bucureşti (specializarea vioară), Academia de Muzică, Facultatea de Interpretare Muzicală, specializări vioară şi muzică de cameră, şi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Dirijat, specialitatea dirijat orchestră,  clasa Dumitru Goia. Tot la Academia de Muzică a finalizat studiile de master la vioară şi muzică de cameră şi de perfecţionare dirijat orchestră cu Sabin Pautza. Este doctor în muzică al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. În prezent este conferenţiar universitar şi dirijor al Orchestrei Simfonice Universitaria a U.N.M.B.
I.Ivănoiu

Vizualizari: 1967

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics




































Zi record

Marţi, 06.11.2018

--- 3.709 vizitatori unici ---

Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info