Curierul Zilei - De dor, bade Traian...
PRIMA PAGINA
 

*** Ce obligaţii au posesorii de case de marcat     *** 15 cîini şi-au găsit familie la Tîrgul de Adopţii      *** Se opreşte curentul în Piteşti!     *** PASTILA de UMOR      *** La ADLER PELZER GROUP distracţia a fost în floare     *** „Scurtcircuit“, semnalul de trezire la realitate!     *** Răcire accentuată a vremii     *** Protest la Spitalul Penitenciar Mioveni     *** Şi-au ciocnit maşinile la „Păsărica”     *** Condamnat pentru tăiere ilegală de arbori     *** L-a luat rîul din căruţă     *** De la dubiţă a luat foc gospodăria     *** Fost bar, incendiat de aurolaci     *** Condamnat pentru fals în înscrisuri     *** Miercuri în Cupă, sîmbătă cu U Cluj     *** Liga 1 - Etapa 9     *** 16 jucători pe lista preliminară     *** „Nu meritam să pierdem acest meci!“     *** FC Argeş-Luceafărul, se joacă duminică     *** Snagovul, noul lider!     *** „N-a fost un joc spectaculos!“     *** Încep 16-imile Cupei     *** Fotbal, volei, handbal, oină şi tenis la Mioveni    

 
De dor, bade Traian... Imprimare E-mail
(0 voturi)
sâmbătă, 28 octombrie 2017


De dor, bade Traian...

 

Traian Gărduş a fost un dascăl de Limbă engleză. Citit, doct, însă zburdalnic. Acesta era harul pe care s-a priceput de minune a-l găzdui în fii­n­ţa sa, cu acesta la purtător, se recomandă, poate, eternităţii! Dar, vorba lui Ionesco, dacă ar mai fi printre noi, printre suspinele serafice şi înaripate, ar mai regăsi forţa şi umorul, duhul şi plăcerea să ne glăsuiască: „Onorat public, pînă acum m-aţi neînţeles destul, aşadar a venit vremea să mă înţelegeţi!... Onorat public, apreciază-mă! N-o să-ţi pară rău!“.


      Dascălul, ca fiinţă omenească trecătoare, se trece, însă învăţătura lui îl ipostaziază veşnic în inima ucenicului. Domnul Gărduş, supranumit de amici „Lordul“, a ars ca o tămîie bineplăcută lui Dumnezeu pentru meşteşugul poeziei. Se simte în versurile sale nostalgia paradiselor pierdute, adeseori parcă regăsite sub puterea magică a versurilor inspirate. Dar oare, mai credem azi în mitul inspiraţionist? Mai ştim asculta florile, râurile, vînturile, valurile, suspinele negrăite ale firii? Iată că Traian Gărduş se simţea în această lume privitor ca la teatru. Actorii erau sentimentele sale, scena, viaţa sa, piesa sa, viaţa lumii semănată în propria sa viaţă. Poţi să nu lăcrimezi gîndind că un poet s-a mai stins din această lume ?  TOAMNĂ ALBASTRĂ (uşor bacoviană): Se mai a şterne-o toamnă peste zare, / Cu zile străvezii, scăldate-n miere/ Şi dimineţi muiate în răcoare / Şi flori din ce în ce mai efemere.// Îmi dau tîrcoale glaciale ere,/ Tinzînd să se prefacă în coşmare, / Ecouri vechi din timpuri, da, mizere - / Stihia cred că n-o să mă doboare. // Visînd la mustul înflorind în vie,/ Fiorii toamnei ne stârnesc poeme - / Chiar dorul de idile reînvie,/ Venind să ne preumble-n altă vreme…/ Dar mă cuprinde-o neagră cugetare:/ Şi totuşi, toamna, prea uşor se moare!“.
        Ei bine, dragi cititori, domnul profesor Traian Gărduş ştia, întrucît credea în miraje, că o frumuseţe fără farmec este ca un inel de aur la râtul unui porc. El profesa farmecul, îl adora, îl căuta sincer, îl plăsmuia din propria-i viaţă ca spre  a nu rămâne stingher printre ceilalţi. Şi  oare reuşea? Melancolia sa este credem ultimul martor care ne poate răspunde la această întrebare... Melancolia de a nu simţi iubirea este chiar iubire. Melancolia este fericirea de a fi trist. Ca de pildă prin poeme precum: TANGOUL, ETERNUL CAVALER, În memoria lui Şt. Bănică, senior:  „Tangoul este pasăre măiastră,/ Sau poate Prinţ superb din altă sferă,/ Purtând o floare la butonieră,/ Sub candelabre cu lumină - albastră.// Mai este cavalerul care speră/ Să stăruie întru iubirea noastră,/ Precum o floare din aleasa glastră - / Şi nicidecum de speţă efemeră.// Băiat finuţ, mustaţă şi joben,- Amic cu Charleston şi cu Monden; / Tangoul este fante de bon - ton, / Vrăjind şi-acum saloanele galante - / Cu frac albastru, vestă, papion - / El este rege în eternitate“.
        Poete, te-ai luat vreodată în serios? Sau ne-ai lăsat nouă, întreagă, această sfântă şi simbolică îndatorire?!? Ca prin acest SONET DE ADIO, În memoria lui Tudor George (3 feb. 1926 / 11 ian. 1992): „Oh, cum se scurge prundul pe-ndelete,/ Pe lîngă vechiul nostru „SINGAPORE“ -/ Renasc iubiri din scoicile azore,/ Mai scapără o stea pe dalbe plete.// Şampania iubirii să devore/ Pe toţi avînd la teşcherea „belete“/ Pe vasul meu uşor, un pufulete,/ Boltit în triste, otrăvite ore.// Mă-ntorc spre voi, iubiţii mei Amici,/ Şi vă privesc în Clipa de pe urmă;/ Vin îngerii în turmă şi mă scurmă / Un gând avan, tiran, de „veni… vici“…/ Se dă semnal, AHOE, de plecare,/ Adio dar, vă pup pe fiştecare!...“.
        Iată cîteva poeme care ne pot rezidi ca în ghicitură din tainele inimii unui bard îndrăgostit de viaţa lumii… Un oracol deschis, închis din vreme-n vreme, ca pentru o schimbare de decor. Şi ADEVĂRUL câştigat condiţiei umane de către bard, CAVALERUL ÎN ARMURĂ DE GARDĂ:
SONET ROMANTIC
             Lui Lord Byron
 
    Ah, Lord Byron, cît mi-este
        dor de tine,
    Iubite bard al stanţelor de-amor,
    Zburând între luceferi şi Alcor
    Şi mai apoi, spre ţărmuri levantine.
 
     Din neguri londoneze - never more! -
     Ai coborât spre ceţuri mai senine,
     Iubind prinţese, dar şi Rosaline,
     Din Ianuar, în dalbul Thermidor...
 
      Contesa Guiccioli ne aşteaptă,
      În fapt de seară-n luminat castel,
      Că pasiunea este-aceeaşi, dreaptă -
      Şi-mi este dor de tine, Lord Byron,
      Să hoinărim în Sud, ca menestreli,
      Nălţînd o serenadă sub balcon.
 
          POETUL DOAR
 
 Doar Bardul are cheie pentru toate;
 El stăpîneşte globul de candori
 Şi sipete cu tainice comori -
 Mai este şi Heraldul din Cetate.
 
Poete scump, nicicând nu ai să mori,
Nici vânturile morţii nu te-or bate;
Rămâi FRUMOS, ca turnul din palate,
STRĂLUCITOR ca fulgerul prin nori...
 
Pe nesimţite, negura tot creste -
Ne războim în viaţă, toţi, orbeşte
Şi peste toate, liniştea se-aşterne;
Din creştetul măreţului OLIMP,
Înconjurat de muzele eterne,
Poetul vede totul peste timp,
 
          PS
  Poetul doar, prin semnele pe-o carte,
 Se mîntuie, ne mîntuie de moarte.
 
  Din volumul „Lacrima interioară“, Elegii, Editura Altum, 2009
 
     Ca un adagiu, peste lamura versurilor sale, un vers nichitian de factură analogă: Ave, maree a luminilor, ave!...
           Prof. Dorina Mihai Moise

Vizualizari: 1515

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics

Zi record

Sâmbătă, 08.09.2018

--- 4.387 vizitatori unici ---





































Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info