Alte ştiri pe scurt |
![]() |
![]() |
duminică, 12 noiembrie 2017 | ||||
Alte ştiri pe scurtATM-uri, în oficiile poştalePoşta Română vrea să ofere spre închiriere spaţii destinate instalării de automate bancare, venind astfel în sprijinul clienţilor prin diversificarea activităţii şi a serviciilor oferite. Astfel, cei ce vor trece pragul oficiilor poştale, selectate la nivel naţional, vor putea să retragă bani de la ATM, să facă plăti sau să se informeze despre situaţia contului bancar. Dacia Duster, premiată în Marea BritanieDacia Duster a primit premiul pentru cel mai bun SUV de dimensiuni mici al anului 2017 în Marea Britanie. Este al treilea an consecutiv cînd primeşte premiu în Marea Britanie, pentru preţul mic, pentru eficienţa sa şi pentru costurile reduse de întreţinere. Premiile Green Apple sînt oferite de o organizaţie înfiinţată în anul 1994 şi promovează protejarea mediului înconjurător. A doua rectificare bugetarăLuna aceasta va avea loc cea de-a doua rectificare bugetară din 2017, iar dacă va fi pozitivă, banii vor fi împărţiţi între Ministerul Muncii, Afacerilor Interne, Transporturilor, Sănătăţii, Justiţiei şi Educaţiei. Rezultatele economice de pînă acum duc la posibilitatea realizării unei creşteri economice de 6,1% faţă de 5,6% cît s-a estimat la elaborarea primei rectificări bugetare şi de 5,2%, estimare avută în vedere la elaborarea bugetului pe 2017. PIB-ul nominal estimat s-a majorat de la 837,2 miliarde lei, la 842,5 miliarde lei. Grupaj de A.Roşu Tranşa a treia de manuale pentru clasa a V-aÎn această săptămînă este data-limită la care elevii din clasa a V-a vor primi manualele din a treia tranşă. Ministerul Educaţiei a anunţat că potrivit angajamentelor asumate prin contractele semnate cu Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), editurile cîştigătoare în cadrul licitaţiei pentru achiziţia de manuale şcolare destinate elevilor de clasa a V-a trebuie să livreze manualele din a treia tranşă în perioada 17 octombrie - 17 noiembrie. Graficele de livrare vizează manualele şcolare pentru următoarele discipline: Limba şi literatura română, Limba engleză (limbă modernă 1), Limbă franceză (limbă modernă 2), Limba germană (limbă modernă 1/limbă modernă 2/limbă modernă 1 - studiu intensiv), Biologie, Educaţie socială, Geografie, Educaţie plastică, Educaţie muzicală, respectiv Consiliere şi dezvoltare personală. I.Ivănoiu Vizualizari: 782
Scrie comentariu NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v. |
< Precedent | Următor > |
---|
|
--- 4.490 vizitatori unici ---