Curierul Zilei - UN BUST AŞTEPTAT ŞI MERITAT
PRIMA PAGINA

*** Punctul de pensie creşte semnificativ     *** Angajaţii de la Finanţe ameninţă cu greva     *** PASTILA de UMOR      *** Program nou la Zona de picnic Făget      *** Stadiul lucrărilor de investiţii executate pe domeniul public      *** 1092 de focare, 360.800 porci ucişi!     *** Volumul construcţiilor în scădere!     *** Expoziţia «Seminţe cu suflet», la Piteşti     *** Alege să nu fumezi!     *** Pensionarii aşteptaţi la bilete de tratament!     *** Primarul s-a ales cu camionul confiscat      *** Tînăr de 28 de ani, găsit spînzurat!     *** În arest după ce a spart o casă     *** Deţinuţii îşi pot executa pedeapsa acasă!     *** A murit şoferiţa de TIR care ajuta cîinii abandonaţi      *** Consumator de droguri, condamnat     *** Scandaluri sfîrşite la spital     *** „Meci greu, dar mergem să câştigăm“     *** „N-am primit nici o solicitare fermă”      *** Derby pentru supremaţie!     *** Vor să bată campioana!     *** 9 ani de la dispariţia lui Constantin Cârstea    

 
UN BUST AŞTEPTAT ŞI MERITAT Imprimare E-mail
(1 vot)
vineri, 17 noiembrie 2017

CASETA CU PORTRETE

UN BUST AŞTEPTAT ŞI MERITAT

 

E drept că în tranziţie nimeni nu şi-a făcut, şi nimănui, statuie. Nici lui Iliescu, nici lui Constantinescu, nici lui Băsescu, la nici un preşedinte din cîţi au trecut pe ecran. Iar premierii încă mai tînjesc. Petre Roman este tot amînat, ca să-l crească pe cel mic şi să-şi vadă de dosar. Ciorbea tocmai priveşte, cu un ochi, luminiţa care ar fi să pîlpîie la capătul tunelului. Cioca - boca dansează cu pălărie de pădurar, pe marginea gropii de gunoaie, care fumegă la Cluj. Victor Ponta are treabă să-l sape la rădăcini pe Liviu Dragnea. Stolojan se scaldă în două ape. Văcăroiu îşi mulge cireada. Tăriceanu îşi numără mulţumirile primite de la Budapesta pentru cedarea acelei fundaţii româneşticare asigura burse studenţilor în străinătate. Cioloş se scarpină în cap şi se gândeşte. Tudose se ciopleşte.

Şi tot aşa, şi iar aşa, pînă cînd treaba asta cu monumentele, inclusiv Cuminţenia Pămîntului, va intra în iniţiativa particulară. Dacă nu a făcut-o pînă acum, un George Becali este gata oricînd să-şi toarne chiar un monument. Din marmură, din bronz, din aliaje nobile, încrustat cu nestemate. Nu un monument de oier. Omul care şade pe un tron de aur ar putea să aibă o statuie de general, de duce, chiar de împărat. Are cu ce şi din ce să plătească!
Constantin Stroe nu a plecat din sat ca să-şi facă statuie. Nu s-a născut într-un palat, fiu de potentat, cu doică şi guvernantă, cu poney de călărit, cu profesori veniţi acasă.
Nu a fost ministru, parlamentar, consilier prezidenţial, nici măcar primar la Teleşti sau Mioveni.  Dar nici nu a venit pe lume într-un bordei, sub un tei, acoperit cu paie… Şi-a luat cufărul, în pragul adolescenţei, şi s-a dus în lumea largă, să-şi cîştige pîinea cea de toate zilele.
Şcoală profesională, ucenic în uzină, a început de la mătură. A cărat şpan cu roaba. Meşterul îl trimitea după ţigări. A învăţat că meseria se fură. Şaibe, piuliţe, şuruburi, scânteile aparatului de sudură şi al polizorului. Se  vîra şi se tîra pe sub maşini. Îi îngheţa spinarea pe beton. Ulei de motor în păr, în sprâncene, în ochi, în urechi, în cerul gurii, în fundul gâtului… Liceul la seral. Şef de echipă. De atelier. Tehnica. Student. Inginer.
Remarcat ca un specialist de mare speranţă la Uzina din Colibaşi. Trimis la Timişoara să construiască LĂSTUNUL, o maşină de mic litraj, cu consum mic. Pe măsura veniturilor celor cu câştiguri modeste. Şi l-a construit. Idee lângă idee. Proiect lîngă proiect.  Şi-a pregătit şi s-a înconjurat de un grup de specialişti fără de care nu s-ar fi putut ajunge prea departe.
Şi a reuşit. Prototipul unui automobil elegant, confortabil şi destul de accesibil. Dar nu s-a mai vrut. Cineva acolo sus a hotărât că nu mai e de actualitate.
Revoluţia. „Azi la Timişoara, mîine-n toată ţara!“. La uzinele din Colibaşi, miile de angajaţi au schimbat conducerea. L-au vrut director pe Constantin Stroe, chemat în acele zile fierbinţi.
Dar treburile nu au mers ca pe roate. S-au găsit destui profitori care să caute să rupă hălci din averea statului. Peste capul lui Stroe, uzina a fost sfărîmată în opt întreprinderi care să fie uşor privatizate. Statul român îşi lua mîna de pe uzină, ba chiar încuraja jaful, prin oamenii săi de la conducere, sub pretextul că statul este cel mai prost administrator. Şi dacă nu era acolo Stroe, de uzina aceasta s-ar fi ales praful cum s-a întîmplat şi cu întreprinderea de la Cîmpulung, ARO, care producea unul dintre cele mai apreciate automobile de teren din lume. Şi ce a mai rămas din Întreprinderea de Tractoare de la Braşov, din Întreprinderea Semănătoarea din Bucureşti, din Întreprinderea de Geamuri de la Buzău, de Rulmenţi din Alexandria, de Medicamente din Iaşi şi, ca să venim mai pe aproape, în judeţul nostru, Întreprinderea de Articole din Cauciuc ROLAST, de încălţăminte, de textile, de ciment de la Cîmpulung, de bioproteine din Curtea de Argeş, porţelanuri şi motoare electrice, şi altele fără număr.
Dacia, sub conducerea lui Stroe, s-a scuturat şi de căpuşări, şi a devenit un monolit adevărat, care a asigurat pîinea la peste douăzeci de mii de oameni şi familiile lor, s-a extins pînă departe, la Titu, judeţul Dîmboviţa, cu alte unităţi de producţie, şi, în sfîrşit, a realizat cea mai avantajoasă privatizare cu uzinele Renault din Franţa, care este vestită şi azi pe plan mondial. Noi tipuri, noi variante lansate pe piaţă, în concurenţă şi câştigătoare cu firme de renume, azi Dacia circulă de la Cercul Polar până, departe, dincolo de Ecuator.
Nimeni din România nu a adus în vistieria ţării atîţia bani cîţi a adus Dacia prin Stroe.
El, constructorul, specialistul, comerciantul, diplomatul, invitat şi consultat de firme şi guverne de pe alte meridiane, ar fi putut să se mute oricînd în altă ţară, în alte condiţii. Proprietăţi în străinătate, un hotel, un restaurant, o plajă, un iaht, un elicopter, conturi în băncile din Cipru sau de pe oriunde se ţin bani ascunşi, de ce nu şi o insulă, că şi aşa ceva e la modă pentru unii români ţîşniţi din obscuritate. Dar el s-a mulţumit cu o casă în Piteşti şi o criptă în cimitir…
În semn de recunoştinţă, prietenii s-au gîndit să-i ridice un bust. Nu statul, aşa cum s-ar fi cuvenit pentru omul care a dus faima ţării pe toate meridianele lumii şi a vărsat cele mai mari sume în bugetul naţional. Şi, încă ceva, care nu va putea fi uitat, datorită lui a apărut un oraş nou pe harta ţării, cînd multe altele dispăreau şi se topesc în ruine.
Cine nu ştie azi de o urbe cu numele de Mioveni?
Marin Ioniţă

Vizualizari: 2175

Comentarii (1)
Scris de ioana in 18-11-2017 11:17 - Vizitator
 
 
Frumos articol.Toata admiratia pentru d-ul profesor!Dansul este printre putinii care ne mai amintesc de valori si modele adevarate.
 

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics




































Zi record

Marţi, 06.11.2018

--- 3.709 vizitatori unici ---

Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info