Curierul Zilei - „O plăcintă ai cumpărat, azi o carte ai salvat!“
PRIMA PAGINA

*** Vor bani să îşi crească copiii      *** Proiect de cercetare nucleară la ICN      *** 800 de locuri de muncă în Spania      *** PASTILA de UMOR      *** Pregătiri pentru Festivalul Zavaidoc     *** „Moromeţii 2”, la Cinema „Bucureşti”     *** Filmele săptămînii 16-22 noiembrie     *** Braconierii au lăsat maşina şi-au fugit     *** Beat turtă, a căzut în canal      *** S-a oprit cu maşina într-un pod     *** Scandalagiii din Valea Măcelarului, condamnaţi     *** Înlocuiţi carnea cu fasole      *** Copiii cu păduchi la Grădiniţa „Sfînta Maria”     *** Amenzi drastice pentru şoferi      *** 30 lei biletul la meciul cu americanii     *** Liga Naţiunilor     *** După puncte la Timişoara!     *** Naţionala de tineret a SUA vine la Piteşti!     *** Voleibalistele junioare joacă la Braşov      *** Argint pentru Alexandra Olteanu la Braşov     *** Karatiştii din Mioveni, în concurs la Buzău     *** Curiozităţi pescăreşti     *** Pescuitul şalăului cu peştişori vii    

 
„O plăcintă ai cumpărat, azi o carte ai salvat!“ Imprimare E-mail
(2 voturi)
duminică, 19 noiembrie 2017

Tîrguri de toamnă în şcoli

 „O plăcintă ai cumpărat, azi o carte ai salvat!“

 

Forfotă mare, sîmbătă dimineaţa, pe holurile Şcolii Gimnaziale Virgil Calotescu,din centrul comunei Bascov. O mulţime de elevi şi-au unit forţele şi au participat cu bunătăţi preparate de ei la Tîrgul Bogăţiile Toamnei. Acţiunea a avut drept scop achiziţionarea de cărţi noi şi reamenajarea bibliotecii şcolii. A existat chiar şi un slogan inspirat „O plăcintă ai cumpărat, azi o carte ai salvat!“.    


Elevii au fost extrem de entuziaşti şi ajutaţi de părinţi şi cadre didactice au reuşit să prepare plăcinte, murături, au adus compoturi şi dulceţuri, legume şi fructe din grădină.

Bunătăţile, cumpărate de invitaţii copiilor

De mare succes s-a bucurat şi limonada din care a gustat şi primarul Gheorghe Stancu. Elevii au fost împărţiţi în echipe, fiecare a avut sarcini bine stabilite le-au dus cu toţii la bun sfîrşit, o asemenea activitate avînd şi scopul de a-i responsabiliza pe micuţi. Cei care au cumpărat din delicioasele preparate au fost invitaţii copiilor şi părinţilor, prieteni, autorităţi locale, preoţii din comună,etc. Fiecare echipă a strîns ca urmarea vînzării produselor cîteva sute de lei, iar banii strînşi vor fi folosiţi la cumpărarea de cărţi în bibliotecă.  

Produse din cămară şi la Şcoala Minulescu

Şi la Şcoala Ion Minulescu din Piteşti s-a desfăşurat, săptămîna trecută, Tîrgul de toamnă de „Lăsata secului“, care a antrenat peste 500 de elevi, cadre didactice, părinţi şi bunici. Toţi s-au întrecut în amenajarea „Celui mai frumos colţ de toamnă“, dar şi în comercializarea de produse din cămara toamnei.  Dulceaţă, zacuscă, murături sau plăcinte tradiţionale cu dovleac, cu mere sau cu nucă , poale-n brîu şi alte bunătăţi au fost prezente pe măsuţele special amenajate. Elevii au vîndut produse eco din cămara proprie, prijituri, obiecte decorative confecţionate din diverse materiale sau chiar din fructe şi legume. Elevii clasei a VII-a B au avut o idee originală aducînd doi iepuraşi cu care colegii s-au fotografiat. În cadrul activităţii a fost organizat şi un spectacol cu datini şi obiceiuri străvechi. Iniţiatorii şi coordonatorii proiectului au fost: Cătălina Dumitraşcu - director, Daniel Stemate - director adjunct, Manuela Iordănescu şi Mihaela Ghiold, ambele profesoare de Limba română. Pe lîngă scopul antreprenorial, s-au urmărit promovarea produselor autohtone şi încurajarea copiilor şi părinţilor să consume produse româneşti, dar şi creşterea încrederii în parteneriatul şcoală-familie, obiectiv atins prin prezenţa numeroasă a mămicilor şi bunicilor care au participat la tîrgul tradiţional. Proiectul va avea continuitate în aceste zile prin Săptămîna fructelor şi a legumelor donate (20 - 25 noiembrie), cînd fructele, legumele şi conservele vor fi donate unui Centru de zi pentru copii.
I.Ivănoiu

Vizualizari: 2359

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics




































Zi record

Marţi, 06.11.2018

--- 3.709 vizitatori unici ---

Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info