Curierul Zilei - Liderul merge ceas
PRIMA PAGINA

*** Vor bani să îşi crească copiii      *** Proiect de cercetare nucleară la ICN      *** 800 de locuri de muncă în Spania      *** PASTILA de UMOR      *** Pregătiri pentru Festivalul Zavaidoc     *** „Moromeţii 2”, la Cinema „Bucureşti”     *** Filmele săptămînii 16-22 noiembrie     *** Braconierii au lăsat maşina şi-au fugit     *** Beat turtă, a căzut în canal      *** S-a oprit cu maşina într-un pod     *** Scandalagiii din Valea Măcelarului, condamnaţi     *** Înlocuiţi carnea cu fasole      *** Copiii cu păduchi la Grădiniţa „Sfînta Maria”     *** Amenzi drastice pentru şoferi      *** 30 lei biletul la meciul cu americanii     *** Liga Naţiunilor     *** După puncte la Timişoara!     *** Naţionala de tineret a SUA vine la Piteşti!     *** Voleibalistele junioare joacă la Braşov      *** Argint pentru Alexandra Olteanu la Braşov     *** Karatiştii din Mioveni, în concurs la Buzău     *** Curiozităţi pescăreşti     *** Pescuitul şalăului cu peştişori vii    

 
Liderul merge ceas Imprimare E-mail
(0 voturi)
luni, 11 decembrie 2017

Volei

Liderul merge ceas

Echipa de volei feminin a Piteştiului îşi continuă parcursul fără greşeală din această ediţie de campionat. FC Argeş s-a impus cu 3-0 la seturi, în deplasarea de de la CNUE Tîrgu Mureş. În urma acestui rezultat, echipa pregătită de Cristina Zanfir şi Ionela Davidescu şi-a consolidat poziţia de lider al seriei cu cele 26 de puncte obţinute în 9 etape din tot atîtea partide jucate. Următorul meci oficial al voleibalistelor alb-violete va avea loc pe 20 ianuarie 2018, cînd FC Argeş va întîlni, pe propriul teren, pe CSM Sibiu.
Baschet

Înfrîngere nescontată

Baschetbaliştii de la BCM U FC Argeş au înregistrat, sîmbătă, o înfrîngere nescontată în deplasarea de la BC Mureş Tîrgu Mureş. Piteştenii au pierdut la o diferenţă de zece puncte, scor 84-74, rezultat în urma căruia continuă să se menţină pe locul 1 al Ligii Naţionale de Baschet Masculin cu cele 14 puncte acumulate în 8 etape. Înfrîngerea piteştenilor este cu atît mai surprinzătoare cu cît mureşenii se confruntă cu grave probleme financiare, iar în săptămîna partidei au renunţat la trei jucători străini.

Moment de reculegere

Înainte de începerea partidei dintre FC Argeş şi ASU Politehnica Timişoara s-a ţinut un moment de reculegere în memoria Regelui Mihai I care a decedat săptămîna trecută, la vîrsta de 96 de ani. Federaţia Română de Fotbal a stabilit ca la toate partidele de fotbal din ligile I şi a II-a să se ţină acest moment de reculegere în memoria fostului suveran.

Al treilea meci în inferioritate

FC Argeş a terminat şi meciul cu ASU Politehnica Timişoara în inferioritate numerică, după ce Nilă a primit al doilea galben în minutul 60. „Noi în ultimele trei meciuri am jucat numai în inferioritate numerică. La Arad, în 10, la Tîrgu Jiu, în 9, iar astăzi, în 10 oameni. Îmi doresc ca cei care se ocupă de arbitraj să analizeze fazele şi să ne spună şi nouă dacă nu ar fi mai bine să începem meciul în 9 sau 10 jucători. Măcar să ştim o treabă şi să nu ne mai consumăm“.

Galeriile au făcut spectacol

Suporterii celor două echipe au oferit un adevărat spectacol celor 1.000 de spectatori care au fost prezenţi la meciul din Trivale. Bănăţenii au fost încurajaţi de 80 de fani care au făcut deplasarea de la Timişoara, dar şi de 40 de suporteri ai Rapidului care au venit de la Bucureşti. FC Argeş a fost încurajată de 100 de suporteri din Piteşti, dar şi din Bucureşti. Fanii celor două echipe au cîntat tot timpul şi  au aprins şi fumigene, oferind un spectacol cum rar se mai vede pe stadioanele din România.  

Nu-şi dorea întreruperea campionatului

Augustin Eduard şi-ar fi dorit ca din acest retur de campionat să se mai dispute măcar o etapă, pentru a mai acumula puncte în clasament: „Mi-aş fi dorit să se mai continue campionatul pentru a mai lua puncte. La un moment dat, vin sărbătorile şi tot trebuia să se oprească. Se opreşte temporar, dar se reia la primăvară. Nu ştiu dacă ne putem implica în lupta pentru locul de baraj. Aceste obiective trebuie să fie bine organizate, bine gîndite, bine calculate. Ca să faci performanţă şi ca să îţi propui un obiectiv înalt, trebuie să asiguri şi ceea ce este necesar pentru a realiza acest obiectiv“.

Dezamăgit de numărul spectatorilor

Tehnicianul le-a mulţumit spectatorilor care au fost aproape de echipă. Eduard nu îşi poate explica numărul destul de mic de spectatori care vin la stadion, deşi pe reţelele de socializare sînt mii de persoane care comentează rezultatele echipei: „Vreau să le urez jucătorilor, dar şi suporterilor prezenţi la stadion multă sănătate. Mă miră faptul că după trei victorii dintre care două în deplasare să nu fie stadionul cel puţin pe jumătate plin. Îmi dă de gîndit foarte mult. Dacă vă uitaţi pe reţelele de socializare, sînt zeci de mii de comentarii, iar la meci practic vin cei care chiar doresc să vadă această echipă la lucru. Din păcate, foarte puţini... De unde vin atunci acele comentarii? Dacă stai acasă în pat şi comentezi fără să vii să vezi meciul, mi se pare incorect“.  

M.Duinea

Vizualizari: 1172

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics




































Zi record

Marţi, 06.11.2018

--- 3.709 vizitatori unici ---

Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info