Curierul Zilei - Eminescu - cunoscut, necunoscut...
PRIMA PAGINA
 

*** Hoţ filmat cînd fura dintr-un centru pentru copii     *** Un medic şi-a transformat maşina-n tomberon!     *** Detenţia la domiciliu, neconstituţională!     *** Delict pe insula Caprelor!     *** „O creatură delicată” şi „Scurtcircuit”, la Cinema Bucureşti     *** Academicianul Gheorghe Păun vorbeşte despre globalizare     *** Chinezii, interesaţi de domeniul agro-alimentar din Argeş      *** Afacerile din comerţ, în creştere     *** Spionaţi de adversari     *** Culisele meciului FC Argeş - U Cluj     *** La doar 1 punct de podium!     *** „Diferenţa trebuia să fie mult mai mare!“     *** „N-am găsit soluţii să desfacem apărarea“     *** Liga Campionilor, Etapa 1     *** „Am crezut în echipă, de la început!“     *** Unirea Bascov, pe locul 4     *** Codin şi Preda au adus primul punct al lui Bradu     *** 24 de goluri, 7 penaltiuri, o eliminare    

 
Eminescu - cunoscut, necunoscut... Imprimare E-mail
(1 vot)
sâmbătă, 20 ianuarie 2018


Eminescu - cunoscut, necunoscut...


 

Într-o zi cu zăpadă şi promoroacă, cu cerul întunecat de nori învolburaţi şi zdrenţuiţi se ivi şi soarele „rotund şi palid“ pentru cîteva clipe. Apoi, apesti pînă noaptea, îşi aşternu linţoliul peste el…

      Anul culturii. În anul Centenarului. La 15 ianuarie. De ziua lui Eminescu. Dar ce mai rămase din el? Cuvîntări, recitări, serbări, în şcoli, în biblioteci, în alte instituţii, ca în fiecare an. Emoţionante, terne, repetabile. Pătrunse în suflete şi în memorie, alunecate pe deasupra. Cel mai mare poet, inegalabilul, luceafărul literaturii române, vorbe auzite, repetate, fără ecou…
     Cînd o tînără profesoară de Limba şi literatura română afirmă că elevii de pînă la clasa a opta nu sînt atît de maturi încît să-l priceapă pe Eminescu, înseamnă că ea nu s-a maturizat din punct de vedere intelectual. Cînd un elev se mărturiseşte că nu-i place Eminescu pentru că scrie o poezie „filozoafă“ e o dovadă că dascălii săi nu au fost în stare să-l facă să priceapă.
      Este adevărat, Eminescu scrie poezii atît de profunde încît savanţii, esteticienii, istoricii şi criticii literari mai au multe mistere de descifrat. Dar de aici pînă a-l refuza copiilor pe criterii de ermetism e o distanţă colosală care trece prin comoditatea, opacitatea şi incompetenţa unor învăţători şi profesori. Care copil normal nu poate să înţeleagă versurile:
 „Codrule, codruţule…
   Ce mai faci, drăguţule,
   Că de cînd nu ne-am văzut
   Multă vreme au trecut!
   Şi de cînd ne-am depărtat
   Multă lume am umblat!“

 Sau: „Fiind băiat păduri cutreieram…
Şi mă culcam ades lîngă izvor,
Iar braşul drept sub cap eu  mi-l puneam,
S-aud cum apa sună-ncetişor:
Un freamăt lin trecea din ram în ram
Şi un miros venea adormitor
 Astfel ades eu nopţi întregi am mas
 Blînd îngînat de-al valurilor glas!“

 Sau: „Astăzi chiar de m-aş întoarce,
A-nţelege-o n-o mai pot,
Unde eşti, copilărie,
Cu pădurea ta cu tot?“

   E aşa de greu de priceput pentru un copil din clasele a şasea, a şaptea, a opta:

 „Pe lîngă plopii fără soţ
   Adesea am trecut,
   Mă cunoşteau vecinii toţi,
   Tu nu m-ai cunoscut!

   La geamul tău ce strălucea
   Privii atît de des,
   O lume-ntreagă - nţelegea
   Tu nu m-ai înţeles!“

     Ca să nu mai spun:
„Ce-ţi doresc eu ţie,
 dulce Românie,

Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mîndri aste le nutresc;
Căci rămîne stînca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc“

   Şi cine nu ar îngenunchea să se roage o dată cu Marele Poet: „Rugăciune“

„Crăiasă alegîndu-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bîntuie;
Fii scut de întărire
Şi zid de mîntuire,
Privirea-ţi adorată
Asupra-ne coboară,
O, Maică prea curată
Şi pururea fecioară,Marie!
Noi, cei din mila sfîntului
Umbră facem pămîntului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plîngeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, Maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!“


    Sau cine nu ar gusta reveria amoroasă din poezia „Lacul“:

      „Lacul codrilor albastru
      Nuferi galbeni îl încarcă;
      Tresărind în cercuri albe
      El cutremură o barcă.

      Şi eu trec de-a lung de maluri,
       Parc-ascult şi parc-aştept
       Ea din trestii să răsară
       Şi să-mi cadă lin pe piept;

       Să sărim în luntrea mică,
       Îngânaţi de glas de ape,
       Şi să scap din mînă cîrma,
       Şi lopeţile să-mi scape;

       Să plutim cuprinşi de farmec
       Sub lumina blândei lune -
       Vântu-n trestii lin foşnească,
       Unduioasa apă sune!

       Dar nu vine… Singuratic
       În zadar suspin şi sufăr
       Lîngă lacul cel albastru
       Încărcat cu flori de nufăr“.


    Sau: „De la Nistru pîn’ la Tisa/ Tot românul plînsu-mi-s-a/ Că nu mai poate străbate, / De-atîta străinătate!“.
      De ce nu: „Unde eşti tu, Ţepeş Doamne,/ Ca punînd mîna pe ei/ Să-i împarţi în două cete, / În smintiţi şi în mişei, / Şi în două temniţi large, cu de-a sila să-i aduni, / Să dai foc la puşcărie, / Şi la casa de nebuni!“.
      Nu sînt ei în stare, şcolarii, să înţeleagă: „Mai am un singur dor/ În liniştea serii,/ Să mă lăsaţi să mor, / La marginea mării!// Să-mi fie somnul lin, / Şi codrul aproape, / Pe- ntinsele ape / Să am un cer senin! // Şi nime-n urma mea, / Nu-mi plângă la creştet/ Doar toamna glas să dea , / Frunzişului veşted!// Nu-mi trebuie flamuri, / Nu voi sicriu bogat/ Ci-mi împletiţi un pat,/ Din tinere ramuri!“.
      Ori: „Iar tu rămîi în floare…/ Ca luna lui april, / Cu ochii mari şi umezi, cu zîmbet de copil, / Din cît eşti de copilă să- ntinereşti mereu, / Să nu-mi mai ştii de nume, cum n-oi mai ştii nici eu cum n-oi mai şti nici eu!...“.
      Şi cum să nu se legene şi ei pe rimele şi în ritmul poeziei: „Somnoroase păsărele…/ Pe la cuiburi se adună,/ Se ascund în rămurele,/.Noapte bună!“.
       Pentru cine nu poate să răsară steaua din depărtări: „La steaua care-a răsărit/ E-o cale-atât de lungă/ Că mii de ani i-au trebuit…/ Luminii să ne-ajungă! / Poate demult s-a stins în drum, / În depărtări albastre, / Iar raza ei de-abia acum, / Luci vederii noastre./ Icoana stelei ce-a murit,/ Încet pe cer se suie, / Era pe cînd nu s-a zărit, / Azi o vedem, şi nu e“.

Vizualizari: 1928

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics

Zi record

Sâmbătă, 08.09.2018

--- 4.387 vizitatori unici ---





































Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info