Curierul Zilei - Întîia şi a doua aflare a capului Sfîntului Ioan Botezătorul
PRIMA PAGINA
 

*** Ce obligaţii au posesorii de case de marcat     *** 15 cîini şi-au găsit familie la Tîrgul de Adopţii      *** Se opreşte curentul în Piteşti!     *** PASTILA de UMOR      *** La ADLER PELZER GROUP distracţia a fost în floare     *** „Scurtcircuit“, semnalul de trezire la realitate!     *** Răcire accentuată a vremii     *** Protest la Spitalul Penitenciar Mioveni     *** Şi-au ciocnit maşinile la „Păsărica”     *** Condamnat pentru tăiere ilegală de arbori     *** L-a luat rîul din căruţă     *** De la dubiţă a luat foc gospodăria     *** Fost bar, incendiat de aurolaci     *** Condamnat pentru fals în înscrisuri     *** Miercuri în Cupă, sîmbătă cu U Cluj     *** Liga 1 - Etapa 9     *** 16 jucători pe lista preliminară     *** „Nu meritam să pierdem acest meci!“     *** FC Argeş-Luceafărul, se joacă duminică     *** Snagovul, noul lider!     *** „N-a fost un joc spectaculos!“     *** Încep 16-imile Cupei     *** Fotbal, volei, handbal, oină şi tenis la Mioveni    

 
Întîia şi a doua aflare a capului Sfîntului Ioan Botezătorul Imprimare E-mail
(0 voturi)
sâmbătă, 24 februarie 2018

Sărbătoare, astăzi, cu cruce neagră în calendarul ortodox

Întîia şi a doua aflare a capului Sfîntului Ioan Botezătorul


Astăzi, creştinii ortodocşi sărbătoresc Întîia şi a doua aflare a capului Sfîntului Prooroc Ioan Botezătorul, sărbătoare marcată cu cruce neagră în calendar. Potrivit tradiţiei, astăzi nu se spală rufe şi este şi Pomenirea morţilor. Din Sfînta Evanghelie cunoaştem ca Irod, la un ospăţ prilejuit de sărbătorirea zilei sale de naştere, a poruncit tăierea capului Sfîntului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei.  


În acea vreme, Sfîntul Ioan era întemniţat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui său. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase şi plăcuse oaspeţilor şi îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată.

Îngropat în curtea Irodiadei

Pentru că se temea că Ioan Botezătorul ar putea învia dacă trupul ar fi fost îngropat alături de cap, Irod nu a dat ucenicilor decît trupul sfîntului, care a fost îngropat în Sevastia. Capul a fost îngropat de Irodiada în curtea sa, la mare adîncime. Potrivit tradiţiei, Sfînta Ioana, femeia dregătorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfîntului Ioan Botezătorul din curtea Irodiadei şi l-a ingropat la Ierusalim, în muntele Eleonului, într-un vas de lut. Aceasta e socotită cea dintîi aflare a sfîntului cap. După un timp, un proprietar bogat şi slăvit a crezut în Hristos, şi lepădînd poziţia socială şi toată deşertăciunea acestei lumi, s-a făcut monah luîndu-şi numele de Inochentie. Ca monah, el s-a sălăşluit chiar la locul unde se afla îngropat capul  lui Ioan Botezătorul. Dorind să-şi zidească o chilie, el a săpat adînc şi a descoperit un vas de pămînt în care se afla un cap, ce prin descoperire dumnezeiască a aflat că este al lui Ioan Botezătorul. El a cinstit cu evlavie acele sfinte moaşte, apoi le-a îngropat la loc acolo unde le-a găsit. Capul Sfîntului Ioan Botezătorul a fost prezent aici pînă în vremea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, cînd, prin doi monahi, cinstitul cap a ajuns la Emesa, în Siria, la un olar. În anul 453, episcopul Uranie al Emesei, l-a aşezat în biserica din această cetate. Aceasta este socotită a doua aflare a cinstitului cap al Botezătorului. Potrivit www.crestinortodox.ro, în timpul luptei împotriva sfintelor icoane, capul Sfîntului Ioan a fost îngropat la Comane, de unde a fost adus în Constantinopol, de către Sfîntul Ignatie (860), în vremea împăratului Mihail. Aceasta este cea de-a treia şi cea din urmă aflare a cinstitului cap. În timpul cruciadelor, latinii au luat din Constantinopol, în anul 1204, o parte din capul Sfîntului Ioan Botezătorul şi l-au dus în Franţa, aşezîndu-l într-o biserică din Amiens, unde se află şi astăzi.
  I.Ivănoiu

Vizualizari: 2509

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics

Zi record

Sâmbătă, 08.09.2018

--- 4.387 vizitatori unici ---





































Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info