Ieri, în „Duelul Ansamblurilor“, bascovenii au fost cei mai buniDoina Bascovului a cîştigat finala!
Bătălie mare, ieri, în paşi de dans, în marea finală „Duelul Ansamblurilor“, competiţie organizată în emisiunea La Măruţă, de la ProTV. Pentru marele trofeu s-au luptat trei ansambluri, cele mai bune din competiţie, dintre care două din judeţul nostru. Este vorba de Ansamblul Doina Bascovului, Ansamblul Doina Cîrcinovului din Priboieni, iar acestora li s-a alăturat Ansamblul Zestrea Budureşii din judeţul Bihor. Iniţial, în Duelul Ansamblurilor au fost aproape 40 de ansambluri de dansatori din toată ţara. Finaliştii au avut parte de dansuri impuse, iar coregrafiile au fost realizate cu cîteva zile înaintea duelului final. Au dat tot ce au avut mai bun, iar dansatorii de la Bascov au reuşit să cîştige finala detaşat!
Pe locul doi s-a situat Ansamblul Zestrea Budureşii, iar pe locul III, Ansamblul Doina Cîrcinovului. În total au fost strînse peste 120.000 de voturi din partea telespectatorilor, cîştigătorii obţinînd un număr dublu de voturi faţă de ocupanţii locului II, iar cei de locul III au luat 16.000 de voturi.
Au luat trofeul şi premiul de 3.000 de euroMaestrul coregraf Dorin Oancea care s-a ocupat de coregrafia Ansamblului Doina Bascovului, alături de Marian Stănoiu, a ţinut să mulţumească telespectatorilor care i-au votat şi ProTV-ului. Înaintea finalei, ansamblurile au trecut prin clipe de cumpănă. Un dansator de la Doina Argeşului a fost, weekend-ul trecut, accidentat pe trecerea de pietoni din comună, neputînd să mai participe efectiv la finală, el susţinînd de pe margine colegii, iar bihorenii au mărturisit că un coleg din ansamblu se afla în sala de operaţie. Mai mult decît atît, managerul Casei de Cultură Adriana Trandafir din Bascov, Lorena Toma, prezentă cu ansamblul la finală, a alunecat pe scările postului de televiziune, dar a scăpat teafără şi a fost prezentă la emisiune pentru a-şi susţine dansatorii. „Sîntem pregătiţi. Luăm trofeul“, a spus aceasta şi aşa a şi fost! Alături de dansatori s-a aflat şi primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu, vizibil emoţionat la finalul competiţiei şi mîndru că are în localitate copii şi tineri aşa talentaţi. Ansamblurile s-au duelat cîte două, avînd dansuri impuse, după care fiecare ansamblu s-a reinventat şi şi-a arătat talentul şi la alte dansuri cum ar fi latino în cazul Doinei Bascovului, country în cazul Doinei Cîrcinovului şi vals în cazul Zestrei Budureşii. Cîştigătorii trofeului au obţinut şi premiul de 3.000 de euro, ansamblul de pe locul II, 2.000 de euro, iar cel pe locul III, 1.000 de ruro.
I.Ivănoiu
Vizualizari: 3847
Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v. AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com All right reserved |