Curierul Zilei - Campioană naţională şi internaţională la înot!
PRIMA PAGINA

*** Trei noi săli de sport în Piteşti      *** Seminar împotriva abuzurilor copiilor     *** PASTILA de UMOR      *** Sistarea furnizării apei potabile în Municipiul Piteşti, cartier Găvana III     *** Primăria cumpără utilaje      *** Intrarea Maicii Domnului în Biserică     *** Concert-lecţie marca Florin Totan     *** Încă două cursuri gratuite la Centrul Cultural Mioveni      *** „Jurnal de război”, lansată la Tîrgul Gaudeamus      *** A ameninţat cu maceta ca să primească băutură     *** A plonjat cu maşina în rîul Tîrgului     *** Angajat de la Dacia dispărut de o săptămînă     *** Fraţii, sub control judiciar     *** Fumatul, factor principal în apariţia cancerului     *** Veteranul Ionuţ Butoi, portdrapel la paradă      *** FCSB va juca trei meciuri la Piteşti!     *** „Vom face spectacol!“     *** Sala Sporturilor ar putea primi finanţare      *** Olympic Gym Piteşti, pe podium la Campionatul Naţional de Gimnastică     *** 8 medalii la Campionatele Mondiale de lupte     *** Doar un punct, pentru echipele argeşene     *** Karate: Medalii pentru CS Dacia     *** Liga II, Etapa 17     *** Liga Naţiunilor    

 
Campioană naţională şi internaţională la înot! Imprimare E-mail
(1 vot)
miercuri, 04 aprilie 2018

Alexandra Dobrin, sportiva de aur a Piteştiului

Campioană naţională şi internaţională la înot!


Piteştiul este unul dintre cele mai bune centre de nataţie din ţară. Cluburile din oraşul nostru scot campioni pe bandă rulantă, iar aceştia demonstrează că au valoare la competiţiile interne şi internaţionale. Unul dintre cele mai bune produse ale înotului piteştean este Alexandra Dobrin. Sportiva legitimată la CSU Piteşti, club condus de profesorul Paul Mihăilă, este multiplă campioană naţională şi me­daliată internaţională. Argeşeanca este componentă de bază a lotului naţional de seniori şi va reprezenta România la marile competiţii internaţionale.   

Dobrin a avut anul trecut intenţia să renunţe la înot, însă antrenorul tunisian Sabri Jari a readus-o însă în bazin. Alexandra s-a întors în România după ce a făcut liceul în Franţa şi a urmat cursurile facultăţii de Drept în Belgia, la Bruxelles. Povestea înotătoarei născută la fel ca multipla campioana Camelia Potec a fost prezentată într-un reportaj de AIMX.

În lotul naţional, la 13 ani

Alexandra a început înotul la vîrsta de 8 ani. Părinţii Alexandrei au observat că urăşte apa. Au insistat să înveţe să înoate şi s-a născut o campioană. „Am început la Piteşti, iar în cadrul primelor campionate naţionale de copii, la vîrsta de 10 ani, am cîştigat toate titlurile. Antrenoarea care se ocupa de mine atunci, le-a spus părinţilor mei că sînt talentată şi că trebuie să continui. De atunci, pînă în prezent, de 15 ani, am avut parte de o glorie naţională continuă!“. Dobrin a reuşit la fiecare campionat naţional să obţină cel putin o medalie de aur. „La vîrsta de 12 ani şi jumătate, am început pregătirea cu doamna Gica Deac, antrenor emerit care avusese deja sportivi la Jocurile Olimpice. Dînsa m-a selectat în grupa ei de performanţă. Fiind o sportivă de perspectivă, dînsa a hotărît că specialitatea mea va fi mixtul şi brasul“ rememorează sportiva începutul debutului. Piteşteanca a ajuns în lotul naţional de juniori la vîrsta de 13 ani, iar prima competiţie internaţionala a fost Festivalul Olimpic al Tineretului European, la Belgrad, în 2006. A concurat la probele 200 m bras şi 400 m mixt. A reuşit să încheie competiţia cu doua semifinale. După 10 ani, Gica Deac a plecat în America şi Alexandra a rămas sub îndrumarea tînărului Iuliu Berca. „Brasul fiind un procedeu pretenţios, mi-am schimbat obiectivele şi am înotat 200 m spate. Am obţinut locul 18 la Europenele de Juniori de la Praga (2009) şi o clasare în primele 20 de locuri la Jocurile Olimpice de Tineret din Singapore (2010) pentru 100 şi 200 m spate“, a spus Alexandra.

 A continuat înotul, dar în Franţa

Alături de părinţi a hotărît să urmeze liceul în Franţa şi să continue activitatea sportivă. După examenul de Bacalaureat, a urmat Facultatea de Drept, la Bruxelles. A studiat, dar a şi înotat. „Bineînţeles, am continuat antrenamentele şi am avut participări alături de echipa naţională pentru concursurile internaţionale. Am fost medaliată în fiecare an la campionatele Belgiei, campionatele Francofone, meetinguri franţuzeşti“, a spus Alexandra pentru AIMX.ro. Anul trecut în luna septembrie, Alexandra a hotărît să se întoarcă în ţară şi de atunci pînă în prezent se antreneaza cu Sabri Jari, doctorînd în cadrul UNEFS. Sportiva a avut momente cînd a vrut să renunţe, însă antrenorul a reuşit să o readucă la sentimente mai bune faţă de sportul pe care l-a practicat: „Anul trecut am vrut sincer să renunţ! Îmi era foarte greu psihic să mai găsesc o motivaţie. El mi-a schimbat metoda de antrenamente şi a funcţionat. M-a motivat şi a stat în spatele meu pînă am reuşit. Sîntem într-un progres continuu. Aştept campionatele naţionale la sfîrşitul lunii martie pentru a îmi apară, în primul rînd, titlurile. După rezultatele acestei competiţii, voi stabili următoarele obiective“.

Pe podium în 4 probe diferite!

În septembrie 2017, Alexandra şi Sabri Jari au început planul pentru Campionatele Naţionale în bazin scurt. În noiembrie 2017, la Hunedoara, Alexandra s-a impus în 4 probe diferite şi a strîns şi 3 medalii de argint. Presiunea asupra lu Sabri Jari a fost una foarte mare, pentru că a trebuit să-i stîrnească Alexandrei motivaţia şi să o facă să îşi apere titlurile. Nu ar fi acceptat un loc secund la probele pe care le domina, 200 m mixt şi100 m fluture. „Metoda de antrenament s-a schimbat, m-am acomodat repede, a fost greu, dar a dat roade. Progresul este continuu, am reuşit să îmi îndeplinesc cele mai bune performanţe alături de el. Ne pregătim pentru Campionatele Naţionale de la Bacău (20-25 martie), unde abia aştept să confirm. După această competiţie vom face un bilanţ, după care stabilim următoarele obiective internaţionale. Mulţumesc pe această cale şi FRNPM, care m-a sustinut pe durata întregii cariere“, spunea Dobrin înainte de Naţionalele de la Bacău de acum două săptămîni.

Aur la 100 m spate după 9 ani!

Pentru sportiva legitimată la CSU Piteşti, Campionatul Naţional a fost un succes. Tandemul Alexandra Dobrin şi antrenorul Sabri Jari au confirmat la întrecerile din Bacău rezultatele din pregătire în probele la care s-au înscris. „Cu Alexandra am lucrat tot sezonul pîna acum mixt, în special distanţa de 200. Ea a terminat cursa pe locul secund, însă şi-a îmbunătăţit performanţa cu mai mult de o secundă. Este enorm într-o probă de 200 m. A reuşit să se impună la proba 100 m spate, unde a fost o surpriză oarecum. Nu mai cîştigase titlul de mai bine de 9 ani. M-am bucurat pentru ea! Titlul în sine a încurajat-o şi şi-a demonstrat singură că are un potenţial foarte mare“, a spus antrenorul Sabri Jari.

5 zile de emoţii şi succes

La Campionatul Naţional de la Bacău, Alexandra Dobrin a confirmat aşteptările, reuşind să cîştige 4 medalii la individual şi încă 4 cu echipa: „Miercuri, m-am aliniat la start, în cadrul probei de 50 m spate unde am reuşit intrarea în finală şi aveam o şansă la medalie. Am renunţat în favoarea probei de 100 fluture. Era una din probele mele preferate pentru care mă şi pregătisem mult. Am terminat pe locul secund, m-au copleşit un pic emoţiile! Nu am gestionat cursa aşa cum trebuia. Joi nu aveam aşteptări mari la 200 fluture, pentru că nu m-am pregătit specific pentru probă. Am înotat din experienţă şi plăcere! Am terminat a doua! Vineri am cîştigat la 100 m spate! Am înotat cu mult drag o probă pe care o cunosc foarte bine. M-am bucurat mult. Nu mai aveam titlul în palmares de vreo 9 ani, de cînd luptam pentru un barem la Europenele de juniori. Sîmbătă, la 200 m spate, aceeaşi poveste ca şi la fluture. Am avut o şansa la medalie şi m-am bucurat de ea. Duminică urma 200 m mixt, probă pentru care m-am pregătit mult sezonul acesta. Am reuşit să îmi îmbunătăţesc timpul cu mai bine de o secundă. Într-o probă de 200 m e foarte mult. M-am bucurat enorm cînd mi-am văzut timpul pe tabelă. Ştiu şi simt că mai am o marjă mare de progres în această probă“. Dobrin a reuşit să cîştige şi 4 medalii cu ştafeta clubului CSU Piteşti: „Cel mai tare ne-am bucurat pentru victoria de la 4x100m mixt feminin. Titlul este al nostru al 3-lea an consecutiv. A fost un concurs reuşit! Timpii mei de la 100 spate şi 200 mixt valorează peste 700 puncte, ceea ce înseamnă că voi putea intra şi în acest an la lotul naţional“.

Sabri Jari, un antrenor fericit

Sabri Jari a mai avut motive de satisfacţie după ce Andreeas Dincă s-a impus la proba 100 m bras în faţa colegului său, Răzvan Grădinaru: „La 50 m bras, Dincă nu au reuşit să urce pe treptele podiumului dintr-o neatenţie, din care sper să înveţe pe viitor. Per total sînt mulţumit, fiecare dintre ei a muncit şi s-a întors acasă cu medalii. În continuare ne vom pregăti pentru Campionatele Internaţionale care se vor desfăşura la sfîrşitul lunii mai. Competiţia va avea loc în perioada 24-27 mai, la Bucureşti. Obiectivul este să se autodepăşească şi să ridice şi mai sus ştacheta competiţională“, a spus antrenorul Sabri Jari.
 M.Duinea





Vizualizari: 2108

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics



















Zi record

Marţi, 06.11.2018

--- 3.709 vizitatori unici ---

Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info