4 goluri şi o bară, după pauză! |
![]() |
![]() |
luni, 04 iunie 2018 | ||||
Spectacol în 45 de minute la ultima reprezentaţie acasă a Mioveniului4 goluri şi o bară, după pauză!Ratări mari pe bandă rulantă şi patru goluri într-o repriză au fost reperele meciului de sîmbătă de la Mioveni. Galben-verzii au terminat sezonul cu o victorie, mult mai clară decît o arată rezultatul final, 3-1.Practic tot meciul a aparţinut gazdelor, oaspeţii neavînd nicio pretenţie ofensivă. Aceştia nu au ajuns în careul lui Croitoru decît la golul din minutul 80. În rest, galben-verzii s-au întrecut în ratări, una mai mare decît alta. Astfel, în prima repriză nu au putut înscrie din poziţii clare Năstăsie (de două ori), Rădescu (de două ori), Vintilă (de 3 ori) şi Neagu. Repriza a doua a început sub acelaşi aspect, al ratărilor, cu Rădescu, Năstăsie şi Balint trimiţînd pe lîngă, din poziţii ideale. Scorul a fost deschis de Balint în minutul 61, atacantul fiind omul reprizei şi ieşind în evidenţă după ce a fost introdus, la pauză, pe teren. După gol, Balint a fost protagonistul fazei meciului, şutînd în minutul 66 de la 25 m în vinclu, dar mingea a lovit bara şi apoi linia porţii. În minutul 75, apărarea oaspeţilor a fost prinsă pe picior greşit şi Ayza a taxat lejeritatea marcajului făcut, înscriind pentru 2-0. Un minut mai tîrziu Balint a mai marcat odată cu un şut la firul ierbii, la colţul lung. Oaspeţii au marcat golul de onoare în minutul 80, prin Ioniţă, care a insistat bine la un balon pe care Croitoru nu l-a putut reţine. Finalul meciului i-a aparţinut lui Ivan, atacantul ieşind şi el la rampă, în ultimele 10 minute pe care le-a jucat. S.Mihai Scrie comentariu NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului. Vizualizari: 1390
Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v. |
< Precedent | Următor > |
---|
--- 4.353 vizitatori unici ---