Curierul Zilei - Încărcătoarele solare te scapă de priză
PRIMA PAGINA arrow fapt divers arrow stiri social economic arrow Încărcătoarele solare te scapă de priză
 

*** Apă cu bacterii în trei comune!     *** Sîntem campioni la mame sub 15 ani!     *** PASTILA de UMOR      *** Cursurile pietei valutare     *** Ursul a mîncat oaia omului     *** Turist de 22 de ani, mort de frig     *** A căzut în cap, pe casa scării      *** A nins pe Transfăgărăşan      *** Imnul Centenarului pe acorduri de pian!     *** Concert de pian pentru 4 mîini     *** Pasionalul tango, la Davila     *** 6 medalii la Campionatul Naţional     *** „Putem obţine o medalie în acest sezon“     *** Începe Memorialul Ziguli     *** Bogdan Cuzma a cîştigat Trofeul Câmpulung Muscel 2018     *** Cupa Romaniei Faza pe judeţ      *** Învinşi în deplasarea de la Horezu     *** Vor calificare în optimi!     *** Fost antrenor al Mioveniului, la Dinamo    

 
Încărcătoarele solare te scapă de priză Imprimare E-mail
(0 voturi)
miercuri, 20 iunie 2018

Cum funcţionează şi cum le alegem

Încărcătoarele solare te scapă de priză


Diversele tipuri de gadget-uri au devenit aproape indispensabile, iar ele trebuie uneori folosite şi la ieşirile în natură. Tehnologia celulelor solare fotovoltaice s-a dezvoltat şi ea în ultima vreme în aşa fel încît oferă soluţii de încărcare a telefoanelor, calculatoarelor şi a altor aparate fără a mai apela la priză, doar cu ajutorul energiei solare. Multe astfel de încărcătoare se pot cumpăra de pe internet - de la preţuri mari, pînă la unele foarte mici. Încărcătoarele solare cu acumulatoare, cele pliabile, kit-urile cu lampă sau cu multe feluri de mufe sînt cumpărate însă şi de unii clienţi care apoi se declară nemulţumiţi că produsele nu funcţionează cum se aşteptau, şi scad rating-ul lor pe net. Am discutat despre aceste aplicaţii şi despre principiul lor de funcţioneare cu un specialist în energii regenerabile, dr. ing. Cicerone Marinescu, lector universitar de la Universitatea din Piteşti (la Ingineria Mediului - Energetică).    

l Sînt fiabile încărcătoarele solare care se găsesc pe internet?
- Ele sînt apărute destul de recent la noi, deşi sînt inventate mai de mult timp. Unele au ajuns pe piaţa noastră doar de vreo 2 luni, altele, de cîţiva ani. Eu de pildă am de trei ani un încărcător solar pentru laptop şi pentru bateria de la maşină, luat tot de pe net. Funcţionează. Există şi pentru telefon: îl pui pe bord şi îl încarci. Dar ca orice aparat electronic, e posibil să fie unele şi cu probleme. Şi mai ales contează să se potrivească cu scopul pentru care îl luăm.
l La ce trebuie să te uiţi cînd cumperi un încărcător solar?
- În primul rînd, e important să te uiţi ce voltaj, adică tensiune oferă. Cu un încărcător de telefon de 5 V nu poţi să încarci un laptop pentru care trebuie 19 V. Aparatul are o tensiune proiectată. Încarcă în mufă printr-un fel de filtru electronic, un sistem care produce energia respectivă la o anumit tensiune, nu mai mult. Apoi, mai contează intensitatea, care de obicei depinde în funcţie de radiaţia solară - deşi trece apoi printr-un circuit electronic.. Un aparat poate să absoarbă mai multă energie, adică în el intră mai mulţi sau mai puţini waţi (volţi ori amperi). Fiecare aparat e e proiectat să se încarce cu un anumit debit, dar se încarcă în timp mai mare sau mai mici, în funcţie şi de intensitatea curentului (amperaj). E ca şi cum ai avea energia într-o găleată, care se varsă din ea cu un debit în funcţie de secţiunea unei găuri, mai mici sau mai mari (cu mai mulţi sau mai puţini waţi). De obicei, această capacitate energetică a încărcătorului depinde de radiaţia solară: cu cît e mai mare (de pildă, dacă suprafaţa celulelor e mai mare) se produce mai multă energie, iar intensitate curentului (amperajul) e cea care asigură o încărcare mai rapidă sau mai înceată. Cînd cumperi un încărcător, porneşti de la necesarul aparatelor pe care trebuie să îl încarce. Aşa se calculează şi la panourile pentru case.

Celulele n-au evoluat în timp

l Se cunoaşte vreun avans în domeniul celulelor fotovoltaice, faţă de acum cîţiva ani?
- La panouri se vede în primul rînd o diferenţă în preţul calculat pe watt. Eu am prins sisteme cu 7 euro pe watt, iar acum s-a ajuns la 2 euro pe watt, şi am văzut chiar şi oferte cu 1,3 euro pe watt, la sisteme complexe.
l Dar ele nu s-au putut miniaturiza mai mult?
- Dacă discutăm de partea de producere a panourilor, de tehnologii, nu. Randamentul e cam acelaşi, n-a crescut mult. Panourile solare fotovoltaice sînt de trei-patru tipuri: monocristaline, policristaline şi amorfe, plus unele de ultimă generaţie, care sînt pe galiu şi alte materiale rare. Mai sînt şi unele biologice care au randamente foarte proaste (dar ele se studiază, chiar am avut la noi un doctorand dintr-o ţară africană venit cu o bursă Eugen Ionescu, iar coordonatorul lui de acolo voia neapărat pe celule fotovoltaice bio. De fapt, în general, cu panourile fotovoltaice s-a pornit tot de la plantă, că ea transformă radiaţia solară în energie. Mai mult a studiat partea aceasta la noi dl prof. Iosub: despre substanţe fotosensibile în interiorul celulei plantei, care, cînd le luminezi, scot curent - bine, la scară enorm de mică). Din punctul de vedere al celului principiale, nu s-a schimbat mare lucru, ci cele mai bune sînt în continuare celulele monocristaline - care au rămas şi cele mai scumpe. La panouri sînt deci importante trei lucruri: suprafaţa, randamentul şi iradierea (intensitatea solară). Cu acestea trei se jonglează. Eu însumi am depus acum 3 ani la OSIM o invenţie care făcea asta. De pildă, contează mult dacă radiaţia e perpendiculară pe panou sau în unghi - randamentul creşte sau scade mult. Iar celula trebuie să nu aibă impurităţi - de aceea panourile monocristaline, cu cîte un singur cristal, au o suprafaţă fără jocuri.
l În ce consta invenţia dvs?
- Am pornit de la faptul că randamentul scade atunci cînd temperatura e mare - există o curbă de captare a energiei solare. Deci tocmai în ţările unde iradierea sînt 40 de grade şi iradierea e foarte mare, încît trebuie să porţi cu ochelari de soare, nu se folosesc panouri solare, din cauza temperaturilor ridicate. M-am gîndit să pun panourile undeva la răcoare, şi să duc lumina într-un subsol cu oglinzi - un fel de tun de lumină. Pentru că sub pămînt nu poţi ocupa suprafeţe mari, iar panourile au aceeaşi dimensiune, le-am pus ca într-un fel de sandviş, iar între ele lumina vine pe cant, cu un cablu de lumină şi intră într-un distribuitor de radiaţie solară - materiale care schimbă unghiul. Se mai scade de din intensitate, dar poţi să le foloseşti. Ceea pot să vă spun e că funcţionează, şi pentru mine asta contează. Dar poate că în viitor se vor găsi şi materialele necesare pentru a reduce suprafeţele panourilor. Acum, e doar diferenţa între panourile policristaline, pe care se mai văd nişte umbre, ca şi cum ar fi şifonate, deşi ele sînt perfect netede, şi cele monocristaline, fără „umbre“.
l Contează şi fabricantul, e o diferenţă între panouri de calitate şi chinezării?
- Nu, pentru că toate sînt făcute în China sau Taiwan. Americanii vînd doar tehnologia, şi ele au o ştampilă care le declară americane doar pentru că trec prin atelierele de verificare a calităţii americane. Dar celulele sînt topite în China, la temperaturi ridicate - de aceea şi stau cei de acolo cu măşti pe figură. Pentru că topirea siliciului (adică a nisipului) la temperaturile acelea, de 4.000 de grade, poluează foarte mult. E de două ori mai poluant decît să topeşti metalul. De aceea nimeni, nici măcar nemţii, nu-şi mai permit aşa ceva. Celula însă ar fi la fel, oriunde e făcută, fiindcă principiul fizicii e acelaşi. Trebuie să ajungi la o temperatură astfel încît topeşti silicil aşa de bine încît să-l transformi într-un singur cristal. Ajunge ca un metal, şi îl torni în bare, care apoi se taie foarte subţire, cu un laser. Dar, dacă nu poţi să îmbunătăţeşti nimic la celule, poţi s-o faci la circuitul electronic.
Mai complicat înseamnă mai bun
l Cum ştim că o electronică e bună decît alta?
- Cel mai simplu circuit e cel de la mascota laboratorului nostru - elicea solară: are doar două diode, una pe plus şi una pe minus, care coordonează curgerea energiei, adică diferenţa de potenţial, către motoraşul de 1,5 W. De altfel cele mai simple şi nepretenţioase circuite sînt pentru motoraşe şi pentru iluminat. Mai complicat este însă la cealaltă aparatură. Contează cît de bine e securizat circuitul electronic: este el proiectat ca să protejeze la curenţi mai mari? Aici e nevoie de componente electronice mai bune: în locul celor dou diode trebuie filtre de curenţi, care să lase să treacă energia cu o anumită frecvenţă. Există invertoare ieftine care chiar dacă au frecvenţa bună (să zicem 50 Hz), au sinusoida dreptunghiulară - iar monitoarele calculatoarelor, de pildă, nu merg. De aceea e obligatoriu să faci proba, atunci cînd iei un astfel de alimentator pentru aparatură mai complicată, deci nu contează doar puterea şi voltajul. Dar pentru aparatura mai simplă, contează cîtă independenţă oferă, cît poate fi folosit, în cît timp încarcă. Şi e bine dacă circuitul electronic are şi led-uri care arată cît s-a încărcat, cît mai poţi folosi din acumulatorul respectiv, iar dacă are mai multe device-uri, prezentări, conexiuni pe voltaje diferite, e mai complexă electronica, e cu atît mai performant şi aparatul - că, de ţinut, toate ţin la fel.
l Studenţii inventează ceva în acest domeniu? Se poate improviza, ca şi cu celelalte aparate electronice?
- Şcoala nu face ceva nou aici, dar putem să studiem. Studenţii de la Electronică au obligatoriu, la surse de conversie a energiei (SCE), proiecte pentru adaptări. Iar ei îşi cumpără celule fotovoltaice, mai mici, mai mari, de la magazinele de piese sau de pe internet, şi fac tot felul de montaje electronice. Şi noi avem aici celule, pe care le tăiem cu diamantul, pe diferite mărimi. Cu ele poţi să asamblezi circuite şi să le combini, însă trebuie să te pricepi. Nu poţi face astfel de combinaţii doar ca amator, fără să şi citeşti în acest domeniu. 
Călin Popescu

Vizualizari: 919

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net
 

 

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului



Comentarii

15 cîini şi-au găsit familie la Tîrgul de Adopţii
felicitari celor care au adoptat un suflet nevinovat...felicitari si organizatorilor pt initiativa..RESPECT
25/09/18 11:29 Mai mult...

Fost campion naţional la box, contrabandă cu ţigări
Mircea e unul dintre "cei curati';in sensul ca toate afacerile pe care le are,desi toate ilegale,sunt facute fara violen...
24/09/18 10:26 Mai mult...

Învinşi de propriul portar!
Acuma ce sa mai zica Sandoi da vina pe portar dar dupa meciul cuCluj de ce nu la laudat la ce intervenții a avut uite a...
24/09/18 08:10 Mai mult...

Învinşi de propriul portar!
Intuisem infrangerea ce urma la Bacau dupa ce vizionasem cateva zeci de minute din meciul cu U Cluj.Fotbal haotic,la voi...
24/09/18 08:08 Mai mult...

Învinşi de propriul portar!
Slabi, slabi, slabi! Va bat toti amatorii si fomistii! Rusine! Antrenorul e vinovat, nu portarul! Cine il titularizeaza?...
24/09/18 07:53 Mai mult...

 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!

Google Analytics




































Zi record

Sâmbătă, 08.09.2018

--- 4.387 vizitatori unici ---

Sfinții zilei

Horoscop zilnic

 
 




 

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info