Curierul Zilei - La un pas de eliminare!
PRIMA PAGINA

*** Cea mai frumoasă fată din cartier: domnul Mihai Alexandrescu, purtător de cuvânt al PNL Argeş     *** Evitaţi îngheţarea contorului de apă!      *** PASTILA de UMOR      *** Adrian şi Anca Tase susţin o prelegere depre boli grave     *** Sufletiştii au dăruit seminţe la Piteşti     *** Copil din Mioveni are nevoie de ajutor     *** Spectacol aviatic de Ziua Naţională, la Mioveni      *** Incendiu la stîlpul electric     *** Riscă să fie evacuată pentru 1.000 de lei     *** S-a proptit cu maşina într-un stîlp     *** Asistentă cu arsuri, refuzată de spitale      *** Accident grav, la Valea Ursului     *** Maşină de marfă prinsă între o dubiţă şi TIR     *** Unirea Bascov, remiză, de la 2-0     *** Culisele meciului     *** Doar egal, după ce au condus la pauză     *** Ripensia Timişoara - CS Mioveni 1-1 (0-1)     *** România, victorie cu Lituania, în Liga Naţiunilor     *** Susţinuţi de fani     *** La 4 puncte de lider!      *** Campioana ne-a predat o lecţie de baschet!     *** Nini: „O înfrîngere care doare“     *** Cristian Achim: „Mă bucură reacţia echipei”    

 
La un pas de eliminare! Imprimare E-mail
(0 voturi)
miercuri, 27 iunie 2018

Portugalia a tremurat pentru un punct cu Iranul

La un pas de eliminare!

Aproape de un dezastru!

Iran-Portugalia 1-1 (0-1)
Au marcat: Quaresma (45)/Ansarifard (90+3 - penalty).
Cristiano Ronaldo a ratat un penalty în min. 53 (a apărat Ali Beiranvand).
Selecţionata Portugaliei a terminat la egalitate cu formaţia Iranului, 1-1 (1-0), luni seară, pe Mordovia Arena din Saransk, în Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, dar s-a calificat în optimi, unde va înfrunta Uruguayul. Lusitanii au scăpat printre degete cîştigarea grupei, fiind egalaţi în prelungiri de Karim Ansarifard (90+3 - penalty), după ce au condus prin golul marcat de Ricardo Quaresma (45), Cristiano Ronaldo a ratat un penalty, iar Spania a egalat in extremis Marocul (2-2). Portughezii putea fi eliminaţi chiar, dacă Amiri marca la ultimul atac al Iranului.
Campioana europeană en titre a fost devansată în clasament de Spania la numărul de goluri marcate (6 faţă de 5), cele două fiind egale la puncte şi golaveraj. În debutul reprizei secunde, Portugalia putea tranşa soarta meciului, după ce a primit un penalty pentru faultul comis de Ezatolahi la Ronaldo, acordat după consultarea VAR, dar portarul a apărat şutul lui Cristiano Ronaldo (53). În prelungiri, la un atac al echipei antrenate de portughezul Carlos Queiroz, fundaşul Cedric a atins balonul cu mâna, dar arbitrul a dictat penalty, după consultarea VAR, o decizie luată la limită. Karim Ansarifard (90+3) a transformat şi Iranul spera să mai marcheze un gol, cel al victoriei şi al calificării. Persanii au fost aproape de această reuşită, însă Amiri (90+4) a tras în plasa laterală din poziţie excelentă. Portugalia a ocupat locul al doilea în clasamentul grupei, după Spania, Iranul a încheiat grupa pe locul al treilea, Marocul fiind ultima.

Chin cu africanii!

Spania - Maroc 2-2 (1-1)
Au marcat: Isco (19), Aspas (90+1) /Boutaib (14), En Nesyri (81).
Spania a cîştigat grupa după ce Portugalia a fost egalată de Iran în prelungiri (1-1). Echipa lui Fernando Hierro a început la cârma jocului, însă ‘’Leii din Atlas’’ au dat lovitura pe contraatac, prin Boutaib (14), care a scăpat singur spre poartă după o neînţelegere Iniesta şi Ramos. Spania a egalat în min. 19, prin Isco, după o acţiune a lui Iniesta, care a combinat cu Diego Costa. Ibericii au mai avut o oportunitate, dar El Kajoui a reţinut mingea trimisă cu capul de Pique (23). Marocanii puteau trece din nou în avantaj prin acelaşi Boutaib (25), care a scăpat din nou singur cu De Gea, dar a fost blocat excelent de portar. Spania a continuat că construiască, dar fără prea multe reuşite, Silva (27) a ratat şutul din careu, Busquets (37) a trimis cu capul peste poartă, iar Diego Costa nu a ajuns la mingea centrată de Iniesta în faţa porţii (45+2. La reluare, africanii au continuat să fie foarte periculoşi, dar N. Amrabat (55) a şutat direct în vinclu de la 20 de metri. Şansa le-a surîs apoi marocanilor (62), cînd Saiss a respins de pe linia porţii lovitura de cap a lui Isco. Pique (63) a trimis cu capul puţin pe lângă ţintă. Echipa antrenată de Herve Renard a trecut din nou la conducere (81), cînd noul-intrat En Nesyri a reluat splendid cu capul, de lîngă Ramos, la cornerul lui Fajr. Asensio (87) a ratat egalarea, după ce a trimis cu capul la colţul scurt, dar pe lîngă ţintă. Spania a reuşit să marcheze golul al doilea în min. 90+1, prin Aspas, care a reluat cu călcîiul centrarea lui Dani Carvajal. Iniţial golul a fost anulat pentru ofsaid, dar arbitrul a revenit asupra deciziei după consultarea reluărilor video (VAR).

Părăsesc competiţia cu fruntea sus!

Arabia Saudită - Egipt 2-1 (1-1)
Au marcat: Al-Faraj (45+6), Al-Dawsari (90+5) / Salah (20)
Echipa Arabiei Saudite a învins-o pe cea a Egiptului cu scorul de 2-1 (1-1) în meciul disputat luni, la Volgograd, în Grupa A a Cupei Mondiale de fotbal din Rusia. „Faraonii“ au înscris în minutul 22 prin vedeta Mohamed Salah, cu un lob peste portar iar Arabia Saudită a egalat în minutul 40+6, cînd Salman Al-Faraj a transformat un penalty. Golul victoriei reprezentativei asiatice a fost reuşit de Salem Al-Dawsari la ultima fază, în minutul 90+5. Saudiţii au ratat un penalty în min. 41, cînd portarul Essam El Hadary a apărat şutul lui Fahad Al-Muwallad. Essam El Hadary a devenit, la 45 de ani, cel mai vîrstnic jucător din istoria Cupei Mondiale. Învinse în primele lor două partide şi fără şanse de calificare în optimi de finală, cele două formaţii au oferit un spectacol destul de modest, presărat cu greşeli. După acest rezultat, Arabia Saudită a acumulat 3 puncte şi a încheiat grupa pe locul 3. Egiptul este codaşa grupei, fără niciun punct. Egiptul nu a trecut niciodată de primul tur sau de faza grupelor la Cupa Mondială. Arabia Saudită a ieşit o singură dată din grupe, la prima sa participare, în 1994.

Misiune infernală pentru plavi!

Serbia-Brazilia, astăzi, ora 21, TVR 1
Serbia şi Brazilia se întîlnesc astăzi, de la ora 21, în etapa a treia a grupelor Cupei Mondiale 2018. Serbia este pe locul 3 în grupa E şi are nevoie de victorie pentru a fi sigură de calificarea în optimile de finală. Brazilienii sînt pe primul loc, dar au acelaşi număr de puncte ca şi Elveţia. Selecţionata Cariocas s-ar califica şi cu un egal în cazul în care nu ar fi siguri că termină pe primul loc în această grupă. Serbia nu are nicio absenţă pentru meciul decisiv de calificare în optimile de finală, în care misiunea ei este foarte dificilă: să o învingă pe Brazilia. Naţionala ţării vecine a cîştigat primul meci de la CM 2018, cu Costa Rica, şi a avut în mînă întîlnirea cu Elveţia, după ce a deschis scorul prin Mitrovic. Lipsa de concentrare de pe final i-a costat, însă, scump pe sîrbi, care au pierdut cu 2-1. Mladen Krstajic ştie că nu o poate ataca pe principala favorită la cucerirea trofeului, deci este probabil să accepte dominarea sud-americanilor, care, în meciul cu Costa Rica, nu s-au descurcat foarte bine în faţa unei devensive aglomerate. Sîrbii sînt mult mai buni pe contraatac decît costaricanii şi au şansa să puncteze în urma unei astfel de acţiuni. Meciul cu Serbia va fi al 24-lea al lui Tite ca antrenor al Braziliei. Bilanţul de pînă acum este impresionant: 18 victorii, 4 egaluri şi o  înfrîngere, golaveraj 50-6!. Indiferent de strategia Serbiei, Brazilia are nevoie de victorie la diferenţă cît mai mare de scor pentru a fi sigură de primul loc în grupă. Danilo şi Douglas Costa sînt accidentaţi. Primul va fi înlocuit cu Fagner în primul „unsprezece”. Tite va folosi acelaşi sistem 4-3-3, iar Firmino va rămîne pe banca de rezerve, chiar dacă intrarea acestuia a schimbat faţa meciului cu Costa Rica, cîştigat abia pe final de „selecao”. Brazilia nu a primit gol în 9 din ultimele 12 meciuri la Cupa Mondială. Brazilia şi Serbia s-au întîlnit o singură dată în prezent. În 2014, sud-americanii s-au impus cu 1-0 într-o partidă amicală jucată în prefaţa turneului final al Cupei Mondiale.
Echipe probabile:
Serbia: Stojkovic -Ivanovic, Milenkovic, Tosic, Kolarov - Tadic, Milivojevic, Matic, Milinkovic-Savic, Kostic - Mitrovic.
Brazilia: Alisson - Fagner, Silva, Miranda, Marcelo-Paulinho, Casemiro, Coutinho - Willian, Jesus, Neymar.

Meci de totul sau nimic pentru scandinavi!

Mexic-Suedia, astăzi, ora 17, TVR 2
Astăzi, cu începere de la ora 17, se va disputa partida Mexic – Suedia. Confruntarea din cadrul grupei F va avea loc pe „Central Stadium” din Yekaterinburg şi va putea fi urmărită pe TVR 2. Chicharito&co. au făcut un pas important către optimi după ce au obţinut o nouă victorie, 2-1 cu Coreea de Sud. Golurile victoriei au fost marcate de Vela şi Chicharito, în minutele 26, respectiv 66. Astfel, Mexic are nevoie doar de un egal pentru a fi sigură că va avansa în faza următoare. Ar fi pentru a şaptea oară consecutiv, cînd „El Tri” ar trece de faza grupelor la un Mondial. Cum în runda următoare cel mai probabil va întîlni Elveţia, nu ar fi deloc surprinzător să o vedem în fazele superioare ale competiţiei. Doar în 1970 şi 1986 a reuşit să ajungă pînă în sferturi. De partea cealaltă, nordicii au pierdut dramatic confruntarea cu Germania. Cu toate că au fost dominaţi copios în prima parte a meciului, aceştia au reuşit să deschidă scorul după reuşita lui Toivonen din minutul 32. Suedia a clacat la ultima fază a meciului, în minutul 90+5, deşi evolua cu un om în plus. Berg&co. au nevoie de toate punctele puse în joc pentru a merge mai departe. La ultimele trei participări, în 1994, 2002 şi 2006, Suedia a trecut de fiecare dată de faza grupelor. În ultima confruntare directă, disputată în ianuarie 2009, într-un cadru amical, Suedia s-a impus la limită, scor 1-0. A fost cel de-al doilea succes reuşit în cele patru meciuri directe înregistrate pînă în prezent.
Echipe probabile
Mexic (4-2-3-1): Ochoa – Alvarez, Salcedo, Moreno, Gallardo – Herrera, Guardado – Layun, Vela, Lozano – Chicharito
Suedia (4-4-2): Olsen – Lustig, Lindelöf, Granqvist, Augustinsson – Claesson, Larsson, Ekdal, Forsberg – Toivonen, Berg

Demonstraţie de forţă!

Uruguay - Rusia 3-0 (2-0)
Au marcat: Suarez (10), Cerîşev (23, autogol), Cavani (90).
Selecţionata Uruguayului a cîştigat Grupa A a Cupei Mondiale de fotbal 2018, după ce a învins echipa ţării gazdă, Rusia, cu scorul de 3-0 (2-0), luni, la Samara, dar ambele reprezentative vor evolua în optimile de finală. Uruguayul a cîştigat clar ‘’finala grupei’’, prin golurile marcate de Luis Suarez (10), Denis Cerîşev (23, autogol), Edinson Cavani (90). Sud-americanii au deschis scorul în min. 10, prin Luis Suarez, din lovitură liberă, executată pe jos. ‘’Celeştii’’ şi-au dublat avantajul în min. 23, când şutul lui Laxalt a fost deviat de Cerîşev, iar Akinfeev nu a mai avut ce face. Bentancur (28) a ratat singur cu portarul, după care ruşii au rămas în zece oameni, Smolnikov primind al doilea cartonaş galben în min. 36. Ultimul gol al echipei antrenate de Oscar Washington Tabarez a fost marcat de Cavani (90), care a reluat în plasă mingea respinsă de Akinfeev la lovitura de cap a lui Godin, după cornerul lui De Arrascaeta. Uruguayul termină grupă cu maximum de puncte şi fără a primi gol, iar în optimi va întîlni Portugalia. ‘’Celeştii’’ au ajuns la şase meciuri consecutive fără gol primit, egalînd recordul din perioada 1969-1970. Portarul Fernando Muslera a bifat selecţia cu numărul 100 la echipa naţională şi a devenit, cu 14 meciuri, fotbalistul uruguayan cu cele mai multe partide la Cupa Mondială. Rusia va juca în optimi cu Spania.

Victoria îi duce îi Optimi!

Coreea de Sud-Germania, astăzi, ora 17, TVR 1
Astăzi, de la ora 17:00, Coreea de Sud va întîlni reprezentativa Germaniei, într-un meci contînd pentru etapa a 3-a a fazei grupelor Cupei Mondiale. Partida va avea loc pe stadionul „Kazan Arena”, din Kazan. Nemţii nu au voie să rateze optimile avînd în vedere că sînt campioana mondială în exerciţiu. Golul lui Toni Kroos din ultima fază a meciului cu Suedia a consemnat trei puncte absolut uriaşe pentru „Die Mannschaft”, care este aproape să se salveze de la un adevărat dezastru, continuîndu-şi, astfel, aventura la acest turneu final. Din fericire pentru trupa lui Low, aceasta va da piept miercuri seară cu cel mai slab adversar din grupa F, Coreea de Sud, o formaţie care, deşi a pierdut la limită ambele întîlniri de pînă acum de la acest Mondial, şi-a arătat limitele. În situaţia de faţă, lucrurile sînt cît se poate de limpezi. Germania va forţa victoria, iar şansele ca acest scenariu să aibă loc sînt aproape maxime, astfel că, pînă la urmă, s-ar pune doar problema scorului, ci nu a învingătoarei pe „Kazan Arena”.  sursa:pariuri1x2.ro
Echipele probabile:
Coreea de Sud (4-2-3-1): Hyun-Woo, Yong, Hyun-Soo, Young-Gwon, Min-Woo- Sung-Yueng, Se-Jong- Seon-Min, Jae-Sung, Hee-Chan- Heung-Min
Germania (4-2-3-1): Neuer- Kimmich, Hummels, Rudiger, Hector- Gundogan, Kroos- Muller, Reus, Werner- Gomez

Misiune aparent uşoară!

Elveţia-Costa Rica, astăzi, ora 21, TVR 2
Astăzi, cu începere de la ora 21, se va disputa partida Elveţia-Costa Rica, meci care face parte din cadrul grupei E. Confruntarea va avea loc pe „Nizhny Novgorod Stadium” şi va putea fi urmărită pe TVR 2. După egalul obţinut în faţa Braziliei, Seferovic&co. au tranşat în mare măsură soarta calificării în runda precedentă, cînd au învins Serbia, scor 2-1. Condusi pe tabelă încă din minutul 5, au revenit graţie reuşitelor lui Xhaga şi Shaqiri din partea secundă a jocului. Cu aceasta victorie, Elveţia ocupa locul secund în grupă. Cum în ultima rundă pare puţin probabil ca Serbia să învingă Brazilia, îşi poate face calcule pentru urmatoarea fază a competiţiei. Aflată pentru a patra oară la un Campionat Mondial, Costa Rica nu a mai reuşit să îmbrace rolul de revelaţie. Dacă în 2014 ajungea pînă în sferturile de finală, de acesta dată este deja eliminată din faza grupelor. Totuşi, Costa Rica ar fi putut să producă una din surprizele acestui Mondial, în confruntarea cu Brazilia. Deşi a rezistat eroic timp de 90 de minute, înfrîngerea a venit în cele din urmă după reuşitele lui Coutinho şi Neymar din minutele 90+1, respectiv 90+7. A fost cea de-a 8-a înfrîngere suferită în ultimele 10 partide disputate. Cele doua formatii s-au intalnit intr-un cadru amical atat in 2006, cat si in 2010. Elvetia s-a impus de fiecare data fara sa primeasca gol.
Echipe probabile:
Elvetia (4-2-3-1): Sommer – Lichsteiner, Schar, Akanji, Rodriguez – Zakaria, Beharami – Embolo, Dzemaili, Zuber – Gavranovic.
Costa Rica (3-4-3): Navas – Acosta, Gonzalez, Duarte – Gamboa, Borges, Guzman, Oviedo – Ruiz, Urena, Venegas.
M.Duinea

Vizualizari: 1041

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics




































Zi record

Marţi, 06.11.2018

--- 3.709 vizitatori unici ---

Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info