Curierul Zilei - Calificare dramatică în Optimi!
PRIMA PAGINA

*** Cea mai frumoasă fată din cartier: domnul Mihai Alexandrescu, purtător de cuvânt al PNL Argeş     *** Evitaţi îngheţarea contorului de apă!      *** PASTILA de UMOR      *** Adrian şi Anca Tase susţin o prelegere depre boli grave     *** Sufletiştii au dăruit seminţe la Piteşti     *** Copil din Mioveni are nevoie de ajutor     *** Spectacol aviatic de Ziua Naţională, la Mioveni      *** Incendiu la stîlpul electric     *** Riscă să fie evacuată pentru 1.000 de lei     *** S-a proptit cu maşina într-un stîlp     *** Asistentă cu arsuri, refuzată de spitale      *** Accident grav, la Valea Ursului     *** Maşină de marfă prinsă între o dubiţă şi TIR     *** Unirea Bascov, remiză, de la 2-0     *** Culisele meciului     *** Doar egal, după ce au condus la pauză     *** Ripensia Timişoara - CS Mioveni 1-1 (0-1)     *** România, victorie cu Lituania, în Liga Naţiunilor     *** Susţinuţi de fani     *** La 4 puncte de lider!      *** Campioana ne-a predat o lecţie de baschet!     *** Nini: „O înfrîngere care doare“     *** Cristian Achim: „Mă bucură reacţia echipei”    

 
Calificare dramatică în Optimi! Imprimare E-mail
(1 vot)
joi, 28 iunie 2018

Vicecampioana mondială a fost la 4 minute de eliminare

Calificare dramatică în Optimi!


Croaţii, liderii grupei!

Islanda - Croaţia 1-2 (0-0)
Au marcat: Sigurdsson (76 - penalty)/Badelj (53), Perisic (90).
Selecţionata Croaţiei a învins reprezentativa Islandei cu scorul de 2-1 (0-0), marţi seară, la Rostov pe Don, şi a cîştigat Grupa D a Cupei Mondiale de fotbal din Rusia. Croaţia a obţinut victoria prin golurile marcate de Milan Badelj (53) şi Ivan Perisic (90), în timp ce pentru islandezi a înscris Gylfi Sigurdsson (76 - penalty). În ciuda faptului că a schimbat aproape toată echipa, Croaţia a controlat jocul în cea mai mare parte a timpului în prima repriză, fără a avea ocazii clare de gol. Islanda s-a mulţumit să facă un joc de aşteptare şi să aştepte oportunităţi pentru contraatac.
Finalul reprizei a fost foarte fierbinte, islandezii ratînd două mari ocazii: şutul lui Bjarnasson a fost blocat de Caleta-Car şi Kalinic (45+1), după care Kalinic a salvat golul la şutul lui Gunnarsson (45+2). Echipa Croaţiei a început mai bine repriza secundă şi Badelj a nimerit bara cu un şut de la circa 30 de metri (51). Acelaşi Badelj a deschis scorul (53), fructificând o minge întoarsă în centrul careului de fundaşul Pivaric. Islanda a reuşit să egaleze, prin Gylfi Sigurdsson (76 - penalty), după un henţ comis în careu de Lovren. Insularii nu au reuşit însă să înscrie şi golul victoriei, care i-ar fi apropiat de calificare, fiind surprinşi de un raid al lui Perisic (90), care l-a învins pe Halldorsson cu un şut sub bară. Croaţia va juca în optimile de finală cu Danemarca, formaţie care s-a clasat pe locul al doilea în Grupa C. Croaţia nu cîştigase niciodată al treilea său meci din grupă la Cupa Mondială, fiind învinsă de Argentina în 1998 (0-1), de Ecuador în 2002 (0-1), a remizat cu Australia în 2006 (2-2), iar în 2014 a fost întrecută de Mexic cu 3-1. Echipa antrenată de Zlatko Dalic a cîştigat toate meciurile din grupă la CM 2018, 2-0 cu Nigeria, 3-0 cu Argentina şi 2-1 cu Islanda. Sursa: Agerpres

Victorie obţinută cu mult noroc!

Nigeria - Argentina 1-2 (0-1)
Au marcat: Victor Moses (51 - penalty)/Messi (14), Rojo (86).
Selecţionata Argentinei, vicecampioana mondială, s-a calificat dramatic în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, după ce a învins echipa Nigeriei cu scorul de 2-1 (1-0), marţi seară, la Sankt Petersburg, în Grupa D. Argentina s-a impus cu şansă prin golurile marcate de Lionel Messi (14) şi Marcos Rojo (86), respectiv Victor Moses (51 - penalty), dar africanii trebuiau să mai primească un penalty în min. 75, pentru un henţ comis de Rojo. Argentina a deschis scorul în min. 14, prin Leo Messi, care l-a executat pe portarul nigerian după o pasă genială de circa 40 de metri venită de la Banega. Sud-americanii îşi puteau dubla avantajul, dar Higuain a fost blocat in extremis de portarul Uzoho, cu riscul unei accidentări (27). Di Maria a scăpat spre poartă, dar Balogun a reuşit să îl oprească din drumul spre gol cu preţul unui cartonaş galben (32). Messi a şutat în bară din lovitura liberă din marginea careului (34). Africanii au început bine repriza secundă şi au primit penalty la o ţinere în careu a lui Balogun de către Mascherano, Victor Moses transformînd lovitura de pedeapsă (51). Rojo a atins mingea cu mâna în propriul careu, dar arbitrul nu a dictat penalty, iar Ighalo a ratat din situaţie bună (75). Debutantul Armani a salvat un gol ca şi făcut în min. 84, în faţa aceluiaşi Ighalo. Fundaşul Rojo, avansat ca vîrf de conjunctură, a reluat superb, de la 11 metri, centrarea lui Mercado, şi a adus calificarea echipei ‘’albiceleste’’ în optimile de finală, unde va înfrunta Franţa, cîştigătoarea Grupei C. Messi a marcat golul cu numărul 100 al turneului final din Rusia. Argentina a cîştigat fiecare din ultimele 26 de partide la Cupa Mondială în care a condus la pauză. Sursa: Agerpres

Africanii, mari favoriţi!

Panama-Tunisia, astăzi, ora 21, TVR 2
Astăzi, de la ora 21:00, Panama va da piept cu selecţionata Tunisiei, într-un meci contînd pentru ultima etapa a fazei grupelor Cupei Mondiale. Partida va avea loc pe stadionul “Mordovia Arena”, din Saransk. Scăderi dramatice de cote înregistrate înaintea confruntării de la Saransk, iar argumentele sînt numeroase. Dacă, iniţial, reprezentativa Tunisiei primea o cotă excelentă la victorie (2.45), aceasta a ajuns în prezent undeva la 1.85, semn ca bookmakerii au realizat faptul că selecţionata din Panama este una, într-adevăr, modestă. Chiar dacă niciuna dintre cele doua combatante nu a izbutit să obţină vreun punct pînă în acest moment în grupa G, facilitîndu-le din start favoritelor Belgia şi Anglia un drum pavat către optimi, au existat diferenţe între evoluţiile celor doua formaţii. Tunisia a luptat de la egal la egal cu Anglia pînă în ultimele minute şi a fost foarte aproape să smulgă o remiză, în timp ce Belgia, chiar daca a înscris 5 goluri, a întîmpinat probleme pe plan defensiv, sfîrşind prin a primi alte două. În acest context, credem ca există o diferenţă valorică considerabilă între Panama şi Tunisia, superioară oaspeţilor, iar aceasta se va reflecta şi pe tabela de marcaj. Sursa: pariuri1x2.ro

Niponii vor calificarea!

Japonia-Polonia, astăzi, ora 17, TVR 2
Tot astăzi de la ora 17, Japonia va întîlni reprezentativa similară a Poloniei, într-un meci contînd pentru ultima etapa a fazei grupelor Cupei Mondiale. Partida va avea loc pe stadionul “Volgograd Arena”, din Volgograd. Japonia nu a lăsat loc de surprize neplăcute după succesul uriaş înregistrat în faţa favoritei grupei, Columbia (2-1), şi, condusă în două rînduri de către reprezentativa Senegalului, a regăsit puterea de a reveni de fiecare data pe tabela de marcaj, obţinînd un punct de aur care o transformă în favorită la calificarea în optimi. Întrucît rezultatul meciului dintre Senegal şi Columbia va fi unul irelevant pentru japonezi atîta timp cît aceştia vor izbuti cel puţin o remiză contra decepţiei grupei, Polonia, există şanse ridicate să asistăm la un asemenea scenariu. Selecţionata lui A. Nishino a dat impresia că a fost subestimată încă de la bun început, iar acum, aflata în pragul celui mai important moment de la startul turneului final încoace, are o oportunitate imensă de a prinde un loc în fazele eliminatorii. Sursa: pariuri1x2.ro

Prima remiză albă!

Danemarca - Franţa 0-0
Selecţionatele Danemarcei şi Franţei au terminat la egalitate, 0-0, marţi, la Moscova, pe stadionul Lujniki, în Grupa C a Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, iar ambele echipe s-au calificat în optimile de finală după primul meci fără goluri al turneului. După 36 de partide în care s-au marcat, meciul de la Moscova a fost primul cu un scor ‘’alb’‘, niciuna dintre echipe nedorind să rişte. Ambele s-au calificat mai departe neînvinse. Franţa, care a menajat mai multe piese de bază, a fost mulţumită cu acest scor, deoarece îi asigura cîştigarea grupei, în timp ce danezii, la adăpostul scorul din celălalt meci (2-0 pentru Peru în faţa potenţialei contracandidate la calificare, Australia), au părut satisfăcuţi cu calificarea. A fost primul primul rezultat de 0-0 al Danemarcei la Cupa Mondială. Danezii au ajuns acum la 18 meciuri consecutive fără înfrîngere, aici fiind incluse şi cele două remize cu România din preliminarii. Sursa: Agerpres

Succes, după 40 de ani!

Australia - Peru 0-2 (0-1)
Au marcat: Carrillo (19), Guerrero (50)
Naţionala statului Peru a învins-o pe cea Australiei cu scorul de 2-0 (1-0), în meciul care a avut loc marţi, pe stadionul Fişt din Soci, în Grupa C a Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, „cangurii“ ratînd calificarea în optimi de finală, în timp ce echipa sud-americană nu avea nicio şansă de a depăşi faza grupelor. Peru, care pierduse primele sale două meciuri (de două ori 0-1, cu Danemarca şi Franţa), a obţinut o victorie meritată, prin golurile lui Andre Carrillo (minutul 18) şi Paolo Guerrero (50), în faţa unui adversar ce a făcut cel mai slab meci al său la acest turneu final. Peru a înscris la prima sa acţiune periculoasă, prin voleul de excepţie al lui Andre Carrillo, la pasa căpitanului Paolo Guerrero, în minutul 18. Paolo Guerrero a majorat diferenţa în min. 50, de la circa 10 metri, profitînd de faptul că pasa lui Cueva a fost deviată de un australian. Veteranul australian Tim Cahill a fost introdus pe teren în min. 53. La vîrsta de 38 de ani, cel mai bun marcator din istoria selecţionatei Australiei, Cahill a bifat astfel al patrulea său Mondial. După acest rezultat, Peru a acumulat 3 puncte şi a încheiat grupa pe locul 3. Australia, cu un singur punct, a ocupat ultimul loc. Peru nu a mai jucat la un Mondial din 1982, iar ultima sa victorie în această competiţie data din 1978, fiind reuşită în faţa Iranului (4-1). Australia a trecut o singură dată de grupe, în 2006, cînd a fost eliminată în optimi de finală de viitoarea campioană, Italia.

Cine pierde pleacă acasă!

Senegal - Columbia, astăzi, ora 17, TVR 1
Astăzi, cu începere de la ora 17, se va disputa partida Senegal – Columbia, din cadrul grupei H. Confruntarea va avea loc pe „Cosmos Arena” din Samara şi va putea fi urmărită pe TVR1. Sud-americanii au nevoie de victorie pentru a obţine biletele pentru Optimi. Cu toate că au avut şansa de a tranşa soarta calificării în runda precedentă, africanii au reuşit doar o remiză în compania Japoniei. Deşi au condus în două rînduri, după reuşitele lui Mane şi Wague, au fost egalaţi de fiecare dată. Mijlocasul lui Liverpool, Sadio Mane, a marcat pentru prima dată în acest an la nivel internaţional cu toate că a evoluat în cinci partide. Astfel, Senegal are nevoie acum de încă un rezultat de egalitate pentru a fi sigură de calificarea în runda următoare. În ultimele 12 partide, trupa lui Cisse a înregistrat doar o înfrîngere, 1-2 cu Croaţia. Doar în trei dintre aceste partide ofensiva nu a găsit drumul către poarta adversă. De partea cealaltă, Columbia şi-a păstrat şansele de calificare după ce s-a impus în faţa Poloniei, scor 3-0. La capătul unei partide în care nu s-a pus nicio clipă problema învingătoarei, Mina, Falcao şi Cuadrado au punctat decisiv. Ajuns la 32 de ani, atacantul lui Monaco, Radamel Falcao, a marcat pentru a doua oară în ultimele cinci partide disputate la nivel internaţional. Astfel, cu doar trei puncte acumulate, sud-americanii au doar varianta victoriei pentru a obţine calificarea în faza optimilor. Însă, aceştia au doar trei succese obţinute în ultimele 11 partide disputate. În fiecare succes obţinut, ofensiva a perforat de cel puţin trei ori poarta adversă. Sursa: pariuri1x2.ro

Derbi pentru supremaţie!

Anglia-Belgia, astăzi, ora 21, TVR 1
Anglia şi Belgia, care se vor întîlni în această seară în derbiul grupei G. Ambele echipe, care deja au obţinut calificarea în optimi din această grupă, îşi fac calcule asupra adversarului pe care ar urma să-l întîlnească în optimi. Atît Anglia, cît şi Belgia, au cîte şase puncte şi golaveraj indentic, 8-2. Pentru cine va termina grupa pe primul loc ar urma în optimi un duel cu locul 2 din grupa H, unde ar putea da de Japonia, Senegal sau Columbia, adversare considerate accesibile. Cele două echipe vor să evite posibilul şoc Germania sau Brazilia în sferturi. Problema ar apărea din sferturile de finală. Pentru că ar exista şanse foarte mari ca echipa de pe locul 1 din grupa G, după ce a rezolvat optimile, să dea ori de Brazilia ori de Germania. În timp ce locul 2, presupunînd că ar trece de optimi, ar avea în faţă Mexic sau Elveţia, ceea ce ar fi mult mai uşor. Este clar că atît Gareth Southgate, cît şi Roberto Martinez vor face totul să piardă derbyul direct!. Vor trimite, probabil, pe teren majoritatea jucătorilor care nu au evoluat încă la acest turneul final de Campionat Mondial. Sursa: pariuri1x2.ro

Vizualizari: 1062

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net


Google Analytics




































Zi record

Marţi, 06.11.2018

--- 3.709 vizitatori unici ---

Sfinții zilei

Horoscop zilnic

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info