Curierul Zilei - Dascălul-ziarist, evocat de discipolul filosof
PRIMA PAGINA arrow cultural monden arrow stiri cultural monden arrow Dascălul-ziarist, evocat de discipolul filosof

*** Actorul Dumitru Drăgan, înmormîntat azi     *** Noul şef e teleormănean!     *** Alin Berevoescu, prim adjunct la ISU Argeş     *** Patronul de la Bistro 27, muncă în folosul comunităţii      *** Şofer condamnat că a ucis un copil     *** Şase profesori de 10 la Titularizare!     *** Expoziţie Bădiliţă la Ilfoveanu     *** Se vorbeşte, se citeşte...     *** La anul, Dacia va lansa Noul Sandero      *** 10.000 de fani la picnicul Dacia din Franţa      *** Trecere de pietoni în pădure     *** Champions League, turul      *** 4 arbitri argeşeni au trecut testele     *** Iulian Călin, în Europa League     *** 3 medalii de bronz pentru CS Dacia!     *** Argeşencele, profesoare pentru olandeze     *** 4 medalii pentru juniori     *** Raicu şi Şerban, la Campionatul European     *** Victorie în cel de-al treilea amical!     *** „Nu mai pleacă nici un jucător“    

 
Dascălul-ziarist, evocat de discipolul filosof Imprimare E-mail
(1 vot)
luni, 02 iulie 2018


Dascălul-ziarist, evocat de discipolul filosof


La Biblioteca Judeţeană s-a lansat, mai zilele trecute, o carte semnată de Leonid Dragomir, membru al Uniunii Scriitorilor, Filiala Piteşti - alături de care au vorbit, pe lîngă gazdele Nicolae Sachelarie şi Denisa Popescu, doi lideri ai Filialei, preşedintele Nicolae Oprea şi poetul Mircea Bîrsilă.    

În volumul „Al. Th. Ionescu, un om care te obliga să gîndeşti“ (apărut la Cartea Românească) personalitatea criticului, ziaristului (la Argeş Expres - din Curtea de Argeş) şi profesorul de limba română Al. Th. Ionescu, este rememorată chiar de fostul său elev.

Recenzii de jos în sus

Aceasta are implicaţii sub aspect stilistic. Temele culturale şi ideile filosofice sînt cufundate într-o generală efuziune de emoţie. În plus, totul este aşezat într-o relaţie de subordonare faţă de personajul evocat. Expresia „te obliga să gîndeşti“ se repetă obsesiv: pe ambele coperţi, apoi în pagina de titlul, de cinci cori în paginile 7-9, dar şi în interior (p. 44). Probabil, redă o senzaţie intensă, turnată în această concisă formulare cu multă vreme în urmă, pe vremea schematismului specific gîndirii elevilor - căci nu i se poate atribui filosofului stilat care este acum Leonid Dragomir. Ea exprimă o veche dependenţă faţă de un formator, de care nu s-a putut detaşa niciodată.  De obicei, recenzorii se simt datori să insereze critici, etichete, psihanalize, care ar putea răni autorul. Nici măcar după moartea subiectului, Dragomir nu iese însă din postura reverenţioasă faţă de mentor. Cartea, care cuprinde, în principal, recenzii ale colecţiilor din Al. Th, Ionescu, apărute postum - „A(l)titudini“, „A(l)titudini culturale“, „Umbra bibliotecii“ -, constituie un neîntrerupt concert de laude. Dincolo de faptul că îşi iubea profesorul - care l-a marcat, cum reuşesc mulţi dascăli de liceu - aflăm că acesta nu avea nici un instinct de conservare a autorităţii, ci stimula creativitatea tinerilor din jur, şi că „deborda didacticismul“ (încă o formulă care se repetă - probabil din aceleaşi motive amintite). E vorba de un profesor-bărbat care preda limba română. De multe ori, la această materie, dincolo de gramatică, partea de analiză a textelor pare că nu se potriveşte cu vîrsta elevilor - care tocesc comentariile altora, căci ar fi prea mult să li se ceară să devină brusc critici literari. Totuşi, se pare că el încerca asta. Obliga, deci, să gîndeşti - doar dacă îi erai elev. Dar dacă nu i-ai fi fost elev?  Al Th. Ionescu era, în acelaşi timp, ziarist şi un critic literar plin de miez, şi „îl poţi regăsi în orice scrie“ , sîntem asiguraţi de discipol. Din antologia cuprinsă în volum, descoperim într-adevăr un condei aparte, texte presărate cu aforisme, coerente şi inteligente, cu o profunzime care mişcă şi face interesant orice subiect. Pentru Dragomir, asta se numeşte „scrisul ionescian“ - neezitînd  să-l pună deci înaintea celuilalt Ionescu, şi el profesor, cîndva, la Curtea de Argeş, apoi ajuns, totuşi, un nume imens, în urma mutării în Franţa. „Gîndirea la care obligă“ mentorul creează de altfel, la final, un pasaj profund, în care Dragomir explică, sclipitor, cu mijloacele sale filosofice, dogma creştină a „învierii de obşte“: „În singurătatea noastră cea mai adîncă, morţii sînt mai vii decît cei vii“, „Faptul că cei morţi au devenit parte din fiinţa noastră face mult mai credibilă învierea cea de pe urmă. Dacă fiecare moare singur, cred că nu putem învia decît împreună“ - observă autorul.  Elogiul adus maestrului convinge şi mai mult atunci cînd e confirmat de o altă celebritate româno-franceză, Mihail Şora - pe care Dragomir, discipol al ambilor, a ţinut să-l pună în contact cu Ionescu din Curtea de Argeş. Iar Şora îl compara pe acesta cu „un luminiş, la care simţi uneori nevoia să te întorci“.

Cum să te ratezi cu succes

Spre deosebire de Şora însă, Al. Th. Ionescu era măcinat de  problema comună, de la o anumită vîrstă, celor care se învîrt în mediile culturale ale oraşelor mici: ratarea. „Sigur că există un remediu contra frustrării: asumarea propriei ratări“, scrie el - în A(l)titudini. Iar discipolul reţine că astfel „se depăşesc vanitătăţile şi orgoliile mărunte“. Dar cum oare poţi fi cu adevărat împăcat cu ratarea? „România s-a transformat din ţara tuturor posibilităţilor în ţara tuturor dezamăgirilor“ mai afirma dascălul argeşean (dar cînd a fost a tuturor posibilităţilor?). „Semafoarele Curţii de Argeş vor fi, în eternitate, semnul încercării chiar al sforţării noastre, de a ne emancipa“ - nota, cu sarcasmul specific. Într-adevăr, ţările mari văd România ca un stat eşuat. Iar bucureştenii cred că provincia e, fatalmente, un spaţiu al ratării prin excelenţă. Dar ce te faci cu fauna nulităţilor de la centru, pe care o întîlneşti în acele zone privilegiate, de care unii se agaţă cu disperare, ca de o identitate de împrumut? Un ziarist local spunea odată că în Piteşti avem un fel de divizie B a presei (faţă de cea din Capitală). Atunci, cea din Curtea de Argeş ar fi divizia C... Totuşi, la Centru, Al Th. Ionescu n-ar fi putut fi în acelaşi timp jurnalist, scriitor profesor şi mentor.... Poţi judeca ratarea în funcţie de ce scopul urmărit. Era, deci, o ţintă să fii celebru? „Să trăieşti ca să ajungi scriitor“ (cum definea L. Dragomir, într-un articol, idealul de evadare din banal al anilor ‘80 - vorbind despre Dan Ciachir)? Sau o poză din manualul de română - construct artifical idolatrizat, vag, de elevi? „Atunci cînd scrie despre alţii vorbeşte în acelaşi timp despre sine“ - ne mai asigură recenzorul. Îi şi înţelegea, probabil, bine pe scriitorii optzecişti (pe care unii deja îi contestă), în încercarea acestora de a depăşi cumva şi anonimatul, dar şi o epocă pe care n-o puteau controla, ci care îi determina, ţinîndu-i captivi în proprile destine. Ar fi vrut să-şi strîngă articolele într-un „Jurnal provincial de viaţă şi lectură“, cuprins de o „amărăciune a intelectualului“.  Al. Th. Ionescu a predat un timp la Filologie, dar „s-a risipit“, în mare măsură, ca profesor de nivel preuniversitar. Pe aceşti oameni îi recunoşti din 100 de inşi. Sînt un fel de doică sau educatoare cu un nivel ceva mai riguros, o specie ciudată, de intelectuali de dirigenţie. Îmbrăcaţi obsedant de decent (orice pun pe ei le stă ca o uniformă), stresaţi,  consumaţi nervos, nu vorbesc nicidoată cu presa şi cu nimeni care ar putea să-i clatine cu întrebări. Interiorizează ceva din ţicneala puştilor cu care lucrează, iar scorţoşenia lor găunoasă e amestecată cu o doză de infantilism. Cum te poţi gîndi să faci critică literară la ora de română, între miuţa din pauză şi teza de la mate, între rîsetele şi chicotelile despre formele colegelor ori ale profesoarelor? Un spirit ca Al Th Ionescu eşuează deci într-o ceartă cu manualul de română, despre Bacovia. Probabil majoritatea elevilor săi nu erau interesaţi de opere literare decît cele 50 de minute ale orei. Asistau aproape jenaţi la discuţiile despre rolul şi sensul postmodernismului. În acelaşi timp, profesorul nota: „Mă dezechilibrează lipsa totală de interes a dascălilor pentru elevii de valoare medie, care constituie grosul fiecărei şcoli“ - A(l)titudini culturale. În acest mediu se stinge din viaţă „în urma unor erori medicale“, în 2009, la 59 de ani - de fapt, toţi murim doar din cauza erorilor şi întîmplărilor nefericite. Totuşi, nu e o împlinire faptul că i se tipăresc cărţile după moarte, de către discipoli? Cum să te ratezi, ca dascăl, cînd printre elevi îl ai pe un Leonid şi pe alţii ca el? Vorbind despre „don Quijote-le argeşean“ care este concitadinul Gheorghe Păun, definea, cumva şi calea sa, suportînd reducerea sensului vieţii sale artistice la condiţia de hobby. De altfel, chiar şi în prezentarea lui Leonid Dragomir, de pe pagina 4, citim concluzia: „în prezent este medic veterinar şi colaborează la revista Argeş“. Pare o greşeală de tipar: cum să ai doctorat în Nietzsche şi să lucrezi asiduu ca medic veterinar? Dar poate că greşeala, absurdul, sînt în societate. Şi Leonid e, ca Al. Th. Ionescu, o „figură“, care a predat la Filosofie, un condei excelent,care „te obligă“ să te adaptezi stilului său inteligent, dar într-un semianonimat.  Parcă neobişnuit cu ecoul, pare totuşi uneori că scrie, eliptic, mai mult pentru sine (cum spunechiar un alt titlu al său, „Îndreptar filosofic de uz personal“): lasă unele elemente importante din text neexplicate, preocupat mai mult să-şi pună în ordine ideile, ca şi cum le-ar agăţa cu bolduri la locul lor, în sistemul filosofic propriu. Cum ar fi să se rateze şi el, apoteotic, după modelul maestrului, în preuniversitar? Pînă atunci, a reuşit, prin volum de faţă, să-l apropie pe dascălul său, de orice cititor mai esteamator de „întîlniri“, aşa cum îi plac lui, „cu oameni autentici“, la cu  „consecvenţă a gîndului cu trăirea“ - în pustiul actual al consumismului, completat de cel al falsei culturi, dominate de gesticulaţie afectată, actoricească. Iar întreprinderea merită, căci  Al. Th. Ionescu îţi poate oferi o astfel de întîlnire.
Călin Popescu

Vizualizari: 1100

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******


  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!

 

Intrebarea Curierului



Comentarii

„Nu mai pleacă nici un jucător“
Care sunt prioritatile alea domnule Cornel? Nu intreb cu răutate, dar eu constant că nu se mișcă nimic în orașul ...
18/07/18 15:08 Mai mult...

„Nu mai pleacă nici un jucător“
Burebista vrei sa bag bani in fotbal si sa fiu injurat apoi precum Copos Penescu , Mititelul , Becali etc.de către nist...
18/07/18 15:08 Mai mult...

Poghirc, în scandal cu balerinii
Daca isi faceau treaba nu erau sanctionati!Acum se victimizeaza...urat! Ce sa vezi...uite ca nu mai merge asa!! Ulciorul...
18/07/18 13:50 Mai mult...

„Nu mai pleacă nici un jucător“
Mai lăsați-ne cu fotbalul ca sunt alte priorități in oras
18/07/18 12:56 Mai mult...

„Nu mai pleacă nici un jucător“
Hai sa fim realiști eu sunt om de afaceri si pt nimic in lume nu dau un leu la sport.
18/07/18 12:41 Mai mult...

Google Analytics



















Sfinții zilei

Zi record

Luni, 09.07.2018

--- 3.717 vizitatori unici ---

Horoscop zilnic

 
 




 

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info