Curierul Zilei - Urşii şi UE, de vină pentru întîrzierea autostrăzii
PRIMA PAGINA arrow fapt divers arrow stiri social economic arrow Urşii şi UE, de vină pentru întîrzierea autostrăzii
 

*** Hoţ filmat cînd fura dintr-un centru pentru copii     *** Un medic şi-a transformat maşina-n tomberon!     *** Detenţia la domiciliu, neconstituţională!     *** Delict pe insula Caprelor!     *** „O creatură delicată” şi „Scurtcircuit”, la Cinema Bucureşti     *** Academicianul Gheorghe Păun vorbeşte despre globalizare     *** Chinezii, interesaţi de domeniul agro-alimentar din Argeş      *** Afacerile din comerţ, în creştere     *** Spionaţi de adversari     *** Culisele meciului FC Argeş - U Cluj     *** La doar 1 punct de podium!     *** „Diferenţa trebuia să fie mult mai mare!“     *** „N-am găsit soluţii să desfacem apărarea“     *** Liga Campionilor, Etapa 1     *** „Am crezut în echipă, de la început!“     *** Unirea Bascov, pe locul 4     *** Codin şi Preda au adus primul punct al lui Bradu     *** 24 de goluri, 7 penaltiuri, o eliminare    

 
Urşii şi UE, de vină pentru întîrzierea autostrăzii Imprimare E-mail
(0 voturi)
sâmbătă, 14 iulie 2018


Urşii şi UE, de vină pentru întîrzierea autostrăzii


Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a fost prezent ieri în Argeş, „nu pentru o vizită de lucru, ci pentru analiză“, după cum a precizat senatorul Şerban Valeca, prezentînd în Sala Mare a Consiliului Judeţean, subiectele discutate: centura de vest a Piteştiului, al doilea pod peste Argeş, drumul de la Uzină la Valea Stînii, relocarea sensului giratoriu de la intersecţia către Mioveni, podul de la intrarea în Topoloveni pe DN 7, DN 73 - definitivarea celor 5 podeţe de terminat, pînă la Cîmpulung, apoi continuitatea asfaltului de la Piteşti la Braşov, podul de la Poiana Lacului, DN73C Cîmpulung - Curtea de Argeş, Transfăgărăşanul - asupra cărora vom reveni. Însă cel mai important subiect a fost, desigur, autostrada Piteşti-Sibiu, ale căror lucrări ministrul speră încă să le inaugureze, anul viitor. Se pare însă că finanţatorul acestei investiţii, Comisia Europeană, nu ţine cont de urgenţa şi importanţa pentru România a acestui obiectiv, comportîndu-se inflexibil.    

Împărţirea în 5 sectoare a drumului n-a reuşit să accelereze lucrurile. Licitaţiile pentru capete (sectoarele 1 şi 5) erau gata de 1 an, iar evaluarea, încheiată. Totuşi, Consultantul UE pentru proiectele majore, centrul JASPERS, a impus o clauză care împiedică anunţarea cîştigătorilor pînă nu se obţine acordul de mediu pentru întregul traseu - chiar dacă problemele sînt la mijlocul drumului, nu la capete.  „Aceasta trebuie luată ca un dat, nu am o explicaţie directă“, recunoaşte ministrul. Împărţirea de către CNAIR a traseului pe loturi, pentru scurtarea timpului, rămîne o iniţiativă apreciată de Lucian Şova, ţinînd seama de durata licitaţiilor din România. Totuşi, „această acţiune a produs foarte multă îngrijorare, ba, mai mult, chiar aversiune, din partea reprezentanţilor Comisiei, că ne-am permis să deschidem nişte licitaţii înainte de a avea acordul de mediu clar stabilit“ a observat - aceasta fiind şi cauza pentru care s-a amînat licitaţia pentru sectorul 4 (Curtea de Arteş-Tigveni), pînă la obţinerea respectivului acord. Conform ultimelor date, un acord de mediu integral (la care se lucrează de peste 1 an, şi pentru care ultima etapă a studiului s-a depus în urmă cu o lună) ar putea fi obţinut „la sfîrşitul lui octombrie sau începutul lui noiembrie“. Abia atunci („a doua zi“) s-ar putea declara şi cîştigătorii pentru 1 şi 5, şi s-ar putea începe licitaţia pentru 4. „Avînd în vedere că e un proiect unitar, Comisia nu-l primeşte la validare decît cînd această condiţionalitate e îndeplinită în întregul său. Există o doză de legitimitate, pentru că acordul presupune o serie de măsuri, care pot să nu fie avute în vedere în cadrul studiului de fezabilitate, ceea ce poate să genereze o anume virusare a procedurii. Aceasta este explicaţia lor, eu nu o combat 100%, ci iau act de ea“, ne explică Şova. Practic acordul de mediu va cere construirea a două ecoducte pentru circulaţia mamiferelor mari, traversînd DN7, calea ferată şi rîul Olt, fără vreo legătură directă cu traseul autostrăzii. „Organizaţiile de mediu susţin mult această viziune, şi completarea Studiului de Fezabilitate a început să se facă“. De asemenea, pe sectoarele 2 şi 3, JASPERS a cerut mai multe foraje - deşi specialiştii români susţin că sînt suficiente cele existente - urmează deci să vină un expert din partea consultantului european să discute la faţa locului. Ministrul încearcă să le dea dreptate, invocînd cazul segmentului Lugoj-Deva (unde totuşi nu se construia pe stîncă): „Cei de la JASPERS văd ce se întămplă pe sectoarele de autostrăzi în construcţie, unde ei afirmă că slaba calitate a pregătirii construcţiei generează vulnerabilităţi. Acolo unde studiul a cerut viaduct de 1.300 m, executantul spaniol a propus şi i s-a acceptat doar 300 m, restul fiind cu umplutură, iar aceasta apoi s-a prăbuşit. Firma repară pe cheltuiala ei, dar întîrzierea nu ne satisface“, mai spune oficialul. Pe lîngă acestea, o nouă directivă UE privind apele impune şi un studiu de impact despre impactul asupra cursurilor de apă. „În 2 săptămîni el va fi atribuit, iar în 2-3 luni, trebuie livrat şi acesta“ - promite Şova, care speră totuşi, ca, pe baza unui proiect „curat de toate condiţionalităţile“, să fie atacate loturile 1, 4 şi 5 anul viitor - îşi doreşte să fie martor la scoaterea primei cupe de excavator, dacă nu chiar să prindă la ministere autostrada terminată.
Călin Popescu Foto: Costi Tudor.

Vizualizari: 746

Comentarii (1)
Scris de paf in 14-07-2018 07:39 - Vizitator
 
 
este o bataie de joc la adresa pitestiului si a argesului facuta de guvern in complicitate cu parlamentarii psd alde de arges.asa dupa cum se vede in pitesti nu s-a facut nimic concret de doi ani .sala polivalenta vrajeala,stadionul nici vorba,centura zero,pod zero,pasaje zero,parc industrial zero.nu exista in tara un primar ca ionica si parlamentari mai nenorociti si mai rai chiar plini de ura fata de pitesteni si argeseni ca acesti nemernici .nu VOR sa faca nimic.hartii si minciuni.bugetul pitestiului este peste 100 mil euro si nu se vede ce se face cu acesti bani.ionica a marit taxele si impozitele ca sa mareasca salariile la nulitatile din primarie .cu fc arges nu au rezolvat au avut un an la dispozitie sa schimbe forma juridica pt promovare au stat s-au uitat si acum marele blond gentea zice ca jucam laisto pt promovare.bai genta nu platiti juristi si ati marit si salariu?ce fac adtia toata ziua cand tu ai tupeul sa vii cu cinci zila de data limita de inscriere si sa spui ca nu ai rezolvat si ca astepti miloaga.guv isi bate joc de arges si de pitesti un judet si un oras care sunt in primele cinci ca so contributie la bugetul de stat.nu au facut nici o investitie majora in arges si pitesti. :(
 

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >
embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!

 

Intrebarea Curierului



 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!

Google Analytics

Zi record

Sâmbătă, 08.09.2018

--- 4.387 vizitatori unici ---





































Sfinții zilei

Horoscop zilnic

 
 




 

Mersul trenurilor

Flag Counter


PRchecker.info