Curierul Zilei - Alte ştiri pe scurt

*** Meditaţii gratuite pentru elevi, în şcoli     *** ️Cinematografele din Cîmpulung, încotro?     *** Se schimbă programul de ridicare a gunoiului      *** 2 miliarde lei pentru Prima Casă     *** Taxa auto, înapoi pînă în iunie     *** Atenţionări privind arderea miriştilor      *** Sfinţii zilei      *** Relaxare şi generozitate!    *** PLĂCINTĂ CU CARNE ŞI CIUPERCI    *** Evenimente 23 februarie de-a lungul vremii    *** Filmele săptămînii 22-28 februarie    *** Conducea o maşină neînmatriculată    *** Transporta muncitori fără permis    *** Elevi chiulangii, prinşi la păcănele!     *** Bucureşteni, în arest pentru contrabandă    *** Instanţele din Argeş sufocate de dosare     *** Cu gîndul doar la victorie     *** Vor să ia 3 puncte la Baloteşti!    *** CS Mioveni, nenvinsă şi în retur!     *** Cum se păstrează coropişniţele     *** Curierul zilei vă prezintă speciile de pescuit    

 Publicitate pdf
Alte ştiri pe scurt Imprimare E-mail
(0 voturi)
luni, 16 iulie 2018

Alte ştiri pe scurt

 

Nuclearelectrica a aniversat 20 de ani de la înfiinţare

Data de 2 iulie a marcat 20 de ani de la înfiinţarea SN Nuclearelectrica SA ca societate naţională, în urma reorganizării  fostei societăţi de stat  RENEL, la data de 02 iulie 1998. Momentul coincide cu fabricarea fasciculului nuclear cu numărul 180.000 şi este apropiat de Ziua Energeticianului. Festivitatea a avut loc vineri,  la Apulum Events în Mioveni, unde au participat actuali şi foşti salariaţi ai Fabricii de Combustibil Nucelar Mioveni,  reprezentanţi ai conducerii Nuclearelectrica SA şi oficiali locali. Au luat cuvîntul Robert Tudorache, secretar de stat în Ministerul Energiei şi preşedintele consiliului de administraţie, Cosmin Ghiţă, director general al SNN, Adrian Bughiu, subprefectul judeţului şi Constantin Galeriu, fost director al FCN Mioveni. S-a făcut referire la calitatea produselor fabricate la FCN (rata de fascicule defecte sau suspecte a fi defecte este foarte mică), la integrarea rapidă a noilor salariaţi, în condiţiile în care anul trecut s-a pensionat circa 65% din personal, la continuarea planului de retehnologizare a reactorului 1, operaţiune care va prelungi cu 30 de ani durata de viaţă a reactorului, la continuarea negocierilor privind darea în folosinţă a reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă.

Se opreşte curentul în Bradu

Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice astăzi, la consumatorii casnici şi agenţii economici, din mai multe localităţi. Astfel, întreruperile curentului electric au loc după următorul program: 9– 12, Bradu, strada Principală Geamăna alimentată din PTA Autoservice Geamăna; 8– 10, 14:30 – 16, Vedea, satele: Lungani, Prodani, Frătici, PTA 20 kV S 2488 (terţ), PTA 20 kV 1948 (138) Săpata (terţ), PTA 20 kV Parc 15 Bis Săpata (terţ); 8– 16, satele: Vaţa, Ciurăşti, Vedea, Izvoru de Jos, PTA 20 kV 842 Săpata (terţ), PTA 20 kV S 2414 (1061) (terţ), PTA 20 kV S 1063 (terţ), PTA 20 kV Parc 22 Vaţa (terţ); 8– 16, Poiana Lacului, sat Gărdineşti; 9– 16, Lunca Corbului, satele: Pădureţi, Cieşti, PTA Fermă Cieşti; 9– 16, Stolnici, satele: Fîlfani, Cotmeana, Isbăşeşti, Cochineşti, Stolnici, PTA Făzănărie Stolnici, PTA Taurine 1 Stolnici, PTA CRR Stolnici, PTA CFR Stolnici, PTA CAP Stolnici (terţ); 9– 12, Ungheni, sat Ungheni alimentat din PTA CAP Ungheni şi PTA SMA Ungheni. Este vorba de lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, precum şi a îmbunătăţirii parametrilor de calitate ai energiei electrice distribuite.  

Elevii sîrbi, în tabără la Piteşti

Joia trecută, au sosit din Kragujevac-Serbia, 23 de elevi care au fost primiţi vineri la Primăria Municipiului Piteşti unde li s-a prezentat programul taberei devenite, deja, o tradiţie. Copiii sîrbi petrec cîteva zile în Piteşti unde li s-a pregătit un program de activităţi cît mai diversificat precum şi o vizită la Mănăstirea Curtea de Argeş. Celor 23 de copii sîrbi şi profesorilor însoţitori li s-a programat şi o excursie de 5 zile pe litoralul românesc. Un grup de 23 de elevi piteşteni, alături de profesorii însoţitori se află în această perioadă în Kragujevac,  în deja cunoscutul schimb de tabere de elevi care se desfăşoară în fiecare vară cu partenerii sîrbi şi care are o tradiţie de peste 40 de ani.  

Se redeschide Grădina de Vară

Pe 4 August, la  ora 19.30, se va redeschide ‘’Grădina de Vară‘’ din Piteşti, situată în spatele Bibliotecii Judeţene Dinicu Golescu Argeş. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Argeş şi Centrul Cultural Judeţean Argeş, fiind un arc peste timp, la 60 de ani de la deschiderea acestei locaţii, în august 1958. Aici vor fi organizate diverse spectacole.    

Noutăţi la concursurile şcolare

Ministerul Educaţiei Naţionale a lansat în consultare publică, proiectul Metodologiei-cadru care reglementează organizarea şi desfăşurarea competiţiilor şcolare. Cu privire la olimpiade, în vederea creşterii calităţii condiţiilor de organizare şi desfăşurare, se va dubla alocarea financiară pentru elevii şi cadrele didactice participante la etapa naţională, de la 50 lei/persoană/zi la 100 lei/persoană/zi pentru serviciile de masă şi cazare. În premieră, este prevăzută plata cadrelor didactice implicate în organizarea etapelor judeţene şi naţionale. Aceasta se va face similar plăţii cadrelor didactice implicate în examenul naţional de Bacalaureat, cu excepţia evaluatorilor, ale căror remuneraţii sunt dublate, comparativ cu tarifele practicate pentru evaluarea lucrărilor de la examenul de Bacalaureat. O altă noutate, o reprezintă modalitatea de evaluare a lucrărilor elevilor participanţi la etapa judeţeană a olimpiadelor şcolare. Aceasta se va realiza în alt judeţ (judeţul evaluator) decît cel în care a susţinut proba candidatul, ceea ce creşte gradul de obiectivitate în aprecierea lucrărilor şi siguranţa stabilirii unei reale ierarhii naţionale a valorilor. Soluţionarea contestaţiilor se va face, de asemenea, în alt judeţ decît judeţul de origine şi judeţul evaluator. Desfăşurarea etapei naţionale a olimpiadelor, va fi organizată, de regulă, în universităţile de stat din România. În acest fel, olimpicii vor cunoaşte, în mod direct, facilităţile pe care universităţile româneşti le pot pune la dispoziţia lor pentru studii universitare şi de cercetare în domeniu.

Mîine, rezultatele la Titularizare

Mîine, se vor afişa primele rezultate ale examenului de titularizare a cărui probă scrisă s-a desfăşurat săptămîna trecută. Vă reamintim că în judeţul Argeş s-au înscris 902 candidaţi care concurează pe 45 de posturi titularizabile, media minimă de repartizare fiind 7 iar pentru suplinire media minimă fiind 5, conform metodologiei. Proba scrisă a avut loc în două centre de concurs: la Şcoala Gimnazială ,,Matei Basarab’’Piteşti  unde au fost 485 de candidaţi înscrişi, şi la Colegiul Naţional ,,Alexandru Odobescu’’ Piteşti, unde au fost 417 candidaţi înscrişi. Contestaţiile se pot depune în zilele de 17 iulie, pînă la ora 21, şi de 18 iulie, pînă la ora 15, la sediul Inspectoratului Şcolar Argeş. Pe 24 iulie vor fi afişate rezultatele finale.

Se soluţionează situaţiile speciale de la admitere

Pînă pe 13 iulie, candidaţii care au fost repartizaţi în licee şi-au putut depune dosarele de înscriere la unităţile de învăţămînt respective. Începînd de astăzi şi pînă pe 18 iulie, comisia judeţeană de admitere rezolvă situaţiile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată. Este vorba şi de candidaţii care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi candidaţii care nu au participat sau au participat, dar nu au fost repartizaţi. A doua etapă de admitere în învăţămîntul liceal începe pe 18 iulie, cu afişarea situaţiei locurilor rămase libere, a locului de desfăşurare şi a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoştinţelor de limba modernă ori maternă.
Grupaj de I.Ivănoiu

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 994

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >


embedgooglemap.net
Click view

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului



Comentarii

Transporta muncitori fără permis
Tot prostul de sofer este vinovat,dar de ce nu controlati toate firmele pe ruta c-lung,draganu,costesti,poiana lacului.P...
23/02/19 14:57 Mai mult...

Taxa auto, înapoi pînă în iunie
Mincinosi ordinari ce sunteti! Ati distrus tara si nu aveti de gand sa incetati.
23/02/19 11:16 Mai mult...

Boxerul i-a rupt maxilarul pentru o ţigară
Nu, astea-s legile la noi in tara, infractorii au mai multe drepturi decat victimele.Daca victima a mai nimerit si un po...
23/02/19 11:00 Mai mult...

Pensionarul a donat 46.000 lei
Nici un comentariu despre un astfel de OM.Respect!Din pacate oameni ca dumneata sunt din ce in ce mai rari.
23/02/19 10:42 Mai mult...

Conducea o maşină neînmatriculată
Stimată redacție. In primul rand vreau sa vă mulțumesc pentru faptul că îmi publicati aceste comentarii despre ace...
23/02/19 07:02 Mai mult...

Exclusiv

 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!

Google Analytics
























































Zi record

Luni, 28.01.2019

--- 4.246 vizitatori unici ---





Sfinții zilei

Horoscop zilnic

 
Flag Counter


PRchecker.info