Fetiţe lovite de maşină |
![]() |
![]() |
sâmbătă, 21 iulie 2018 | ||||
Alte ştiri pe scurtFetiţe lovite de maşinăUn accident rutier s-a petrecut, ieri după-amiază, în Stoeneşti-Cotenesti, în timpul căreia două fete, minore au fost lovite de o maşină. Minorele de 13, respectiv 14 ani, au traversat fără să se asigure prin spatele unui microbuz transport persoane şi au fost acroşate de un autoturism care circula din sens opus, potrivit poliţiştilor. Şoferul de 47 de ani se deplasa pe DN 72 A pe sensul către Cîmpulung. Minorele, diagnosticate cu traumatism cranio facial, zgîrieturi, atac de panică şi care acuzau dureri ale picioarelor, au fost transportate la Spitalul Municipal Cîmpulung, pentru investigaţii amănunţite şi îngrijire de specialitate. Trei maşini lovite în GăvanaUn eveniment rutier soldat şi rănirea unei persoane şi cu importante pagube materiale a avut loc, ieri după-amiază, în cartierul piteştean Găvana. Este vorba de trei maşini care s-au ciocnit în intersecţia bulevardului 1 Decembrie 1918 şi Aleea Theodor Ionescu. Marin M. de 62 de ani, aflat la volanul unui Volkswagen nu a acordat prioritate de trecere şi a lovit un Peugeot 407 condus de Florian G. de 36 de ani, din comuna Băbana. Peugeotul a fost proiectat pe contrasens, acolo unde a lovit un Mercedes condus regulamentar de Marian T de 43 de ani, din comuna Bogaţi. În urma impactului a fost rănită soţia şoferului Mercedesului, Maria T., de 41 de ani, din Bogaţi care a suferit un traumatism cranio cerebral. M. Sandu Măsuri de prevenire la un spectacolUn echipaj cu o autospecială de la Detaşamentul de Pompieri Cîmpulung a intervenit în municipiul Cîmpulung, la Casa de Cultură. Pompierii au fost solicitaţi pentru a asigura măsuri specifice de prevenire şi stingere a incendiilor la un spectacol.Pompierii chemaţi să deblocheze uşaEchipajele SMURD au intervenit la 36 de cazuri pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, iar la 3 dintre acestea s-a deplasat echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă. Astfel, un echipaj cu autoscară mecanică de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti a intervenit în municipiul Piteşti, strada Petre Ispirescu, pentru deblocarea uşii unui apartament situat la etajul IV, întrucît proprietara rămăsese în afara locuinţei. S-a pătruns în apartament pe geamul de la bucătărie, cu ajutorul autoscării mecanice. Firmă amendatăPoliţiştii din cadrul Serviciului Ordine Publică Argeş şi reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Ploieşti, au efectuat un control la o societate comercială din comuna Sălătrucu, cu obiect de activitate „exploatarea materialului lemnos”. În urma controlului efectuat, s-a constatat că, societatea deţinea fără documente legale de provenienţă 2 mc lemn de foc specia salcîm, iar celelate cantităţi de material lemnos nu erau deţinute pe specii/grupe de specii şi sortimente industriale, determinate ca diferenţe între stocurile scriptice şi faptice, inventariate la data efectuării controlului. Societatea comercială a fost sancţionată contravenţional cu amenzi în valoare totală de 8000 de lei, fiind confiscată cantitatea de 2 m.c. material lemnos şi suma de 728 de lei. 14 şoferi au rămas fără permisOamenii legii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au efectuat controale în trafic. Scopurile acestora au fost prevenirea evenimentelor rutiere şi conştientizarea şoferilor cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost date 205 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 58.000 de lei. De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 14 permise de conducere şi au fost retrase 3 certificate de înmatriculare. Hoţ prins de poliţiştiJoi, în urma unei sesizări, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Topoloveni l-au identificat pe Gabriel T.,de 49 de ani, din localitate, bănuit de săvîrşirea infracţiunii de furt calificat. Bărbatul este bănuit că joi, în jurul orei 13.30, ar fi pătruns prin efracţie într-un magazin din Topoloveni, de unde ar fi furat ţigarete, brichete şi suma de 240 de lei. Prejudiciul, în valoare de aproximativ 1800 de lei a fost recuperat în proporţie de 80%. În cauză a fost înregistrat dosar de cercetare penală pentru săvîrşirea infracţiunii de furt calificat. Bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmînd să fie prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Topoloveni. Tinerii jandarmi au depus Jurămîntul Militar348 de elevi ai Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi ,,Grigore Alexandru Ghica" au depus ieri Jurămîntul Militar, jurînd credinţă patriei. 32 dintre aceştia sînt argeşeni. La festivitate au fost prezenţi Ministrul Afacerilor Interne Carmen-Daniela Dan, Inspectorul General al Jandarmeriei Române colonel Gheorghe - Sebastian Cucoş, inspectori şefi ai Inspectoratelor de Jandarmi Judeţene, printre care şi Inspectorul Şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş colonel dr. Gheorghe Lupescu, directori de şcoli şi licee, reprezentanţii unor instituţii publice locale, ofiţeri în rezervă şi retragere, părinţii şi rudele elevilor care au depus juramîntul. În funcţie de media obţinută pe parcursul şcolarizării şi de opţiunile proaspeţilor jandarmi, 8 dintre aceştia sînt aşteptaţi să îşi desfăşoare activitatea la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeş începînd cu data de 30 iulie a.c. Grupaj de I.Ivănoiu Scrie comentariu NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului. Vizualizari: 1414
Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v. |
< Precedent | Următor > |
---|
|
--- 4.353 vizitatori unici ---