Omul de afaceri a făcut infarct la volanA murit Florea Tolea
Omul de afaceri Florea Tolea, a murit, în Eforie, acolo unde deţine un hotel. Se spune că afaceristul a făcut infarct la volanul maşinii sale. Deşi a fost supus manevrelor de resuscitare, medicii nu l-au mai putut salva pe patronul grupului de firme TEF Grup.
Născut pe 11.09. 1949 în comnuna Sîrbii-Măgura, din judeţul Olt, Florea Tolea a devenit cunoscut demarînd în afaceri imediat după Revoluţia din 1989. Acesta este fondatorul mai multor societăţi cunoscute atît în judeţ cît şi în ţară, atît în domeniul hotelier cît şi în media. Florea Tolea a deţinut: Tef Hotels, Multi Media TEF 2000 SRl, TEF Petrol 2000 SRL, TEF Grup 2000 SRL Piteşti, Scoot Prolact SRL, Media Online SRL. Omul de afaceri deţinea complexul de 4 stele President din Scorniceşti şi al complexului hotelier Perla din Eforie Nord. Omul de afaceri a încetat din v iaţă joi, la vîrsat de 69 de ani, la volanul maşinii sale, un Mercedes. Se afla în Eforie cînd i s-a făcut rău. A fost preluat de un echipaj al ambulanţei însă, în ciuda manevrelor de resuscitare care au durat aproximativ 2 ore, nu a putut fi salvat. Ieri, vestea morţii sale a ajuns la Piteşti. Oamenii de afaceri din oraş au aflat despre tragedie, transmiţînd condoleanţe familiei. Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Florea Tolea a fost adus, ieri, din judeţul Constanţa, la Piteşti, fiind depus la reşedinţa familiei din strada Trivale.Slujba de înmormîntare va avea loc duminică, la ora 12,00 la biserica Sfîntul Ion din Gura Trivăii, sicriul urmînd a fi depus , ulterior, la cimitirul Sfîntul Gheorghe, în cripta familiei Tolea.
M.Sandu
Vizualizari: 4544
Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v. AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com All right reserved |