Valabilitatea cardurilor naţionale de sănătate,prelungită |
|
|
miercuri, 08 august 2018 |
Cele cu data de expirare 31 iulie a.c pot fi utilizate în continuareValabilitatea cardurilor naţionale de sănătate,prelungită
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Argeş a anunţat că prelungirea valabilităţii cardurilor naţionale de sănătate de la cinci la şapte ani se face automat în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate. Furnizorii de servicii medicale şi asiguraţii pot utiliza fără probleme cardurile naţionale de sănătate a căror valabilitate inscripţionată pe document a expirat, pentru că sistemul informatic recunoaşte documentul.
Cardurile naţionale de asigurări sociale de sănătate, care aveau termen de expirare 31 iulie 2018, îşi prelungesc valabilitatea de la cinci la şapte ani.
Sînt recunoscute automat de sistem Ele sînt recunoscute automat în sistemul informatic, fără a fi necesară prezentarea asiguratului la sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Argeş şi fără a face demersuri de retipărire. De asemenea, furnizorii de servicii medicale care se află în relaţie contractuală cu C.A.S. Argeş, vor oferi servicii medicale, medicamente şi materiale sanitare fără să refuze cardurile cu data de valabilitate 31 iulie 2018, ţinînd cont de noile prevederi din Hotărîrea Guvernului nr. 458 din 28 iunie 2018 cu privire cu modificarea valabilităţii cardurilor de sănătate de la cinci la şapte ani. Noile carduri naţionale de sănătate, care se emit începînd cu data de 1 august 2018, au o valabilitate de şapte ani, perioadă inscripţionată pe suprafaţa din material plastic a documentului.
I.Ivănoiu
Vizualizari: 1340
Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v. AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com All right reserved |