Curierul Zilei - FC Argeş are un campion şi un vicecampion la box!
PRIMA PAGINA arrow Sport arrow FC Argeş are un campion şi un vicecampion la box!
 Publicitate pdf
FC Argeş are un campion şi un vicecampion la box!
(2 voturi)
Wednesday, 12 September 2018


FC Argeş are un campion şi un vicecampion la box!


Săptămîna trecută, la Piatra Neamţ s-a desfăşurat Campionatul Naţional de box rezervat juniorilor, întrecere la care au luat startul cei mai buni pugilişti din ţară. FC Argeş-CSM Piteşti a fost reprezentat la acest concurs de trei pugilişti pregătiţi de antrenorul Ioniţă Mărăşescu. La finalul celor trei zile de competiţie, doi dintre aceştia au reuşit să urce pe podiul, în timp ce al treilea nu a putut urca în ring din cauza unor probleme medicale.

Adrian Preda a cîştigat titlul naţional la categoria 54 de kilograme şi a devenit astfel campion naţional. Colegul său, Eduard Cristea nu a putut să-şi apere cununa cu lauri cîştigată anul trecut, ocupînd doar locul II. Pugilistul piteştean a fost învins în finală de un boxer din Suceava. Trebuie precizat faptul că Eduard Cristea a boxat cu degetul mare de la o mână fracturat, iar timp de 21 de zile va trebui să stea cu mîna în ghips. Adrian Ungureanu nu a putut urca în ring din cauza unei fisuri la mînă şi a ratat astfel şansa de a obţine o nouă medalie pentru clubul argeşean.

Condiţii pentru performanţă

Rezultatele obţinute de băieţi la campionatul de la Piatra Neamţ demonstrează că şcoala argeşeană de box are valoare la nivel naţional şi că rezultatele nu sînt deloc întîmplătoare. În această vară, FC Argeş - CSM Piteşti a reuşit şi trei medalii la Campionatul Naţional de Box feminin. Alice Bărăilă a devenit campioană naţională iar Andreea Panait şi Cosmina Popescu au devenit vicecampioane naţionale. Ioniţă Mărăşescu spune că aceste rezultate nu ar fi fost posibile fără sprijinul financiar al conducerilor celor două cluburi: „O mare contribuţie la aceste performanţe o au domnii directori Gheorghe Dinu şi Dragoş Şerban, dar şi domnul Cristian Gentea, preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului FC Argeş care se preocupă să avem condiţii cît mai bune de pregătire şi să ne asigure o finanţare corespunzătoare pentru a putea face performanţă. Încă o dată am demonstrat că şcoala piteşteană de box are rezultate şi scoate campioni. Eu cred că la Piatra Neamţ se putea şi mai bine dacă nu aveam probleme medicale cu cei doi sportivi“.

Preda la Campionatul European

Ioniţă Mărăşescu aşteaptă ca Adrian Preda să confirme aşteptările şi pe plan internaţional. Pugilistul argeşean care este component de bază al lotului naţional de juniori va fi prezent cu echipa României la Campionatele Europene din Rusia care vor avea loc în perioada 8-17 octombrie. „Îmi doresc ca el să urce pe podium. Este singurul boxer argeşean care va reprezenta judeţul la această întrecere de mare anvergură. Aşteptările noastre sînt mari. Sîntem conştienţi că nu îi va fi uşor pentru că va avea parte de o concurenţă acerbă, însă eu am încredere în potenţialul său. Este bine pregătit, iar mîine vom merge cu ceilalţi boxeri de la lotul naţional la un turneu de pregătire în Ucraina“, a declarat antrenorul Ioniţă Mărăşescu.   
M.Duinea

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 1326

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
 
CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului


Comentarii

Ceauşescu se ascunsese într-un tunel care pleacă şi azi ...
Bravo Viorel Boteanu !ai surprins exact esenta mecanismului ce a stat la baza votului pentru cei 2 "gropari" ai neamului...
22/08/19 13:47 Mai mult...

Ceauşescu se ascunsese într-un tunel care pleacă şi azi ...
Am transmis astazi un comentariu decent, dar nu apare postat. Functioneaza cenzura pe site-ul Curierului?
22/08/19 12:38 Mai mult...

„În trei ani vreau să duc echipa în Liga I!“
Dica vb numai de bani , de jucatori ca cer bani .Dica ia si tu exemplu de le Balint a facut din nimic anul precedent pe ...
22/08/19 09:03 Mai mult...

Ceauşescu se ascunsese într-un tunel care pleacă şi azi ...
Păi dvs., d-le Smeureanu, când scrieţi despre politică, minţiţi (inclusiv prin omisiune) aproape tot timpul! Dar l...
22/08/19 08:19 Mai mult...

Ceauşescu se ascunsese într-un tunel care pleacă şi azi ...
Că nu este alta mai frumoasă și mai de folos în toată viața omului zăbavă decât cetitul cărților (Miron Costi...
22/08/19 07:37 Mai mult...

Exclusiv
 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Zi record

Marţi, 20.08.2019

--- 9.253 vizitatori unici ---





Horoscop zilnic

 
Flag Counter


PRchecker.info