Curierul Zilei - „Jurnal de război”, lansată la Tîrgul Gaudeamus
PRIMA PAGINA
 Publicitate pdf
„Jurnal de război”, lansată la Tîrgul Gaudeamus
(0 voturi)
Wednesday, 21 November 2018


„Jurnal de război”, lansată  la Tîrgul Gaudeamus


Zilele trecute, la ediţia a 25-a a Tîrgului Internaţional Gaudeamus - Carte de Învăţătură, a avut loc lansarea volumului „Jurnal de război“ - Mărturii din tranşeele întregirii României”, o carte coordonată de argeşeanul Dan Drăgoi, un poet cu doctorat în horticultură.  

Amintim că volumul tipărit cu sprijinul Asociaţiei Ordessos prezintă jurnalele de război ţinute de doi musceleni, eroi ai Primului Război Mondial:        sublocotenenţii Gheorghe Bădescu din Slănic şi Nicoale Şuţa din Domneşti, ambii studenţi la Drept atunci cînd au fost trimişi pe front.
 Evenimentul desfăşurat la Romexpo a fost urmat de discuţii cu autorul şi invitaţii acestuia.
Printre cei care fost prezenţi la eveniment s-au numărat Răzvan Theodorescu, vicepreşedintele Academiei Române, Cornel Popescu, directorul Muzeului Judeţean Argeş, Emil Vlaicu, preşedintele Asociaţiei Ordessos, Ion Cerăceanu, General în Rezervă şi Valentin Popa, Vicepreşedintele Asociaţiei Tradiţii Ostăşeşti.
Atmosfera de război a anilor 1916-1917 a fost reconstituită de membrii  Asociaţiei „Tradiţii Ostăşeşti”. Lansarea a fost însoţită şi de proiecţia unui trailer al filmului documentar dedicat Războiului pentru Întregirea ţării – Jurnal de Război, despre care a oferit detalii lectorul universitar Remus Petre Cîrstea.
S.Mihai

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 2365

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net


Zi record

Joi, 3.10.2019

--- 3.231 vizitatori unici ---

Flag Counter


PRchecker.info