Curierul Zilei - Criticile unui comunist convins
PRIMA PAGINA
Social*** ️ Zeci de milioane cheltuite în campanie     Fapt divers*** ️ A incendiat gospodăria bunicii     Fapt divers*** ️ Casă distrusă de foc la Drăganu     Social*** ️ 20 de persoane munceau la negru     Social*** ️ Un câmpulungean, cel mai bun sportiv al Armatei Române     Fapt divers*** ️ „Dispărutul“ s-a întors!     Fapt divers*** ️ A atacat un om cu cuţitul, pe stradă!    
 Publicitate pdf
Criticile unui comunist convins
(1 vot)
Monday, 10 December 2018


Criticile unui comunist convins


Recent, s-a lansat volumul „Mărturiile unui prim-secretar“, de Gheorghe Catană (ocupant al funcţiei între 1987 şi 1989, dar cu o îndelungată carieră în structurile de conducere ale judeţului şi anterior). După o primă prezentare, în octombrie, la Biblioteca Judeţeană, miercurea trecută a avut loc încă una, la Muzeul Municipal din Curtea de Argeş, în prezenţa a circa 70 de persoane, multe din ele, oameni de vază. Volumul este de altfel împănat cu recomandări din partea multor figuri importante, care precizează că l-au îndemnat personal pe fostul şef al judeţului să scrie. Pot spune că şi subsemnatul l-a îndemnat, indirect, să-şi depene amintirile, solicitîndu-i un interviu, ca document, la îndemnul istoricului Carp, în 2013. Surprins atunci de solicitarea mea, nu a acceptat-o, ci a spus că se mai gîndeşte, dar că va colabora, eventual, cu jurnalişti pe care îi cunoaşte mai bine. În final, a scos cartea, într-o formă pe care a gîndit-o singur (deşi, oamenii ca el, şi chiar mai mari, ca Iliescu, scriu cărţi ajutaţi de mulţi alţii). Pot spune acum ca cititor, cum mi se pare cartea şi ce obiecţii aş fi avut dacă ar fi colaborat cu mine la redactarea ei.   

Cert este că volumul trebuia să existe. Asta, tocmai contrazicînd principala teză pe care el o promovează: că societatea actuală ar fi răul, pe cînd aceea ceauşistă era binele. Volumul e deci dovada contrară: căci societatea de azi îşi permite să tolereze astfel de acuzaţii nete („după 1989 nu s-a făcut nimic, s-a demolat doar“), în timp ce, cea veche nu tolera nici o îndoială în şoaptă (după autor, deţinuţii politici au fost eliberaţi din 1964, dar despre deţinutul piteştean Ilie Ion, de pildă, eliberat abia în 1986, nu aminteşte nimic).
Cartea începe în stilul unei autobiografii, cu casa părintească, de unde eroul a plecat „desculţ“, spre începuturile sale de strungar, apoi orientîndu-se spre şcolirea la Ştefan Gheorghiu, care, fie şi atestată după 1994, în domeniul Economiei, explică în mare măsură interpretarea istoriei recente (Brătianu pe soclul Ţăranului Român înseamnă pentru autor „Istoria pe invers“).
Mărturiile au, în unele locuri, o credibilitate îndoielnică: susţine că voturile din 1946 n-ar fi fost numărate pe dos, în stilul stalinist, ci ţărăniştii au pierdut alegerile; vede naţionalizările ca pe un lucru firesc, iar colectivizările, într-un consens roz: „Eram instructor UTC şi pot depune mărturie că, la toate acţiunile la care am participat în perioada 1961-1962, nu am constatat nici o formă de constrîngere a ţăranilor pentru a intra în gospodăria colectivă“ - ţăranii ar fi fost de fapt convinşi de argumentele specialiştilor în economie privind avantajele muncii în comun (să încerce atunci autorul acum să convingă pe ţărani de acelaşi lucru).

Fascinat de Ceauşescu

Merita să fie scrisă o carte cu amintiri personale din epocă. Pe Năstase, fostul prim-secretar, îl vedea ca pe un suflet de poet, dar „era om de propagandă, avea vocaţie“. Despre Emil Bobu, spune că „exigenţa lui era de fapt duritate“ şi povesteşte cum i-a cerut buletinul unui om să se convingă că n-a glumit că îl cheamă „Teleagă“ (ca porecla unui alt prim-secretar). Pe Tudor Postelnicu şi-l aminteşte, din 1863, „cu morga lui de infatuat - de care nu s-a dezis pînă la momentul ‘89, cînd dintr-odată a devenit de o umilinţă de cea mai joasă speţă“. De situaţia economică grea spune că mai vinovat era prim-ministrul C-tin Dăscălescu, incompetent şi nesincer.
În schimb, pentru Ceauşescu nu are destule cuvinte ca să îl laude. Povesteşte mai multe întîmplări cu el, amintind cît de fericit a fost cînd a putut să îi tragă cizmele, iar tovarăşul i-a zis: „te rog“.
Unele idei, neorganizate bine, se repetă. Una din ele e că monarhia a fost de vină pentru orice, fiind şi etalonul cu care se compară perioada sa: „Ce s-a făcut în perioada socialistă nu se realizase în cei 80 de ani sub monarhie“ (dar oare ce zice de decalajul faţă de ţările mai avansate, mărit atît de mult după 1945?). Despre Petru Groza spune că s-a sacrificat pentru Transilvania, deşi despre rege nu spune acelaşi lucru. Invazia rusească e pusă pe seama monarhului, şi după dezastrul pe care ea
l-a creat, „acea forţă animată de un vibrant patriotism care să vindece rănile patriei însîngerate a fost PCR“. Dar nu cumva tocmai comunismul a fost adus de tancurile ruseşti?
Vrînd să arate că şi dinainte s-au moştenit rele, nu doar epoca sa a fost răul absolut (ceea ce ar putea fi o temă de discuţie), înşiră realizările, cu date, pe toate ramurile, în stilul telejurnalelor vremii, care comunicau doar cosmetizat, fără vreo umbră de problematizare. Rămas fidel acelui stil, a cărui cenzură încă o mai poartă în sine, adaugă: „Se cuvine să precizez că, în această amplă operă de edificare socialistă, m-am bucurat de sprijinul conducerii superioare de partid - Gheorghe Gheorghiu Dej, apoi Nicolae Ceauşescu, care ne-au sprijinit direct în realizarea Argeşului modern. „Mai mult, nu se poate opri să nu viseze la cîte s-ar fi făcut dacă conspiratorii lui Nicolae Ceauşescu nu s-ar fi grăbit şi i-ar fi acordat cel puţin trei ani“.
Partidelor istorice din anii ‘40 le reproşează că, dincolo de morală, „nu au înţeles realitatea“: că marile puteri cedaseră România sovieticilor. Totuşi, la Ceauşescu îl fascinează politica sa internaţională, ca „o putere industrială, un stat suveran politic şi economic“ - cînd de fapt doar a izolat ţara, blocată de aceleaşi mari puterni, ca o Coree de Nord. Recunoaşte că în final, din cauza scadenţei creditelor, „populaţia întîmpina dificultăţi în procurarea unor alimente necesare traiului“. Dar de unde erau acele credite, dacă economia mergea atît de bine? Totuşi, „evenimentele“ din 1989 ar fi fost doar opera comando-urilor de maghiari şi sovietici - iar de atunci, coşmarul nu se opreşte. Acumularea de capital e în mîinile cîtorva privilegiaţi, iar economia a fost distrusă de hoţi şi delapidări - de parcă aceste observaţii nu se referă mai ales la foşti comunişti (etalonul cinstei, în viziunea sa). De altfel, nu se scîrbeşte deloc dacă cei dovediţi că au fraudat îi fac elogii, la finalul cărţii.

Multinaţionalele, ca Sovromurile

Compară doar multinaţionalele cu vechile Sovromuri, iar pe sindicalişti îi acuză că „ţin isonul“ patronilor, „nu cumva să iasă la suprafaţă economia gri“. În alte locuri însă, scrie că admiră rezultatele privatizării Dacia - suferă doar pentru demolarea pavilionului şi îl critică pe Stroe că nu i-a păstrat pe comuniştii care îl ajutaseră să rămînă la Uzină, cînd partidul urma să îl mute la Braşov (pe cînd el totuşi a găsit de lucru ca economist, după 89, la cineva de la Centrala Sării, pe care îl ajutase).
Se revoltă în schimb pentru dispariţia Aro („nu îmi explic cum un asemenea obiectiv nu a putut să beneficieze de o privatizare reuşită“; „este de domeniul absurdului“), iar aici dă vina pe sindicatul prea activ şi alte „interese ascunse, orgolii nejustificate“ (deci nu pe cei care aveau răspunderea): „Nici <<revoluţionarul>> Virgil Măgureanu, nici feciorul lui Ion Raţiu şi nici sindicatul uzinei nu s-au implicat într-o corectă privatizare“... Interesante, e drept, din partea, sa, sînt remarcile privind mersul lucrurilor de azi: „Ţara noastră continuă să pregătească cu bani grei din anemicul buget, în şcoli şi facultăţi, tineri care, negăsind de lucru sau întîlnind un mediu ostil, pleacă peste hotare, îngroaşă armata exilaţilor, sînt retribuiţi acolo cu salarii mult sub ale originarilor, chiar dacă în varii domenii le sînt superiori. Peste patru milioane de români, mai toţi tineri, au plecat din ţară, iar acum ne văităm de lipsă de forţă de muncă“. La fel, observă corect lipsa de disciplină din educaţie, procesomania retrocedărilor, fără însă să dea şi soluţii, dincolo de aceste critici - ca şi cum soluţia sa ar fi fost tot Ceauşescu (o altă preferinţă ar mai fi totuşi un soi de capitalism-comunist chinezesc). Printre realizările „construcţiei socialiste“ din judeţ aminteşte şi intervenţii persoanale - de pildă, pentru mausoleul Mateiaş, Poarta eroilor, şi blocurile din Bascov, pentru care oamenii depuseseră bani, dar pe care Elena Ceauşescu le blocase, într-o vizită. Interesant mai e că ne descoperă acum şi o latură religioasă - aşa se explică probabil şi susţinerea IPS Calinic, care îi acordă o prefaţă binevoitoare. Spune acum că a văzut mereu în ideea lui Marx, că „religia e opiumul popoarelor“, doar o simplă lozincă. Oricum, poate fundalul creştin explică stilul mai uman pe care l-a avut faţă de ceilalţi primi-secretari anteriori - deşi însăşi noţiunea de „comunist cu faţă umană“, arată trăirea unui compromis. Nu te poţi scuza, cînd participi la un viol în grup, că nu ai fost cel mai sălbatic, ci te-ai purtat mai delicat cu victima. În vremea lui, chiar şi cel mai blînd gest era tot un abuz.
Acestea sînt totuşi doar cîteva critici, inerente într-o recenzie. Ele nu anulează faptul că volumul se citeşte şi se va citi uşor şi cu interes. Felicitări deci pentru autor - doar că maniera în care scrie acum nu permite şi o felicitare pentru personaj.
Călin Popescu

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 3154

Comentarii (2)
Scris de iordache ion in 10-12-2018 21:56 - Vizitator
 
 
acesti prim-secretari aveau avantaje numeroase, atat ei cat si neamurile lor. tin minte ca in bloul de la Regent, Calea Buuresti, doar un apartament era "inundat"de lumina cand in ale celorlalti era intuneric. Acolo locuia fata unuia dintre ei.
 
Scris de Ce rasturnare de valori in 10-12-2018 16:29 - Vizitator
 
 
Catana nu este primul dintre nomenclaturisti care nu a ascultat de sfatul dat de Victor Rebengiuc la revolutie:  
 
"Înainte de a veni la televiziune să-şi ceară scuze, le ofer o hîrtiuţă, un sul, să-şi şteargă gura." 
 
Meritele lui Catana? 
Hmm... nu a fost atat de rau precum prim-sevretatul Zanfir. 
 
Si din asta vad ca isi face un titlu de glorie, ba chiar se gasesc "oameni de vaza" care il sustin. 
 
Acei "oameni de vaza" au multe pe constiinta, caci nu ajungeau ei asa de sus daca nu faceau si nefacute: 
- turnatoria la Securitate e o chestie banala pe care trebuia sa o executi ca sa devii "tovaras de incredere".
 

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net


Zi record

Joi, 3.10.2019

--- 3.231 vizitatori unici ---

Flag Counter


PRchecker.info