Curierul Zilei - Andreea Panţuroiu, sportiva anului 2018!
PRIMA PAGINA arrow sport arrow sport arrow Andreea Panţuroiu, sportiva anului 2018!
 Publicitate pdf
Andreea Panţuroiu, sportiva anului 2018!
(1 vot)
Monday, 21 January 2019

O musceleancă, mîndria atletismului românesc

Andreea Panţuroiu, sportiva anului 2018!


Moment de sărbătoare pentru familia atletismului românesc! Federaţia Română de Atletism şi-a premiat acum cîteva zile laureaţii anului 2018 într-o gală găzduită de Teatrul Elisabeta din Bucureşti. În prezenţa a numeroase oficialităţi din lumea sportului şi administraţiei locale, a numeroşi campioni europeni, mondiali şi olimpici, Federaţia Română de Atletism i-a pus în lumina reflectoarelor pe cei mai buni atleţi, antrenori, manageri de club, conducători de asociaţii judeţene şi recordmeni care au performat în 2018.

Două dintre cele mai importante premii ale serii au ajuns la sportivii şi antrenorii argeşeni. Titlul de atleta anului 2018 a revenit muscelencei Andreea Panţuroiu, locul al patrulea în finala probei de triplusalt din cadrul Campionatelor Europene de atletism de la Berlin, românca fiind la şase centimetri de medalia de bronz.  A fost vicecampioană europeană de tineret la triplusalt în 2015. În 2016  s-a clasat pe locul cinci la Campionatele Mondiale de Atletism în sală. În 2016 a participat la Jocurile Olimpice de la Rio. Panţuroiu a cîştigat în 2017  medalia de aur la triplusalt, la Campionatele Europene de tineret de la Bydgoszcz, în Polonia. La Internaţionalele României de Atletism de la Cluj, Elena Andreea Panţuroiu a cîştigat medalia de aur la triplusalt, stabilind atunci un nou record personal, 14.36 metri. Panţuroiu a început atletismul la LPS Cîmpulung, iar în prezent este legitimată la CSM Bucureşti. Cel mai bun antrenor din România a fost desemnat Mihaela Nicoară, tehnician care lucrează cu Andreea Panţuroiu de peste 10 ani. Andreea Panţuroiu şi Mihaela Nicoară n-au putut fi prezente la festivitatea de premiere întrucît se află în cantonament, în Portugalia.

Şi Denisa Dragomir a fost premiată

La Gala Atletismului Românesc, un premiu a ajuns şi la Denisa Dragomir. Sportiva legitimată la clubul CSM Piteşti - FC Argeş a obţinut în 2018 locul 3 cu echipa României la Campionatul Mondial de Alergare Montană şi locul 4 la individual. Are în palmares trei medalii de bronz la Campionatele Mondiale de Alergare Montană pe distanţă lungă (individual şi doua cu echipa). Le-a cucerit în 2017 şi 2018. Pe podiumul de premiere a urcat şi antrenorul Denisei, Valentin Coroja. În cadrul galei de la Bucureşti a fost premiat şi Ionuţ Neagoe. Sportivul legitimat la CSU Piteşti a făcut parte din echipa României în proba de 4x100m care a stabilit un record la competiţia de la Erzurum din Turcia.
M.Duinea

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 1064

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 


embedgooglemap.net

******* Hotel ILA - telefon: 0747943375 *******

  CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
 
CurierTV - Televiziunea sufletului tau!
Intrebarea Curierului


Comentarii

Evenimente
"1912: Alaska devine teritoriu al Statelor Unite." Asa sa fie oare ?! Nu prea cred, a fost mai devreme.
25/08/19 11:48 Mai mult...

Jandarmii au făcut o familie fericită
au facut o fam fericita,si alte zeci de fam. le a nenorocit...gabori asasini
25/08/19 09:46 Mai mult...

Vintilă a preluat FCSB
Tinere Vintila,rau imi pare de tine dar ti-ai facut-o cu mana ta...sa accepti conditii pe care alti antrenori cu "ouale ...
24/08/19 18:18 Mai mult...

Vintilă a preluat FCSB
Vintila a facut parte din ultima generatie care a promovat di B si a ajuns in cupa uefa ultima performanta . VINTILA,CRI...
24/08/19 08:39 Mai mult...

Vintilă a preluat FCSB
Acest Vintila ar fi trbuit sa fie antrenorul Argesului nu Dica care a pus antrenor la copii o ruda din Mioveni Enache pl...
24/08/19 08:12 Mai mult...

Exclusiv
 Prima Pagina Curierul Zilei
Fii reporter!
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Zi record

Marţi, 20.08.2019

--- 9.253 vizitatori unici ---





Horoscop zilnic

 
Flag Counter


PRchecker.info