Curierul Zilei - Conducea fără drept
PRIMA PAGINA arrow RUBRICI arrow Fapt Divers arrow Conducea fără drept
 Publicitate pdf
Conducea fără drept Imprimare E-mail
(0 voturi)
miercuri, 06 martie 2019


Conducea fără drept

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Cîmpulung l-au depistat pe B.C., de 22 de ani, din Ţiţeşti, care conducea un autoturism fără a deţine permis de conducere. Totodată, cu ocazia verificărilor, acesta a prezentat un document emis de autorităţile din Cehia, susceptibil a fi fals. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal.     

Acţiuni de prevenţie în unităţile de învăţămînt

Ieri, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Cîmpulung au desfăşurat activităţi de preventive la Şcoala Gimnazială „Oprea Iorgulescu” din Cîmpulung, în baza protocolului încheiat cu această unitate de învăţămînt. Cu ocazia întîlnirii dintre poliţişti şi elevi, au fost prezentate informaţii de legislaţie rutieră, precum şi despre evitarea conflictelor, prevenirea bullying-ului, prevenirea delincvenţei juvenile, precum şi a absenteismului şcolar. La activităţi au luat parte 40 de elevi de la clasele a V-a şi două cadre didactice.  

Cercetări finalizate

Poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Piteşti au finalizat cercetările într-un dosar penal înregistrat sub aspectul săvîrşirii infracţiunilor de furt calificat şi tentativă de furt calificat. Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, în perioada iulie – septembrie 2018, I.G.G., de 22 de ani, din Ludeşti, judeţul Dîmboviţa, ar fi pătruns prin efracţie în cinci locuinţe şi în sediul unei societăţi comerciale de pe raza municipiului Piteşti, de unde ar fi sustras diverse bunuri. Prejudiciul, estimat la aproximativ 20.000 de lei, a fost recuperat aproape în totalitate şi restituit persoanelor vătămate. Reamintim pe 7 ianuarie, tînărul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, în ziua următoare fiind prezentat în faţa instanţei, care a dispus arestarea preventivă. Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piteşti, cu propunere de terminare a umăririi penale şi trimitere în judecată.

Dosar trimis la Parchet

Poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Piteşti au finalizat cercetările într-un dosar penal înregistrat sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de conducere fără drept. Astfel, pe 22 februarie oamenii legii l-au depistat pe A.A., de 31 de ani, din Piteşti, care conducea un autoturism pe strada Nicolae Balcescu, avînd dreptul de a conduce anulat. Totdată, cu ocazia verificărilor, poliţiştii au stabilit că acesta se afla sub influenţa alcoolului, aparatul etilotest afişînd un rezultat sub valoarea de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Apoi, pe 27 februarie bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, în ziua următoare fiind prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piteşti, care a dispus cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar. Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piteşti, cu propunere de terminare a umăririi penale şi trimitere în judecată.

Sancţiuni aplicate de poliţiştii rutieri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au acţionat pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie, acţionînd pe drumurile din oraşe şi municipii, precum şi din afara localităţilor. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 273 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de aproape 60.000 de lei, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 13 permise de conducere şi au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.
Grupaj: S.Mihai

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 1049

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >


embedgooglemap.net


Google Analytics

Zi record

Luni, 01.07.2019

--- 3.802 vizitatori unici ---

Horoscop zilnic

Flag Counter


PRchecker.info