Curierul Zilei - Sub control judiciar după ce a vrut să ucidă un om
PRIMA PAGINA arrow RUBRICI arrow Fapt Divers arrow Sub control judiciar după ce a vrut să ucidă un om
 Publicitate pdf
Sub control judiciar după ce a vrut să ucidă un om Imprimare E-mail
(0 voturi)
marţi, 02 aprilie 2019

Cazul: A scos cuţitul şi l-a înjunghiat

Sub control judiciar după ce a vrut să ucidă un om


Decizie suprinzătoare a judecătorilor ieri, cînd au dispus eliberarea unui bărbat acuzat de tentativă de omor. Inculpatul a fost plasat sub control judiciar, deşi a înjunghiat de două ori, în abdomen un alt bărbat. Victima a ajuns la spital, iar medicii au constatat că i-a fost pusă viaţa în pericol. Cu toate acestea, judecătorii au dispus eliberarea celui acuzat. 

Scandalul a avut loc sîmbătă seara, într-un bar din comuna Teiu. Motivul? Unul ilar dacă priveşti din afară, însă, extrem de important pentru protagoniştii scandalului. Florin I. d e 40 de ani se afla în local şi consumase alcool, la fel ca Ilie R., de 51 de ani, din comuna Teiu. Fiind băuţi s-au luat la ceartă după ce victima i-a reproşat agresorului că nu obişnuieşte să salute. Cearta s-a mutat în stradă, acolo unde Ilie R. a scos un cuţit şi l-a înjunghiat de două ori în abdomen pe cel  care-l apostofase. După comiterea faptei, agresorul a fugit. Bărbatul rănit a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti. „ Pacientul a fost adus la Camera de Primire a Urgenţelor avînd două plăgi înjunghiate în abdomen. S-a intervenit chirugical în data de 31 martie (n.r duminică noaptea), iar în acest moment se află internat la Secţia Chirurgie 2 în stare stabilă“, declara despre starea victimei, Andrea Vasile purtătorul de cuvînt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti.  Surse din rîndul cadrelor medicale ne-au spus că lama cuţitului i-a atins victimei intestinul subţire, fiind pusă în pericol viaţa bărbatului. După agresiune, cazul a fost preluat de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Argeş sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Argeş. Oamenii legii l-au căutat în zadar pe agresor. Acesta fugise şi nu era de găsit. Duminică Ilie R. a fost prins. Omul conştiincios, se dusese la serviciu, acesta fiind angajat ca paznic la o societate din Piteşti.  

Nu are voie să părăsească ţara

Pe numele lui Ilie R. a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, sub acuzaţia de tentativă de omor. Ieri, bărbatul a fost prezentat parchetului de pe lîngă Tribunalul Argeş şi, ulterior, Tribunalului Argeş. Instanţa a dat însă o hotărîre la care nu se aştepta nimeni. L-a eliberat pe inculpat! „... respinge ca nefondată propunerea Parchetului de pe lîngă Tribunalul Argeş de arestare preventivă a inculpatului R. ILIE(...)., dispune luarea faţă de inculpatul R. ILIE a măsurii preventive a controlului judiciar (...) pe o perioadă de 60 de zile, începînd cu data de 01.04.2019 şi pînă la data de 30.05.2019, inclusiv. (...) pe timpul cît se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de cîte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de cîte ori este chemat. (...) pe perioada controlului judiciar, impune inculpatului să respecte şi următoarele obligaţii: a) să nu părăsească teritoriul României decît cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar în faţa căruia se află cauza; b) să nu se apropie de persoana vătămată I. F. sau de membrii familiei acesteia şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect pe nicio cale. (...) atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. (...) desemnează IPJ-Serviciul de Investigaţii Criminale-Biroul de Supravegheri Judiciare ca organ judiciar competent să supravegheze respectarea de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar. (...) dispune punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este reţinut/arestat în altă cauză“, se precizează în sentinţa care nu este definitivă, putînd fi contestată de Parchet.
  Monica Sandu

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 1215

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved

 
< Precedent   Următor >


embedgooglemap.net


Google Analytics

Zi record

Luni, 01.07.2019

--- 3.802 vizitatori unici ---

Horoscop zilnic

Flag Counter


PRchecker.info