Intervenţii SMURD
Tuesday, 14 May 2019


Intervenţii SMURD

Echipajele SMURD au gestionat duminică, 32 de cazuri pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, iar într-o situaţie intervenţia a fost asigurată de echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă. În acest caz a fost necesară intervenţia cu medic, fiind vorba de un pacient cu afecţiuni grave.  

Minoră de 13 ani, fugită de acasă

Ieri după-amiază, poliţiştii au găsit în Gara Sud o fată în vîrstă de 13 ani, din comuna Şimian, judeţul Mehedinţi care era dată în urmărire naţională după ce fugise de acasă. Dispariia fetei a fost anunţată la poliţie duminică, după ce fusese văzută ultima dată în Drobeta Turnu Severin. Ieri după depistarea ei, fata a fost predată reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Argeş pentru a fi în siguranţă într-un centru de urgenţă pînă cînd va fi predată familiei.   

20 de permise reţinute

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 228 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 70.000 de lei, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 20 de permise de conducere şi au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.

Avea 124 kilometri la oră

Poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere Cîmpulung l-au depistat pe Dragoş Mihai S., un bărbat de 38 de ani, din Piteşti, care conducea un autroturism pe DN 73, pe raza comunei Stîlpeni, fiind înregistrat de aparatul radar cu o viteză de 124 km/h. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002R şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile.

Conducea ilegal un moped

Alexandru M., de 54 ani, din comuna Vlădeşti, a fost tras pe dreapta de poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Cîmpulung, în timp ce conducea un moped prin centrul comunei amintite. În timpul verificărilor, oamenii legii şi-au dat seama că bărbatul nu posedă permis de conducere. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis.

 La volan, cu permisul suspendat

Ignorînd legea, un bărbat din judeţul Olt a pornit la drum cu maşina deşi nu avea acest drept. Poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere Cîmpulung l-au oprit pentru un control de rutină, pe raza comunei Mihăeşti, pe DN 73. În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că Marian Iulian N., de 39 ani, din Caracal, are permisul suspendat. Pe numle acestuia a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedepasă cu închisoarea, de la 1 la 5 ani.   
M.S.

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 756

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved