Mandat european pentru un furt hilar
Wednesday, 12 June 2019

În Austria a crezut că-i merge ca-n România

Mandat european pentru un furt hilar


Un bărbat din comuna Aninoasa urmează să fie extrădat în Austria după ce, pe numele său a fost emis un mandat de arestare în lipsă şi un mandat european de arestare preventivă. Florin C., de 46 de ani, este acuzat de furt calificat. Curtea de Apel Piteşti a admis cererea autorităţilor străine, urmând să fie parcursă procedura de predare către judiciariştii austrieci.  

Aflat în Austria „la muncă“, Florin C. de 46 de ani, din comuna Aninoasa, a spart o locuinţă.
 Nu a furat bani, electronice sau alte bunuri de valoare mare ci un aragaz şi două butelii.
În România, o astfel de faptă ar fi fost catalogată ca un furt banal, chiar hilar şi bărbatul ar fi fost liber, până la finalizarea cercetărilor şi eventual, primea o condamnare cu suspendare.
În Austria însă situaţia a fost alta! Judiciariştii străini au emis pe numele argeşeanului un mandat de arestare în lipsă şi un mandat european de arestare, fiind dat în urmărire.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş, împreună cu poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Schitu Goleşti au pus în executare  mandatul.
Bărbatul a fost depistat şi condus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în vederea parcurgerii procedurii de extrădare.
Procurorii au înaintat propunerea Curţii de Apel Piteşti iar judecătorii au dispus arestul la domiciliu pentru o perioadă de 15 zile, timp în care vor fi finalizate formalităţile de extrădare.
Acesta urmează să fie predat judiciariştilor austrieci pentru a fi continuate cercetările.
M.Sandu



 

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 829

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved