FC Argeş are drum liber către promovarea în Liga I!
Friday, 14 June 2019

Magistraţii au respins contestaţia depusă de Viorel Ilinca

FC Argeş are drum liber către promovarea în Liga I!


Magistraţii de la Judecătoria Piteşti au respins ieri contestaţia depusă de Viorel Ilinca pentru crearea „Asociaţia Club Sportiv Campionii Fotbal Club Argeş“ care urmează să preia activitatea secţiei echipei de fotbal a Piteştiului. Judecătorii au decis că plângerea depusă de actualul secretar general al AJF Argeş, fost preşedinte al clubului din Trivale, este neîntemeiată şi nu are la bază un suport real.

Prin această decizie, Judecătoria Piteşti a luat act de înfiinţarea acestei structuri de drept privat iar FC Argeş are cale liberă pentru promovarea în Liga I. În ultimele două sezoane, alb-violeţii nu a avut acest drept întrucât regulamentele UEFA şi FIFA nu permit ca structurile sportive de drept public cum era şi FC Argeş să facă acest pas.    

Noul club condus de un Comitet Director

Acum câteva săptămâni, Consiliul Local Piteşti a votat cu unanimitate de voturi, proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Cornel Ionică privind aprobarea înfiinţării Asociaţiei „Club Sportiv Campionii Fotbal Club Argeş“. Aceasta va prelua activitatea echipei de fotbal, obiectivul fiind promovarea în Liga I la sfârşitul sezonului viitor. Membrii fondatori ai acestei asociaţii sunt SC Apă Canal 2000 SA, SC Salubritate 2000 SA, cele mai puternice societăţi comerciale din punct de vedere financiar din subordinea autorităţilor locale şi Primăria Piteşti. Noul club va fi condus de un Comitet Director compus din Mihai Foamete, reprezentantul Primăriei Piteşti(preşedinte), Constantin Angelescu, reprezentantul SC Apă Canal SA(vicepreşedinte) şi Octavian Lupu, reprezentatul SC Salubritate 2000 SA(secretar). Mandatul Comitetului Director va fi de 4 ani iar reprezentanţii celor trei părţi în Adunarea Generală a Acţionarilor vor fi Mihai Marinescu, directorul SC Apă Canal 2000 SA, Romi Becheanu, directorul SC Salubritate 2000 SA şi Cornel Ionică, primarul Municipiului Piteşti, ca reprezentant al autorităţilor locale. Înfiinţarea Asociaţiei „Club Sportiv Campionii Fotbal Club Argeş“, structură sportivă de drept privat, este primul pas făcut de autorităţile locale pentru ca Piteştiului să poată avea drept de promovare la sfârşitul sezonului viitor.

Ilinca a mai pierdut un proces

Nu este pentru prima dată când Viorel Ilinca încearcă să pună piedici activităţii clubului FC Argeş. În 2018, secretarul general al AJF Argeş a contestat la OSIM dreptul grupării din Trivale de folosire a mărcii. Atunci Comisia de Contestaţii Mărci din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci a respins contestaţia iniţiată de Ilinca Viorel şi Răileanu Ion, prin care aceştia, ca reprezentanţi ai Asociaţiei Fotbal Club Argeş contestau decizia de admitere a înscrierii cesiunii mărcii combinate „FOTBAL CLUB ARGEŞ 1953“. Deşi OSIM-ul a dat dreptate grupării din Trivale, Viorel Ilinca şi Ion Răileanu nu s-au mulţumit şi au făcut recurs la Tribunalul Bucureşti împotriva OSIM-ului!. Procesul este pe rolul instanţei, iar dacă contestaţia celor doi va fi respinsă, clubul FC Argeş va demara procedurile legale pentru magazinul oficial şi ar putea pune în vânzare în viitorul apropiat tricouri, eşarfe, fulare, fanioane şi alte accesorii cu însemnele alb-violet.

Decizia OSIM

05. DOSAR CCM 16/18
ILINCA VIOREL şi RĂILEANU IOAN, contestă Decizia comunicată cu OSIM nr. 1043107/04.12.2017, de admitere a înscrierii cesiunii mărcii combinate „FOTBAL CLUB ARGEŞ 1953“ nr. depozit M2007 11724, intimat-cedent FOTBAL CLUB ARGEŞ, prin lichidator judiciar ENOIU NICOLAE, şi intimat-cesionar MUNICIPIUL PITEŞTI.    RESPINS
Hotărârea Judecătoriei Piteşti dată ieri

Detalii dosar

Număr dosar: 8787/280/2019  Dată înregistrare: 04.06.2019
Părţi în dosar = 1
1. Petent ASOCIATIA CLUB SPORTIV CAMPIONII FOTBAL CLUB ARGES
***

Acte depuse de părţi la dosar

Nr. crt.    Tip document Nr. document Data Emitent
1 Acte - 13.06.2019 - Petent - ASOCIATIA CLUB SPORTIV CAMPIONII FOTBAL CLUB ARGES
2 Acte - 13.06.2019 - Petent - ASOCIATIA CLUB SPORTIV CAMPIONII FOTBAL CLUB ARGES
3 Cerere de chemare în judecată -  04.06.2019 - ASOCIATIA CLUB SPORTIV CAMPIONII FOTBAL CLUB ARGES
13.06.2019  Încheiere finală (dezinvestire) - nr. 1
Admite cererea formulată de ASOCIAŢIA CLUBUL SPORTIV CAMPIONII FOTBAL CLUB ARGEŞ, cu sediul în Piteşti, str. Victoriei, nr.24, judeţ Argeş. Dispune înscrierea petentei în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la Grefa Judecătoriei Piteşti. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru petentă şi de la comunicare pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.06.2019.

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 1328

Comentarii (10)
Scris de NIR in 17-06-2019 14:44 - Vizitator
 
 
Speram in reusita, este timpul !
 
Scris de Costică in 15-06-2019 17:08 - Vizitator
 
 
Primarul urgent trebuie să ia masuri . In această societate să numească eminamente oameni de sport care au sau au avut tangență cu fenomenul Fotbal . Domnule Ionică Terminați o dată cu politicul în sport țineți cont de acest aspect că cetățeni conștientizează și vor aprecia la alegeri .
 
Scris de Ghe. in 15-06-2019 14:42 - Vizitator
 
 
Nu vă este Rușine văd că țineți parte unor n-o nume gen Gentea care nu a făcut nimic pt. orașul Pitești ca Președinte PSD și acum încearcă prin fotbal să-și lacă imagine . Să știți un singur lucru că inclusiv această societate creată pt. Fotbal este finanțată din banii noștrii așa că Gentea să stea la serviciul lui și să nu se mai dea șef pe banii noștrii .
 
Scris de catalin in 15-06-2019 14:02 - Vizitator
 
 
Cu 3 surcele aduse de prin ligile inferioare ma tem ca vom fi candidate la retrogradare
 
Scris de Suporter adevarat in 15-06-2019 09:44 - Vizitator
 
 
Justitia a hotarat clar, asa ca acei contestatari de profesie sa o lase mai moale .Mai sunt unii sunt pe aici care baga si politicul.Pai cine vreti voi sa faca ceva pentru club ,ca pana acum altcineva nu a fost in stare ,fratilor. Mai terminati cu prostiile astea hastagiste ! Nu v-ati saturat inca,maturizati-va odata.
 
Scris de Ion Razboieni in 15-06-2019 08:11 - Vizitator
 
 
Mândrețea și îngâmfarea lui Gentea va distruge tot . Ionică este perdantul .
 
Scris de Doru in 14-06-2019 12:25 - Vizitator
 
 
Această echipă nu va promova atâta timp cît PSD-ul prin Gentea conduce sportul Argeșean . Numiți domnule primar Ionică să conducă clubul oamenii care cu adevărat au făcut sport că sunt destui .
 
Scris de Suporter in 14-06-2019 09:00 - Vizitator
 
 
Probabil că Ilinca stie el ceva . Altfel nu ar contesta .
 
Scris de Părinte in 14-06-2019 07:49 - Vizitator
 
 
Am citit pe Facebook un comentariu al lui Pop Daniel delegatul fc Argeș in Franța cu juniorii care se referea la scandările din autocar . Vă spun eu că ereau criță. Cum să mergi tot drumul cu niște copii turmentați de Bachus . Cei din conducere luați măsuri urgente . Iar acest Pop Daniel mai și comentează , au și copii poze cu dumnealor din autocar .
 
Scris de Dan in 14-06-2019 07:29 - Vizitator
 
 
Domul ziarist comitetul executiv al FRF din 13-06-2019 adică de ier a amânat încă o dată trecerea de la Public la Privat deci cale liberă nu au așa că documentează-te mai bine . Iar până la 30 Iunie mai este puțin . Felicitări Ionică pt implicare dar dacă FRF nu aprobă trecerea mai stați la rând .
 

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved