Poveste de Crăciun - Editia a IV-a
marţi, 14 decembrie 2010

Concurs pentru copii

Poveste de Crăciun - Editia a IV-a

 

Copiii vor viziona spectacolul Crăiasa Zăpezilor

Aşa cum v-aţi obişnuit deja de la celelalte ediţii din anii trecuţi, concursul Poveste de Crăciun îşi va premia cîştigătorii într-un cadru festiv, la Teatrul de Păpuşi Aşchiuţă. Spectacolul va avea loc în data de 20 decembrie, la ora 11.00. Dacă anul trecut Curierul zilei le-a oferit micuţilor concurenţi povestea Lădiţa fermecată, anul acesta talentaţii actori vor prezenta spectacolul cu piesa Crăiasa Zăpezilor, o dramatizare de Mirela Ni-colau. Distribuţia este următoarea: Olga Podaru, Iulia Tănase, Marius Pieca, Dan Savu, George Slătioreanu, Aura Floroiu, Cristina Muscalu, Nicolae Bănică, Gabriela Roşu, Andreea Botescu şi Florin Drăguţă. Scenografia este semnată de Mihaela Dinu Piţigoi, iar regia artistică îi aparţine Mirelei Nicolau.


 Dragă Moş Crăciun,
Mă numesc David Valentin Szekely, am 6 ani, sînt în clasa I şi sînt un băieţel cuminte. Ţi-am scris şi anul trecut şi m-am gîndit să-ţi scriu şi anul acesta şi îmi doresc să-mi aduci şi mie o maşinuţă care îşi dă roţile peste cap şi un calculator, că nu am şi aş vrea şi eu unul, deoarece părinţii mei nu-şi permit să-mi cumpere, şi aş mai vrea cîteva dulciuri. Te aştept cu drag, David.

 

David Valentin Szekely, 6 ani


Vizualizari: 4214

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved