Ajutaţi-l să vadă cu ochiul stîng!
joi, 19 iulie 2012

Un bărbat de 44 de ani a fost tratat de răceală şi a rămas orb

Ajutaţi-l să vadă cu ochiul stîng!

# Celălalt ochi i-a fost scos, în urma unei intervenţii chirurgicale

 

 Ducea o viaţă liniştită. Niciodată nu trecuse pragul unui cabinet medical. Totul, pînă în urmă cu trei luni, cînd viaţa i s-a schimbat radical. Ca din senin, Cristian Ghiţă, 44 de ani, din comuna Budeasa, a rămas orb. Familia argeşeanului speră să reuşească să strîngă bani şi să-l ducă pe bărbat la o clinică unde să-i salveze ochiul stîng din beznă, celălalt fiindu-i scos în urma unei intervenţii chirurgicale. Din păcate, lipsa banilor îşi spune cuvîntul. Familia Ghiţă a acumulat o mulţime de datorii, nu mai poate să suporte nici măcar costul tratamentului de care bărbatul e dependent, de aceea, strigă după ajutor. 

 

A răcit, a ajuns la spital, unde a fost tratat corespun­zător, iar apoi a rămas orb. Nici un medic nu i-a pus un diag­nostic clar sau să-i dea o ex­plicaţie pentru situaţia la care s-a ajuns. O soluţie ca să-şi re­cupereze în totalitate darul cel mai de preţ, vederea, nu exis­tă. „Tata a răcit în urmă cu trei luni. El, care nu avusese nicio­dată probleme de sănătate, a ajuns pe patul de spital. A fost tratat de răceală şi a rămas orb. Da, şi-a pierdut vederea am­bilor ochi. Am ajuns de ur­genţă la Bucureşti, la Spitalul Universitar. De aici, am mers cu tata la mai toate clinicile, i s-au făcut analize peste analize, dar nici un răspuns concret. Practic, nu are un diagnostic. De atunci au început să-i fie ad­ministrate tratamente avan­sate. A fost operat, i-au scos ochiul drept. Totul a fost pe bani. Credeţi-ne, şi pansamen­tul îl cumpăram. Dar asta e si­tuaţia în spitalele din România! Sîntem săraci, însă tata e prea tînăr ca să accepte, la doar 44 de ani, să rămînă orb, să fie de­­pendent de cei din jur“, a po­ves­tit fiul bărbatului orb, Ma­rius.

 

„Numai picăturile costă 80 lei pe zi“

„Ştim că nu va mai fi ca îna­inte, dar măcar să poată face lucruri elementare singur, să nu depindă în orice secundă de cineva... asta e tot ce ne do­rim. Nu vă imaginaţi prin ce trecem cu toţii cînd stăm la masă, cînd tata bagă lingura în mîncare şi ne întreabă dacă e plină sau nu. Un ochi i-a fost scos, dar sperăm ca măcar pe celălat să i-l poată salva medi­cii. Am înţeles că se poate interveni, nu se ştie care va fi finalitatea, dar măcar există o şansă. Din păcate însă, pentru asta, e nevoie de foarte mulţi bani. Noi am acumulat deja foarte multe datorii. Nu mai reuşim să acoperim costul tra­tamentului de care e depen­dent... Cum să ne putem per­mite şi mai mult, adică să-l du­cem la operaţie? ! Credeţi-mă, numai picăturile pe care trebu­ie să le pună în ochi costă 80 lei pe zi. De unde atîţia bani?“, se întreabă, disperat, Marius.

 

„Doresc să muncesc, să-l salvez pe tata!“

Are doar 18 ani, dar realizează că, de acum el trebuie să fie stîl­pul familiei, să ducă tot greul. De aceea, fiul lui Cristian, Ma­rius, îşi caută un loc de muncă. „Nu am cu ce îl ajuta pe tata, deo­camdată, indiferent cît îmi doresc de mult. Încerc totuşi să-mi găsesc un loc de muncă, dar e greu, eu am doar 18 ani, n-am ex­perienţă. Aş face orice... probabil, în construcţii ar fi cel mai in­dicat să-mi găsesc. Poate un angajator va citi povestea mea şi îmi va oferi această şansă să cîştig ceva bănuţi, să mai acopăr din datorii. Pînă acum, muncea tata, mergea la pădure... acum nu mai poate să facă nimic. Eu mai am doi fraţi, de 11 şi 19 ani. Ma­ma nu poate să lucreze, are o vîrstă, e analfabetă... Ajutaţi-ne, vă ru­găm! Tata e prea tînăr să rămînă fără vedere!“, a spus Marius.

 

Cei care vor să intervină în rezolvarea acestui caz, fie că pot dona bani, fie că îi pot oferi lui Marius un loc de muncă, fie că pot cumpăra medicamentele de care bărbatul are nevoie, fie că pot asigura transportul bolnavului pînă la spital, sînt rugaţi să contacteze redacţia ziarului nostru sau îl pot suna pe Marius la numărul de telefon 0721 23 82 6.

Mihaela Cazacu  Foto: Costi Tudo


Vizualizari: 6746

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved