Trei suflete trăiesc la limita subzistenţei!Singurul venit stabil, alocaţia copilului# „Am ajuns să am datorii peste tot. M-aş mai împrumu-ta, dar pe ce bază? Nu am nici un ajutor de nicăieri“. Un necaz nu vine niciodată singur! Din păcate, zicala se adevereşte în cazul multora dintre noi. Familia Deaconu, din Piteşti, trăieşte la limita subzistenţei. Pe lîngă faptul că trei persoane, printre care şi un copil de 11 ani, se chinuiesc să-şi ducă traiul de pe o zi pe alta din alocaţia celui mic şi din banii strînşi cu greu de mama băieţelului, care munceşte cu ziua pe unde apucă, de ani buni, doi dintre membrii familiei sînt măcinaţi de boli grave.
Au luptat pînă acum, au răzbit în faţa problemelor care îi apasă, dar, ajunşi la capătul puterilor, strigă după ajutor. Orice sumă de bani, indiferent cît ar fi de mică, ajută! Şi soţul, şi băiatul, grav bolnaviÎn 1997 au rămas fără locuinţă, şi asta pentru că au vrut să ajute o rudă girînd cu propriul apartament. Respectiva persoană n-a plătit ratele la banca de la care luase creditul şi a fugit din ţară. Astfel, familia Deaconu s-a trezit în stadă, fără nimic. Au reuşit să găsească un adăpost, în cartierul Trivale. Cînd credeau că lucrurile se îndreaptă în favoarea lor, Vasile Deaconu, stîlpul familiei, s-a îmbolnăvit. „Soţul meu a lucrat o viaţă ca fierar betonist. Pe vrema aia, o duceam mai bine cu banii. Din păcate, s-a îmbolnăvit. Acum, la 54 de ani, stă la pat, abia l-am adus din spital. Are, pe lîngă multe alte afecţiuni, cancer de colon. Şi asta nu e tot, şi băieţelul nostru cel mic, este grav bolnav“, se plînge Veta Deaconu. „Muncesc cu ziua, dar nu-mi ajung banii“Acolo unde există probleme de sănătate, e nevoie de foarte mulţi bani. Din nefericire, în familia Deaconu, lipsa banilor se resimte din ce în ce mai acut. „Soţul e imobilizat la pat şi, deşi are suferinţa asta gravă, nu are nici un ajutor de la stat. Singurul venit stabil îi reprezintă alocaţia copilului, 42 de lei pe lună. Normal că nu putem trăi cu banii ăştia. Nici eu nu am un loc de muncă stabil, dar nu stau cu mîinile în sîn. Merg şi muncesc cu ziua pe unde apuc. Fac de toate, spăl covoare, fac curăţenie... Cu toate astea, nu îmi mai permit să acopăr toate cheltuielile. Numai tratamentul soţului mă costă lunar 250 de lei. Băiatul e la şcoală, în clasa a IV-a. Are nevoie de atîtea lucruri. Dar cu ce bani, de unde să-i iau? Am ajuns să am datorii peste tot. M-aş mai împrumuta, dar pe ce bază? Nu am nici un ajutor de nicăieri. De aceea, am venit la dvs. la ziar. Poate citeşte cineva povestea noastră şi ne vine în ajutor. Îmi doresc din tot sufletul să pot să fac rost de bani, să-mi ţin soţul în viaţă, să-l văd şi pe băieţel sănătos, să am ce să-i pun pe masă şi să-l văd mare“, a spus Veta Deaconu. Toţi cei care vor să intervină în rezolvarea acestui caz pot suna la redacţia ziarului nostru pentru a vă putea pune în contact cu familia Deaconu. Mihaela Cazacu Foto: Ion Tudor Vizualizari: 8962
Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v. AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com All right reserved |