Ştefan are nevoie de voi!
vineri, 22 martie 2013

Spectacol caritabil, la Teatrul Alexandru Davila

Ştefan are nevoie de voi!

 

 Asociaţia Umanitară Trandafirul Speranţei organizează, luni, 25 martie, începînd cu ora 18, un spectacol caritabil. Evenimenul, ce se va desfăşura în sala Teatrului Alexandru Davila, va aduna laolaltă artişti de renume. Vor concerta pentru strînge­rea de fonduri îndrăgita cîntăreaţă de muzică populară Daniela Simionescu, an­sam­blul Doina Oltului, George Nicolescu, dar şi Ioan Man, fost concurent la X Fac­tor. Toţi banii ce se vor strînge în urma concertului vor ajuta la recuperarea neuro-motorie a copiilor care suferă de sindromul West, în special a lui Ştefan Dorin, un băieţel de doar 3 anişori, din Argeş.  

 

Nimic nu poate fi mai du­reros pentru o mamă de­cît să-şi vadă copilul bolnav şi să nu poată face prea multe pentru a schimba situaţia. Uneori, lu­cru­­rile se rezumă la bani, prea mulţi bani pentru o singură fiinţă care ar da orice să-şi vadă puiul să­nă­tos. Din păcate, cu această si­tuaţie se confruntă multe femei, printre care şi argeşeanca Mire­la Minea. Redăm întocmai scri­soarea prin care mama îşi spu­ne povestea, una dură, care cu siguranţă o să-i sensibilizeze pe mulţi şi, sperăm noi, îi vor face să-l ajute pe micuţul Ştefan Do­rin să ducă o viaţă normală.

„Mă numesc Mirela Minea şi sînt mama lui Ştefan Dorin. El este copilul pe care l-am dorit foarte mult şi l-am primit ca dar de la Dumnezeu, la 37 de ani, numai că doctorii n-au vrut să-mi facă cezariană; s-a asfixiat la naştere şi nu-i dădeau nici o şansă să trăiască. A luptat, însă, din prima clipă de viaţă. Am ple­cat din spital după 10 zile şi totul părea în ordine. Era atît de fru­mos - un îngeraş - aşa cum este şi acum! De pe la 5 luni, au început problemele. La 8 luni, i s-a pus diagnosticul: Sindromul West. Doamna doctor neurolog a spun că, dacă va face intensiv terapie de recuperare, se va fa­ce bine. E nevoie, însă, de multă răbdare, timp şi bani. Tati (tatăl copilului) n-a putut rezista pro­ble­melor şi am rămas singuri. De un an şi un pic, ne-am mutat la Sibiu (mami şi Ştefan), pentru că aici este centrul de recupe­rare Vojta, în  spital, la secţia de Recuperare pentru Copii. Face terapie de trei ori pe zi. A ajuns să se tîrască şi, acum, de o lună, a început să stea în funduleţ. Pro­blemele mari sînt la partea motorie, din punct de vedere psi­hic, intelectual, progreselele sînt rapide şi mult mai mari: cu­noaşte obiectele, culorile şi - ul­ti­ma achiziţie - arată cu dege­ţelul ceea ce vrea să primească. Pînă ce a împlinit micuţul 3 ani, am fost în concediu pentru creş­terea lui, acum e acelaşi conce­diu, dar cu o indemnizaţie fixă de 450 lei pe lună. Am început să lucrez bijuterii manual, dar şi aşa este insuficient pentru cos­tul tratamentului şi terapia de re­cuperare. Dacă dumneavoastră consideraţi că acest puiuţ ar trebui să ajungă să poată avea o viaţă aproape ca a celorlalţi copii sănătoşi - pentru că-şi doreşte tare mult - şi ne puteţi ajuta, sub orice formă (bani sau orice alt ajutor), eu vă asigur că veţi primi comfirmarea că darul de suflet pe care l-aţi făcut a fost folosit aşa cum trebuie, iar mulţumirile şi rugăciunea noastră către Dum­nezeu vor fi şi pentru dum­neavoastră! Pentru orice formă de sponsorizare, vă mul­ţu­mim din suflet! Ştefan Dorin şi Mirela Minea (Sandu)“. Cei care vor să intervină în rezolvarea a­cestui caz o pot contacta pe Mi­rela Minea (Sandu) la tel. 0745907989.

Sindromul West, o formă gravă de Sindrom West este o formă gravă de , ce apare la copilul cu vîrsta cuprinsă între 3 şi 12 luni, cu o incidenţă maxi­mă la 6 luni. Debutul crizelor este sub 6 luni sau peste 1 an, în ca­zuri excepţionale. Băieţii sînt de două ori mai afectaţi decît fe­tele de acest Sindrom West. Cri­zele au aspect caracteristic cel mai frecvent cu căderea anteri­oară a capului, aplecarea înain­te a trun­chiului şi extinderea membrelor inferioare. La unele cazuri, apa­re extinderea braţelor şi a trunchiu­lui cu strîngerea mem­brelor in­fe­rioare; este vor­ba tot de Sindro­mul West şi a­tunci cînd în criză apar apleca­rea trunchiului, că­de­­­rea capului şi strîngerea mem­brelor superi­oa­re şi inferioare. Uneori, spas­me­le se pot însoţi de oprirea respiraţiei, modifica­rea bătăilor inimii, de rîs sau plîns la finalul atacului. Spas­me­le ce se pro­duc sînt în mai multe salve pe zi, mai frecvent la trezire, dar şi la adormire, fiind grupate cîte 20 pînă la 150 pe fiecare salvă. O­dată cu producerea crizelor, a­pare regresul motor şi în special psihic al copilului. Aceasta în­seamnă că se pierd din achizi­ţiile motorii pe care copilul le-a dobîndit pînă atunci (nu-şi mai ţine capul, nu mai stă în şezut, nu mai păşeşte, în funcţie de  pe care-l atinsese) sau nu mai zîm­beşte, nu mai comunică prin pri­vire sau gîngurit.

Mihaela Cazacu


Vizualizari: 6055

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved