Nouă copii, într-o căsuţă modestă
joi, 15 august 2013

Au nevoie urgent de ajutor!

Nouă copii, într-o căsuţă modestă

 

 O asociaţie din Argeş face un apel către oamenii de bine care pot ajuta o familie de 12 suflete să aibă o viaţă un pic mai bună. Asociaţia Filantropică - Socială Sfîntul Apostol Ştefan, înfiin­ţată de preotul Paul - Adrian Stănescu, a lansat un apel pe Facebook de strîngere de ajutoare pentru această familie. 

 

Asociaţia a postat anunţul în mediul on-line, din dorinţa de a-i ajuta pe aceşti oameni să le ofere copiilor o viaţă mai bu­nă, iar noi dorim să sprijinim acest de­mers. Iată, pe scurt, care este povestea, aşa cum a fost ea postată pe Facebook.

 

N-au abandonat şcoala

„În satul Gruiu, Argeş, într-o căsuţă mo­­destă, cu două camere, locuieşte o familie cu nouă copilaşi, familia Anghel. Ei au trei paturi, în care copiii dorm de-a latul, unii cu părinţii într-o cameră, iar cei­lalţi, împreună cu bunica lor. În total, sînt 12 suflete care se străduiesc să-şi ducă viaţa în smerenie şi neştiute de prea mul­tă lume. Tatăl lucrează ca zidar, atunci cînd este solicitat în sat. E priceput, iar de aceea, pe timpul verii, este chemat acolo unde se mai construieşte cîte ceva. Banii pe care îi cîştigă de-abia îi ajung pentru a cumpăra soţia sa de mîncare copiilor. În cazuri extreme şi foarte rar, ei apelează la părintele Paul Stănescu, preşedintele Asociaţiei Sfîntul Ştefan, din Catanele, singura lor speranţă. Părintele ştie că pă­rinţii nu îndrăznesc să-l sune, aşa că, cel puţin o dată pe lună, este acasă la ei, cu alimente. De multe ori, i-a găsit doar cu pîine goală. Copiii au reuşit să nu aban­do­neze şcoala, tot datorită părintelui, care le-a adus hăinuţe şi rechizite, iar celor ce merg la şcoală, în afara satului, le cumpăra abonamente pentru trans­port. Copiii se străduiesc să înveţe bine, pentru că nu vor să-l dezamăgească pe părinte, care îi verifică mereu la şcoală, stînd de vorbă cu cadrele didactice. De cîte ori merge la ei în vizită, găseşte cu­răţenie, ordine în toată gospodăria şi, de multe ori, chiar şi pe cei mici lucrînd în grădina de zarzavaturi sau spălînd rufe în copăiţa în care fac şi baie“.

 

Vor mai mult spaţiu

„În timpul anului şcolar, mama cîştigă destul de puţin, lucrînd cu o jumătate de normă, ca femeie de serviciu la şcoala din localitate. Totdeauna au avut venituri puţine şi de aceea ei nu şi-au putut mări căminul, odată ce numărul membrilor familiei tot creştea. Aşa că se înghesuie cu toţii în căsuţa cu două camere şi un hol ce ţine loc de bucătărie. Părintele mer­ge mereu cu drag la ei, în vizită. Le ascultă păsurile, îi dă sfaturi bune fie­căruia, dar ce îi place cel mai mult la această familie, spre deosebire de mul­te altele, este faptul că niciodată părinţii nu au profitat de pe urma copiilor lor. Pentru că aceşti copilaşi cresc, au ne­voie de spaţiu, să nu-şi mai facă temele cu rîndul, la micuţa lor masă. Au nevoie de paturi mai multe, să nu mai doarmă în­ghesuiţi. Le trebuie un grup sanitar, o baie, o bucătărie adevărată, unde să în­capă cu toţii, să nu mai fie nevoiţi să mănînce pe rînd. Toate acestea copiii în­drăznesc să şi le dorescă în taina sufle­tului lor, seara, cînd merg la culcare şi cînd visele le inundă toata fiinţa lor săr­ma­nă. Adorm zîmbind de multe ori, în­chi­­puindu-şi camera lor cu pat moale, dulăpioare încăpătoare pentru hăinuţe, birou pentru studiu cu multe sertăraşe, pentru caietele şi cărţile ce stau acum în cutii de carton. Visele lor ar putea să se adeverească, dacă tu ai face o faptă bună.

 

Puteţi participa cu orice sumă, oricît de mică, dar mai ales cu materiale de construcţii, cu care s-ar construi ca­me­re pentru copilaşi. Cei care doresc să îi ajute donînd o sumă de bani o pot face în contul Asociaţiei Filantropice - Sociale Sfîntul Apostol Ştefan, în comuna Căteasca, sat Catanele, judeţul Argeş, preşedintele asociaţiei, preot Paul-Adrian Stănescu, cont bancar la BRD în lei RO44BRDE030SV82502330300, în valută RO95BRDE030SV90211840300. Pentru transfer nr. cont 90211840300, SWIFT BRDEROBU, BRD Agenţia Brâncoveanu sau direct de pe cardul tău bancar. Donează în contul PayPal al asociaţiei! Puteţi trimite sugestiile dvs. la adresa de e-mail Această adresă e-mail este protejată împotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina. , www.asociatia-sfantul-stefan.ro, blog: http://asociatiasfantulstefan.wordpress.com/“. Acesta este mesajul pe care asociaţia vi-l transmite. Puteţi să-l ignoraţi sau puteţi să-i daţi curs. Întrebaţi-vă sufletul!

L.Dascălu


Vizualizari: 7542

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved