Înscrieţi-vă la concursul „Poveste de Crăciun!“
marţi, 16 decembrie 2014

Înscrieţi-vă la concursul „Poveste de Crăciun!“

 

  Cîştigătorul va primi un premiu surpriză! 

Înscrieţi-vă la cea de-a VIII-a edi­ţie a con­cursu­lui „Po­veste de Cră­ciun“, organizat de co­tidianul nostru. A­tenţie! Concursul este dedicat în exclusi­vita­te co­pii­lor! La ediţia de anul trecut, s-au înscris 102 de copii, cu vîrste între 2 şi 14 ani.

Tot ce trebuie să faceţi pentru a vă înscrie la concursul „Poves­te de Crăciun“ de anul acesta este să aduceţi la redacţia noastră, situată în Bulevardul Republicii nr. 1 A, lîn­gă Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş, o fotografie cît mai clară şi cît mai recentă a copilului sau nepotului dumneavoastră, ori s-o trimiteţi la adresa de e-mail: tonny_1968 @yahoo.com. Indiferent de modalitatea prin care va intra în posesia noastră, fotografia trebuie să fie însoţită neapărat de un număr de telefon la care puteţi fi contactaţi şi, bineînţeles, de o poveste inedită de Crăciun.

 A.Roşu

Mă numesc Maria Alexandra şi împreună cu frăţiorii mei, Doriana Luciana, 7 ani, şi Damian Constantin, 6 ani, le urăm sănătate şi bucurie la toţi copiii din lume.

 Dimineaţa de Crăciun sosise în zvon de colindători ce cîntau la ferestre, cît puteau de tare bucuria naşterii Domnului. Şi nu era cîntec mai frumos decît acela despre Isus şi ma­ma sa, Maria. Toţi ai casei ascultau cuprinşi de o tainică e­mo­ţie povestea minunatei naş­teri, în timp ce casa întreagă părea învăluită într-o sfîntă linişte. Mai apoi, după ce întreaga familie întoarsă de la biserică s-a aşezat în jurul mesei de Crăciun, micuţa Măriuca a observat cum lucrurile din cameră, ca vrăjite, au început dintr-o dată să discute între ele. Mirarea copilului a fost cu atît mai mare cu cît şi-a dat seama că nu­mai ea înţelege limba în care sporovăiau de zor mobilele şi tacîmurile, farfuriile şi covorul, paharele, cărţile din rafturi, cănile, scaunele ba chiar şi faţa de masă. De teamă să nu fie prinsă că trage cu urechea, Măriuca îşi vedea de friptura din farfurie ca şi cînd nu s-ar fi întîmplat absolut nimic. În timp ce bunicul istorisea o întîmplare veselă de pe vremea cînd era copil, scaunul pe care stătea protesta în gura mare: Of, ce guraliv! Şi se foieşte atîta de mi-a rupt spinarea! Ce-ar fi să mă apuc şi eu să povestesc lucruri întîmplate demult! Ce, ar fi plăcut să vă amintesc cum am scăpat ca prin urechile acului de incendiu atunci cînd fetiţa aia alintată s-a jucat cu chibriturile? Un cor de proteste din partea tuturor l-a oprit pe scaun să mai scoată o vorbă. Timidă şi abia auzită, de pe raftul de sus, cartea de bucate a şoptit: Ce spaimă am tras atunci! Eu una am leşinat chiar. La auzul acestor vorbe, Măriuca s-a făcut mică-mică, pentru că alintata care se jucase cu chibriturile era chiar ea. Deşi întîmplarea aceea îi ieşise complet din minte, acum abia îşi dădea cu adevărat seama ce greşeală făcuse. E drept că nu s-a întîmplat absolut nimic pentru că tata intervenise la timp. Şi tot adevărat era şi faptul că fusese pedepsită, dar, abia acum, Măriuca înţelegea că-şi meritase pedeapsa. Cu ochii ţintă în farfurie, copilul încerca să mai audă cîte ceva din discuţia lucrurilor. Şi nu mică i-a fost mirarea să-şi audă farfuria, cu glas piţigăiat: Sînteţi nişte răi cu toţii! Biata copilă, ce s-o fi speriat şi ea atunci! Tu, scaunule, să-ţi mai vezi de treaba ta, că doar nu eşti buricul pămîntului. Cine te crezi? Faceţi prea mult zgomot pentru nimic: Măriuca e o fetiţă cuminte. A greşit şi ea odată, dar asta nu înseamnă că trebuie pedepsită la nesfîrşit. Sînt absolut sigură că a înţeles că nu e bine ce-a făcut şi că îi pare rău. Brusc, înveselită, Măriuca era cît pe ce să se dea de gol strigînd: Da, da, aşa e!, dar s-a oprit la timp, astupîndu-şi gura cu mîna. Ce drăguţă e!, îşi spuse fetiţa privind cu drag farfuria din faţa ei. Cred că de acum încolo am s-o ajut mereu pe ma­ma să spele vasele. Se pare că sînt nişte persoane extrem de cumsecade şi bag de seamă că sînt şi bine educate. Bunicul terminase demult povestea despre copilăria lui şi, între timp, mama adusese pe masă un platou cu sarmale aburinde. Faţa de masă a devenit dintr-o dată foarte neliniştită: Nu se poate! Iar o să mă păteze Măriuca! Şi iar o să fiu fiartă, pusă la albit cu tot felul de chimicale şi-o să fie vai de mine! M-am săturat! Faţa de masă avea dreptate: Măriuca nu prea avea grijă să nu păteze totul în jur atunci cînd mînca. Ştia că mama avea ac de cojocul petelor şi nici prin cap nu-i trecea să se gîndească la faţa de masă. Dar, auzind-o cum se tînguie, fetiţei i s-a făcut milă de ea şi a devenit atentă la fiecare gest. „Poate că, dacă nu voi mai face pete, mă va ierta“, îşi făcu Măriuca planul şi zîmbi sigură pe ea. Masa se termină fără nici un alt incident şi Măriuca, după ce-şi ajută mama să strîngă ma­sa şi să spele vasele fugi iute în camera ei dornică să auda ce-şi spuneau lucrurile ei. Cum deschise uşa auzi rîsete şi larmă mare cam cum era la şcoală, în pauze. Păpuşile chicoteau în colţul lor în timp ce, de pe birou, caietele strigau cît puteau: Ura, ura am scăpat de Măriuca! Astăzi şi mîine şi poimîine e sărbătoare şi n-o să scrie nimic şi-o să fim libere! Măriuca s-a încruntat pentru că nu pricepea ce vor de fapt caietele. Doar rostul lor e să fie scrise şi n-ar trebui să se poarte aşa. „Eu scriu frumos şi-mi place la şcoală“, zise cu voce tare, aproape plîngînd, Măriuca. Ce folos dacă nu ai grijă de noi, ripostă caietul de aritmetică. Mie mi-ai îndoit toate colţurile, iar fratelui meu de citire i-ai pătat foile cu cer­neală. Crezi că e suficient să scrii frumos? Habar nu ai cît de rău ne pare cînd vedem că nu-ţi pasă cum arătăm! Măriuca rămase în mijlocul camerei privindu-şi caietele împrăştiate pe birou. Dintr-o dată, înţelegea că avea multe de pus la punct în ceea ce o privea. Se întreba însă, mirată, de ce abia azi, în ziua de Crăciun, a putut să înţeleagă limba obiectelor şi să afle astfel cît de multe greşeli a făcut fără să vrea. Să fie oare o vrajă? O magie? Să-mi fi adus, azi noapte, Moşul şi darul de a înţelege ce spun lucrurile! Cred că va trebui să întreb pe cineva mai mare. Dar, pînă să-şi ducă gîndul pînă la capăt, Măriuca adormi. Iar îngerul ei păzitor, cel ce înfăptuise minunea, îşi plecă aripile peste fetiţa adormită şi îi trimise un vis. Şi copila visă o noapte friguroasă de iarnă luminată de o stea cum nu se mai văzuse niciodată. Văzu, în vis, şi staulul aprigului Crăciun şi ieslea cu pruncul sfînt şi păstorii cu feţe blînde şi darurile magilor. Auzi suspinul Mariei şi rugăciunea blîndului Iosif. Şi era visul acesta atît de minunat încît o fericire fără seamăn puse stăpînire pe sufletul ei micuţ de copilaş. Cînd se trezi din somn Măriuca, toate lucrurile stăteau cuminţi şi tăcute la locurile lor, dar fetiţa ştia deja că fiecare obiect are importanţa lui. Mai ştia şi că lucrurile trebuie respectate şi păstrate cu grijă, căci şi ele sînt asemenea fiinţelor, daruri de la Dumnezeu. Iar visul minunat o învăţase că ziua de Crăciun e o zi deosebită în care se petrec multe lucruri despre care oamenii mari nu au habar. Şi pentru că bucuria zilei de Crăciun să fie deplină, din cer au început să cadă fulgi mari de zăpadă.  

   (Maria Alexandra, împreună  
  cu frăţiorii, Doriana Luciana, 7 ani,
    şi Damian Constantin, 6 ani).

Primul meu Crăciun!

 „Bună, Moş Crăciun,
Mă numesc Andreea Alexandra Necşescu şi de Crăciun o să te cunosc pentru prima dată. De fel, sînt o fetiţă foarte cuminţică, jucăuşă şi zîmbăreaţă. Mami şi cu tati sînt foarte fericiţi şi spun că acesta este primul Crăciun cu adevărat împlinit, pentru că vom fi toţi trei în jurul bradului, vom asculta colinde şi vom desface cadourile primite. Moşule, chiar dacă sînt micuţă acum, tot am o dorinţă! Să vii cu zăpadă în ziua de Crăciun, pentru a fi unul de poveste, pe care să mi-l amintesc mereu cu drag. Să fie primul Crăciun magic, de neuitat! Te iubesc şi abia aştept să ne cunoaştem!“.  

    (Andreea Alexandra - 6 luni) 

„Dragă Moş Crăciun,

 Mă numesc Alexia - Elena Ungureanu şi am 3 ani şi 7 luni. În primul rînd, vreau să-ţi spun că sînt o fetiţă foarte cuminte şi ascultătoare care îşi iubeşte foarte mult părinţii şi bunicii. Anul trecut, m-am bucurat foarte mult, pentru că ţi-ai făcut timp şi ai venit personal ca să îmi aduci cadourile, deşi ştiu că eşti foarte ocupat în perioada aceasta a anului. Mi-aş dori, dacă ai putea, să vii şi anul acesta la mine şi să-mi aduci o pisicuţă din pluş şi o păpuşică Elsa, pe care o doresc foarte mult. Sper să-mi fac curaj şi să-ţi spun şi o poezie pe care am învăţat-o special pentru tine. Te aştept nerăbdătoare şi te iubesc!“. 

    (Alexia - Elena Ungureanu, 3 ani şi 7 luni) 

 

 


Vizualizari: 15122

Comentarii (1)
Scris de eliza in 16-12-2014 16:07 - Vizitator
 
 
bravo sasi ai facut o poveste foarte frumoasa cu drag verisoara voastra care va iubeste mult eliza
 

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved