Judoka de la LPS, pe podium la Bacău
luni, 02 martie 2015

Judoka de la LPS, pe podium la Bacău

 

 Pe 28 februarie, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bacău a organizat turneul internaţional de judo Cupa Mărţişorului. Întrecerea ajunsă la a 37-a ediţie a reunit la start 420 de sportivi din România, Republica Moldova şi Ucraina.

Piteştiul a fost reprezentat la această întrecere de patru copii de la LPS Piteşti, pregătiţi de antrenorul Mihai Prumaru. La finalul competiţiei, trei dintre aceştia au reuşit să ia medalii. Luca Dumitrache a luat medalia de bronz la categoria 36 de kg, în timp ce colegul său Rareş Preda a urcat pe aceeaşi treaptă a podiumului, dar la categoria 42 kg. Medalie de argint a cîştigat David Voicu, la categoria 32 kg, iar Lucian Sprînceană a terminat concursul de la Bacău pe locul 7. Antrenorul sportivilor este mulţumit de rezultatele elevilor săi: „Competiţia a fost foarte puternică, avînd în vedere că au participat şi judoka din străinătate. Noi ne-am comportat destul de bine şi am reuşit să urcăm pe podium cu trei dintre sportivii cu care am participat. Dacă eram mai atenţi, cred că puteam obţine şi o medalie de aur. Momentan, trebuie să ne mulţumim cu atît, însă sper ca, la concursurile viitoare, să urcăm şi pe primul loc“.

M.Duinea


Vizualizari: 3892

Comentarii (3)
Scris de Cecenu' in 05-03-2015 21:23 - Vizitator
 
 
Te felicit! Fa-l mandru pe Babi.
 
Scris de Peter Eugen in 03-03-2015 18:03 - Vizitator
 
 
Ce-ar fi lăcrimat de bucurie tata de-ar fi văzut articolul ăsta, Mihai ... 
Ține-o tot așa!
 
Scris de Roberta in 02-03-2015 13:33 - Vizitator
 
 
Felicitãri,ţineţi-ő tót aşa...
 

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved